…formula…matematică, nu Formula 1!

Mai precis, a lui Gauss! De clasa V-a…De ieri seara…

Pentru un adult e simplu. Adică noţiunea de formulă ne este familiară. Chiar am vrea să avem formule pentru tot. Unde nu dă Domnul să avem o formulă pentru fiecare problemă ce se iveşte în calea noastră, aia de zi cu zi? Adică ne-ar plăcea: Pac, apare problema, pac cu formula, pac cu munca la rezolvat, pac cu rezultatul! Uraaaaaa, şi la gară! Next, please!

Ieri, mi-am adus aminte de clasa II-a…când am stat o săptămână, da, chiar întreguţă!, să-i explic fiică-mii că o literă – a mic, de exemplu, nu ajută numai la scris, mama, tata !, ci că poate avea valoarea unei cifre!!! adică : a + 3= 5 … Parcă mă aud…Cu cât aduni, mamă, pe 3 …ca să facă 5 ? răspuns…aaaaaaaa…după două zile…victorie! zice 2…dar dacă am a + 5= 8, cât e a? …..ăăă…2…alte 2 zile…

Greu, dar am prididit!

Aseară am adus-o de la şcoală…pe drum…mi-a zis clar şi răspicat, că le-a zis de Gauss! De o formulă a lu’ unu Gauss!!! L-am dat la o parte în mintea mea… pe Gauss! Am simţit că mi se cam taie picioare!…la cuvântul, conceptul de formulă…Ajung acasă, deschid caietul…Gauss şi sume de şiruri de numere naturale! Hait! O să fie o noapteeee luuunngăăăăă!…..Şi a fost!

Similară cu una cu lună plină în care încerci să-i explici unui negrişor dintr-un trib din mijlocul pădurii Amazoniene…ce e telefonul…şi dacă aude voci în urechi, nu-l ceartă Domnul Zeu! Şi nici nu trebuie să i se închine! Dap, fără ofrande!

Convorbire telefonică cu Mana…să lămurim ce-au făcut ei în clasă…cu ce mai ştim noi. Să vorbim pe limba lor, de 11 ani. Şi a fost şi Net. Net. Net. Caiet de clasă. Net. Manual…Şi a fost şi quatro-conferinţă telefonică…eu, ea şi a mea şi Vlad. Până aici, doar vorbe. La fapte, tovarăşi!

Am luat-o cu începutul…ce e aceea o formulă- DEX…că formulele , acolo unde există, sunt limitate de condiţiile de aplicare…adică nu oriunde şi nu oricum…dau şi exemple…alea simple…de noţiune…până la formula pentru poţiunile lui Harry Potter…

Trec la Gauss…formula lui…muncă de lămurire prin exerciţii…Mamă!!! Mă doare capul!, nu, nu zice ea, zic Io!…

Şiruri…şiruri. Nup. Nu se aplică aici formula lui Gauss. Par. Impar. Numărul de mijloc. Sumă. 11 noaptea…

Sunt obosită, încep să mă încurc şi eu…Preia Stăpânul. Abandonează Stăpânul. Reiau.

În sfârşit!!! Victorie! Îi spun şi Manei, pe mess! Acum să rezolve singură, copila, tema, nu toată, doar 3 exerciţii! Vine cu ele…zice: M-am blocat!

Simt …că nu mai simt nimic! Mana zice că, e târziu, zice s-o las să se culce…Io zic, că mâine(adică azi) sunt la servici…cu cine să facă? Mai găsesc o fărâmă de putere, să mai încerc o singură dată. Dacă e, e, dacă nu, asta e! Şi mâine e o zi!

Dacă am reuşit? Habar n-am! Doar ştiu că …a reuşit, într-un final, să-şi facă exerciţiile singură…

Noţiunile sunt băgate, în capul copiilor fără însă, a insista exact la ce e mai important, adică la noţiunea în sine!…Să explici unui copil de 11 ani juma’ pe înţelesul lui, cum stă treaba, nu-i tocmai uşor! Iar rezultatul, adică conştientizarea, gândirea logică…vine al naibii de greu!

…zic io…că mai mare făţarnicie nu se poate…

Când sunt probleme de suflet, când sunt probleme la modul general vorbind, mie îmi trebui timp să pot vorbi despre ele…Timp în care ori reflectez asupra ceea ce s-a întâmplat ori îmi este necesar, pentru a găsii puterea de merge mai departe…

Marţi mi-a murit un vecin. Vecinul meu din stânga. Din jumătatea cealaltă a casei în care locuiesc.

