După ce-am dat iama prin podul cu amintiri şi am constatat noianul sacilor cu jucării…m-am gândit, la câte am adunat. Aş putea zice precum furnica…însă, seamănă mai mult adunătura unui hamster…
Timpul trecut. Am fost, am făcut. Da, bun acum e confortul. Ce-am pierdut? Timpul ei. În afara celor 2 ani, pe care i-am stat din prima până în ultima zi. De pe vremea de atunci…nu mai sunt prea multe jucării, pentru că nu prea au fost. N-aveam cu ce le lua. Apoi s-au înmulţit. Şi cu fiecare jucărie cumpărată, valoarea următoarei a crescut. Mult. Multe. Păpuşi, pluşuri de tot felul de toate formele şi toate culorile, zeci de jucării Mac, maşinuţe, jocuri, puzzel-uri, cărucioare de păpuşi, mai mici sau mai mari, pokemoni…şi încă multe, multe altele…
Pe unele le ştiu foarte bine, de altele nu-mi mai amintesc. Le-am uitat. Am uitat când le-am cumpărat. Dar, ce-mi displace cel mai mult este că nu-mi mai amintesc momente. Când s-a jucat cu ele? Eu, unde am fost? Noi, unde am fost? Şi continuăm.
“ Uite ce mare a crescut! Când o fi crescut??? 1,64 şi 39 la picior…” Hmm…
Compensăm…departe de ei, copii noştri, compensăm…Ei au dorinţe, noi le îndeplinim, cuminţi. Au apărut altele. Sofisticate. Club Penguin, Ipod, PSP, Play Station…etc. Nu mai contează valoarea. Şi nici faptul că ele nu reprezintă decât un început. Şi ne aruncăm în braţele industriei de jucării, sau a altei industrii…care ştiu, s-au pregătit temeinic, speculează. Copiii noştri sunt cei mai importanţi. Am face orice pentru ei…Ciosvărte aruncate…pentru a compensa…lipsa de timp, de afecţiune…oscilaţii amortizate din când în când…Transpunem fericirea …Îi facem grozavi în faţa altora…îi transformăm în vânat în faţa iubirii şi a tandreţei altora…ambalaje frumos împachetate…
Oferta pretenţioasă a unor ofertanţi ajunşi, cu sudoare. Tăvi întinse. Le-am indus iluzia zilei de mâine. A noastră …şi, şi mai rău a lor. Apoi, ne mirăm de preteţiile lor…de acum…sau uterioare. Şi, cum în fiecare dintre noi se ascunde copilul…În fiecare jucărie…se ascunde un sentiment. Pentru fiecare. Ofertant şi primitor. Un compromis. Momente efemere…
Asta este oferta unei societăţi în care noi avem roluri inflexibile. Acceptăm tacit logica ei, lăsând în spate valorile cu care noi am crescut, cu care am fost învăţaţi. Ne-am întors faţa de ceva timp, spre altceva. Spre comunicarea cu ea şi între noi şi asta, ne ajută pe toţi. Şi pe noi şi pe ea. Şi nu e jucărie. Ne implicăm mai mult în vieţile noastre. Uniune.