…aşa a fost începutul ăsta de martie…mai cu amintirile din pod, mai cu altele.
Suntem căsătoriţi de ceva vreme, anul ăsta, pe 7 iulie, facem 13 ani. 1 martie, mărţişor. Te aştepţi. Ştii. Altădată m-a întrebat ce-mi doresc. Altădată, i-am spus. Timpul a trecut peste noi, şi cu bune şi cu rele, cu împliniri şi cu necazuri, deh, ca la fiecare. Anul ăsta, însă nu m-a mai întrebat şi drept să spun, nici nu mă aşteptam, nu întotdeauna stăm pe roze, ba chiar sfârşitul lui februarie ne-a cam prins punând bază pe bonurile valorice.
Şi asta s-o mai întâmpla şi pe alte case, că doar n-o fi numa’ pe la noi! Aşa că, aşteptări n-am avut. Şi nici nu ştiu ce-aş fi răspuns. Ceva special? Ce, că e doar un mărţişor! Ceva simbolic? Poate un buchet de flori, că-i mai frumos şi mi-e mai drag decât multe altele! Şi ce dacă nu-i acum? Că doar n-o fi bătut în cuie mărţişorul ăsta, mai e timp pentru el, aşa mi-am zis şi mi-am văzut de ale mele. Dar am primit.
Flori am primit. Multe. De la Domnul meu şi de la altă lume ce s-a nimerit prin casa noastră. Frezii, garoafe şi o orhidee. Şi ghiocei. Şi mărţişoare, care mai de care. De la broscuţe…la broşe. De la mărgele …la cercei. Simboluri ale primăverii, legate cu fir roşu şi alb.
Nu obişnuiesc să le port în piept, nu fac paradă de ele. Şi nici nu le preţuiesc după valoare. Că poate să fie şi Luna de pe cer…depinde de la cine o primeşti. Aleg cât unul drag mie şi atât. Aşa îmi place. Anul ăsta port un medalion care face cât 9 Luni de pe cer…şi diamante câte stele…