Despre vecinul meu, Dumnezeu să-l ierte! nu pot spune decât vorbe bune, din punctul meu de vedere, ca vecina a vecinului. Om la locul lui, politicos şi cu caracter.

Moartea lui m-a surprins şi m-a întristat. Cu doar două zile înainte schimbasem 2 vorbe, întâlnindu-ne în faţa porţii. Ce n-am ştiu atunci, a fost că era ultima oară când am să-l mai văd. La propriu. Omul a murit la spital, apoi de acolo l-au dus în localitatea în care s-a născut. Departe, la 600 de km. Lângă părinţii lui.

Asta însă am aflat abia seara. Oricum remuşcările, faţă de vecinul meu şi în general faţă de o viaţă tembelă şi plină de responabilităţi, mă năpădiseră. Cred că niciodată, cineva nu s-a rugat, aşa cum s-a rugat el de noi, o vară întreagă să bem o bere împreună…N-am reuşit să fim împreună decât de ziua lui, când a împlinit 58 de ani. Tot timpul zici că există ziua de mâine. Dar nu ai de unde ştii. Nici dacă există pentru tine, nici dacă există pentru altul. Pentru el, n-a mai fost. Eu rămân cu ale mele -câte or fi- şi cu tot cu regrete.

Seara, ne-am strâns noi alţii, cu flori, cu lumânări în mână. Am trecut pragul casei. Ne-am prezentat coondoleanţele şi ne-am declarat, fiecare cu ce-a avut, disponibilitatea de ajutor. Omeneşte. Că vorbele în astfel de momente sunt mici, mici, mici…Apoi, îţi dai seama că numai tăcerea mai poate exprima ceva.

În stânga mea, un domn, pe care nu l-am văzut niciodată, pe care nu-l cunoşteam mi s-a adresat…după ce eu îmi exprimasem regretele inclusiv că nu ne-am găsit timp toată vara…A început frumos, că măcar de acum încolo, gând la gând mi-am zis…mai ales că vecina e de-o vârstă cu mine…în fine, complicate sentimente şi mai ales gânduri îţi faci în astfel de momente…dar domnul cu pricina, a continuat…că mă aşteaptă să ne vedem mai des…în biserica domniei sale…şi pentru care a ţinut să-mi facă şi o descriere…

Un ţiiuit de marketing de popă mi-a sunat în urechi…

Ştiam că vecinul a fost şi el cândva pastor, nu ştiu ce cult, ce ramură, ce… dar ascultam şi ieşeam cu drag la poartă, în fiecare an, în Ajunul Crăciunului, când un cor de tineri cu har în ale cântatului -din parohia lui, sau cum s-o fi numind-, ne ungeau sufletele…

Vecinul meu, niciodată nu ne-a spus şi nici nu a încercat să ne arate Calea, a considerat întotdeauna că a venii înaintea unei credinţe o faci de bunăvoie, o faci din chemare. Aşa că, brusc mi s-au împăienjenit ochii, la gândul că un om deosebit s-a dus, iar momentul a fost speculat de un altul, cu orice preţ. Inclusiv al bunului simţ.

…patriotism de bătătură…

… sau încă un week-end…

Până să intru la facultate, priveam pe geam de la etajul 8 al blocului unde locuiau părinţii mei…indiferent ce zi a săptămânii ar fi fost. Aveam un target. Poate de aceea odată cu intrarea la facultate, pentru mine sâmbăta a reprezentat şi încă reprezintă, ziua/seara, ieşirilor în lume. Seara de sâmbătă, e seara fugii de tot ce-a fost peste săptămână. Seara distracţiei.

Îmi aduc aminte, cum vinerea, triam invitaţiile. După dispoziţie. Fie la un ceai/baieram, o zi onomastica/aniversară, o ieşire în oraş, o ieşire din oraş, o mare, un munte, poate la un concert sau pur si simplu ne adunam la un joc de cărţi. 1 Mai-ul şi revelionul îl petreceam de regulă la mare, dacă nu, atunci la munte, cu certitudine. Ieşeam.

Funcţie de tipul ieşirii, vineri seară, aveam invariabil, seara de croitorie. Îmi făceam ţinuta pentru a doua zi, fie dintr-un material, dacă-l aveam, dacă nu, atunci transformam lucrurile mamei ori ale sor-mii. Uneori, croitoria se prelungea în noapte, până sâmbăta dimineaţa. Depinde ce îmi puneam în cap, de cât de complicate erau ţinutele gândite de mine. Pe vremea aceea ar fi fost de neconceput să nu am ceva nou, dar mai ales nu ies sâmbătă seara. Zeci de reviste Burda, înţesate cu tipare pe foiţă de calc, stau uitate pe rafturi, mărturie ale altor vremuri…

Anii au trecut. Responsabilităţile familiale, viaţa în doi a schimbat, nu , nu modul meu de a privi ziua/seara de sâmbătă, cât ritmul ieşirilor. Nu mai depinde doar de mine.

Ieşitul din casă, un eveniment foarte rar. Evadarea din spaţiul curţii se rezumă la concediul de peste an. Atât. Poate o zi onomastică ori un eveniment de “maximă importanţă” să ne scoată din perimetrul consacrat.

Sâmbăta s-a transformat în ziua marilor fapte eroice în războiul cu întreţinerea casei. Se spală, se face curat, se face mâncare. Drumurile se rezumă la piaţă. Aprovizionare.

Vorbesc cu prietenii. Sezonul de nunţi, botezuri, cumetrii, cum zice Mana, s-a deschis pentru unii. Pentru alţii se continuă evadarea din marele oraş, utilizându-se orice prilej. Legat de studii, de afaceri, sau un pic de romantism. Orice.

În week-endul asta a fost la fel. Ploaia şi monotonia, m-a întristat şi m-a pus pe gânduri…

Om fii legaţi de glia curţii şi om avea virusul patriotismului de bătătură?

…meseriaşul…

…adică Eugen, instalatorul…

De un metru şi un pic, cu capul mare, cu buza inferioară resfrântă, pe principiul mie-mi plouă în gură…mă trezesc, ieri, cu el în birou…

-Doamna, am venit să schimb robineţii…de la calorifer…şi-şi aruncă o geantă plină de scule şi zornăindă sub biroul din faţa biroului meu.

Mă uit la el, îl cunosc prea bine…

Trage aer în piept…

– Ma duc să aduc piesele…şi pune accent pe piese, de parcă mi-ar monta o centrală termică…şi pleacă.

Dracul, îl mai vede pe-asta până la sfârşitul programului…poate doar la cârciuma de peste drum…

Aşa a fost, la sfârşitul programului Eugen revine. De fapt un alt Eugen. Unul şi mai tupeist, mai cocoş, mai mitocan, duhnind a ţuică proastă. E nemulţumit că n-a găsit piese…Mai zice câte ceva…Sare calul ambalându-se ca prostul. Îl dau afară din birou. El pleacă supărat. Mi-mi pare rău că mi-am lăsat piciorul pe podea.

Azi revine. E prea de dimineaţă. E umil. Slugarnic. Greţos. Dă, Buna dimineaţa! Îi răspund scurt.

-Doamna, nişte ziare vechi n-aveţi p-acilea?

Iar mă uit la el. Citeşte în ochii mei blânzi că n-am. Iară pleacă. Vine înapoi…aduce două şuruburi…se bate cu caloriferul. Şi cu ciocanul. Vorbeşte singur, sau se ceartă cu el.

Strânge robinetul. Dă să-i pună şi un manetă, un fluture…e treabă grea. Nu merge. Mai bine zice ca n-are! Îi înfige un mâner de plastic…da’ n-are şurub, că nu ştie de ce nu se potriveşte, apoi se uită lung la şurubul din mână şi la locul unde ar trebui să-l înfileteze…Dă cât o fi ? …

-Doamna, io, n-am şurub…da merge şi aşa, o să vin io, când oi avea şurub…şi pleacă.

Îl las să plece, mă ridic de la birou şi mă duc să mă uit…sper că atunci când or da drumul la căldură să nu fiu în dreptul caloriferului…

…o mărire de notă…

…de clasa V-a…

Am început ŞCOALA, adică timpul testelor predictive…s-a sfârşit…şi era notelor de catalog, contribuabilele la medii, a început…

Rând pe rând, fiecare profesoară le-a dat testul…notele nu era rele, mai un 8 mai mulţi de 9. De bine. Ziceam eu. Cu 9 în testul predictiv la mate, nu erau probleme. Ziceam tot eu. Dar marţea trecută…am aflat rezultatul testului adevărat…tot un fel de nouă…numai că pentru asta trebuia să stau în cap, ca să-l citesc tot 9…Şi-am stat o săptămână după ce l-am aflat…pentru că am mers cu mărirea înainte…

Ce-a însemnat mărirea asta?

Pentru un punct – să se scrie de 10 ori testul

Pentru cel de-al doilea punct – 50 de probleme, dintr-o culegere

Pentru cel de-al treilea punct – alte 50 de probleme din altă culegere…

Muncă multă, 100 de probleme…care zic eu, de stricat nu are cum să strice. Plus o activare de ambiţie, care nici asta nu are cum să strice, mai mult se cam simţea nevoia…Şi Mica a muncit pe brânci, nu tu pauză seara, nu tu pauză dimineaţa, nu tu calculator şi asta în paralel cu celelalte lecţii…

Mă rog, fuse şi se duse, a venit copilul aseară acasă cu carnetul de note, cu nota întoarsă, ca mă durea capul de cât am stat cu el în jos…

Acum vorbesc şi despre altă latură, o latură care-mi aminteşte de cojile de nucă şi de epoca în care mă prezentam cu tata tuns la şcoală…da’ cu matricola pe umăr!

Testul de scris de 10 ori…la mate???? Hai, că la română – ca să facă scrisul frumos şi glezna subţire, hai la o materie, unde anii, sau poziţia geografică ori misterul celulelor din firul de ceapă, trebuie reţinute, la astea poate există o logică! Dar la mate? Ce rost are să înveţe un exerciţiu când el reprezintă doar un exemplu??? Mie-mi dă cu zecimale…Şi în somn cred că ştie cerinţa punctului 3 din testul din data de…sau şi mai rău, a învăţat un exerciţiu ca pe o formulă…

Bucuria copilului a fost imensă. Presiunea pe care a resimţit-o copila mea, abia acum am realizat-o! Vorbeam cu ea pe drumul dinspre şcoală, folosind situaţia şi încercând să subliniez importanţa atenţiei, a concentrării la teste, că e greu să corectezi după. Reacţia ei a fost:

– Da, da, nu-mi mai trebuie!!! Să nu mai aud o săptămână, please, please, please???!!! Acum pot, pot, pot să mă joc la calculator…bineînţeles după ce-mi fac temele!!! …şi-mi face semnul de îngeraş…

Morala…hmm, să mai spun că am căzut iar în cap…???

o întâmplare…

… de săptămâna trecută.

Câteodată, când te aştepţi mai puţin, se întâmplă. Minuni, aşa le numesc eu şi cred despre ele. Sau mâini întinse, când nu le mai poţi duce. Venite de nicăieri. Te apucă, te saltă sau, poate doar le simţi mângâierea…

Ai îndoieli, ai nelinişti, ai probleme…Frământările, te macină ascuns. Întrebările vin năvalnic şi îţi lovesc, sistematic, tâmplele. Ca nişte ciocane. Apoi, le spulberi, cu o fluturare de cap…dar, ele revin, mai puternic, mai înţepător şi se împletesc cu alte trăiri, cu alte informaţii noi acumulate…

De câte ori, în viaţă, n-am trecut prin asemenea situaţii, fiecare dintre noi? De câte ori, n-am aflat cât de greu e, să rezişti aşteptării? De câte ori, visele nopţii, în astfel de cazuri, devin, semne sau răspunsuri? (mai mult…)

Io n-o mai vreau mărită

…poate doar uşor erectă, da’ mărită NU, în orice caz!

Paradoxală această afirmaţie? Nu v-aţi fi aşteptat, nu-i aşa??!! Şi cu toate astea o mai spun şi o susţin cu toată tăria!

S-a declanşat mărirea în masă. Electorală. Profesorii, funcţionarii publici, cadrele medicale…toţi o vor mărită! Şi nu oricum…cu 50 %, nici mai mult, nici mai puţin !N-o comentez! Să fie clar!

Însă tuturor le scapă, mărirea fără cerinţă, adicătelea aia pe post de prime- 1, 2, 3 câte se poate- că aici e problemă de virilitate, la care se adaugă o mărire, în medie cu 20%, constantă, lunară şi nemediatizată! Cu şmecherie! De 2 ani coeficientul inflaţional nu este acordat, aşa cum nici altora nu le-au fost acordate toate măririle stabile, iar acum în prag de alegeri, sunt acordate prin cumul! Sub masca bunăvoinţei şi nu a firescului! Astea se pun? Oare or avea vreo importanţă? Or conta?

Sunt trei probleme pe care iarăşi!(nah, că devine un obicei!) nu le înţeleg…În primul rând nu înţeleg alegerea momentului, bine, bine e electoral! dar din punct de vedere al situaţiei macroeconomice e o cădere liberă, criza financiară a bătut la uşa şi e deja în casele noastre,stă cu noi la masă, adică dracul deja şi-a vârât coada, iar astfel de măsuri cred io, că nu fac decât să-l scoată pe dracul din casă cu tot trupul lui fioros şi dizgraţios!

Al doilea lucru pe care nu-l pricep, e că, dacă măsurile astea au chiar şi succesurile electorale aşteptate, atunci io n-aş vrea să fiu în pielea celor care vor conduce după…cu o (mult prea) mare suma de cetăţeni cu ea mărită dar flească, adică pe hârtiedoar, cu dorinţă dar cu neputinţă…Faliment, şomaj, sinucideri din pierderi de case, mişcări de masă, preţuri şi ele mărite şi cu certitudine erecte! Era să zic atunci să-i văd, dar această dorinţă parcă nu-mi dă mâna să mi-o doresc aşa de tare…mai bine, nu…

Şi nu în ultimul rând…nu înţeleg ce deja am constatat…ca nici nu mi s-a mărit bine, că deja simt că nu-mi mai ajunge, că am creştere negativă de la un 15 ale lunii, la următorul 15 …Adică, cum vine asta? Ea s-a mărit, iar pentru asta trebuie să ţin la siluetă, strîngând cureua? Tare, din ce în ce mai tare!

Şi pentru că încep să simt presiunea curelei în jurul dragului meu de mijlocel, pentru că din bucătăria mea de gospodină, încep să constat inutilitatea numărului de oale, pentru că mă uit câş la bugetul aprobat şi la mărirea fondului de salarii, care-l depăşeşte, pentru că ratele de la bancă, deja îmi depăşesc venitul meu lunar, pentru că deja simt gustul sălciu de parizer, pentru că kwatt-ul şi mc de gaz a început să treacă la capitolul “de lux”, pentru toate astea şi pentru încă altele, io spun clar şi răspicat:

Mărită, neeeeee, n-o mai vreau bre, mărită! Mie îmi ajunge aşa!

Definiţi cerinţele

…le îndepliniţi, apoi constataţi că asta nu are legătură cu satisfacţia ?

N-am vorbit prea mult despre ce fac eu acolo, 8 ore sau 10 după caz. Azi am fost la cumpărături, o să ziceţi că nu are nicio legătură, dar are, una mare! Pentru că am făcut prima constatare de schimbare de mentalitate, de conştientizare. Deh, o fi ea una singură, ştiu că nu se face primăvară, dar o privesc optimist că poate mai face boboci…

Cum spuneam am fost la cumpărături. Dar nu de oricare. Electrocasnice. Mărunte. Adică un fier de călcat (chiar 2! ) şi un aspirator. Aspiratorul vechi a decedat, cum de altfel mă cam aştept cam la toate produsele, în imediata apropiere a epuizării termenului de garanţie. Sunt produse pentru care câştigul din piesele de schimb, este mult prea mic, faţă de manopera celui de la service, aşa că…

Am început prin a mă învârti printre rafturi. Nedumerită dar cercetătoare a etichetelor de produs, a n+1 modele. M-am decis la un Rohnson. Bun. Are putere? Are! Are aburi? Are! Are nevoie de apă distilată? N-are! Are talpă de inox? Are! Are talpa suficient de mare? Are! E uşor? Este! Preţul? Buuuunnn! Dau să-l iau…Ioc!

Probabil faţa mea, extreme de dezamăgită, a atras atenţia. Un tânăr s-a apropiat şi m-a întrebat dacă mă poate ajuta. L-am privit cu multă mulţumire. I-am expus problema. Mi-a confirmat că acel model nu mai există la raft. Nup. Nici în depozit. Apoi m-a întrebat ce vreau. I-am spus. Şi-a cerut scuze şi a plecat spre raftul cu fiarele de călcat…s-a întors după 3 minuţele cu 4 modele, 4 firme diferite. Fără să-l îndemn, gura a început să-i turuie. Despre fiecare. Fără lux de amănunte. Clar. Simplu. Eficient…Şi eficace, adică cu preţ cu tot. M-am hotârât. Am pus în coş.

Mi-am întors privirea spre raftul din stânga. Tânărul a reacţionat brusc. Ce v-ar interesa? Cu apă sau clasic? m-a întrebat repede. Clasic, i-am răspuns. Am avut cu apă, dar când e să-l cureţi, datorită designului recipientului, mai bine te spânzuri. Nu, şi aşa nu mă omor prea mult după activitatea de a aspira, prin cei 200 de mp, după care inevitabil recurg la diclofenac! Adică una e să nu-ţi fie simpatică şi una e să-ţi fie atît de anipatică încât să o simţi ca pe o corvoadă! Nţ!

Îi spun clar că nu mă impresionează deloc puterea scrisă pe ambalaj…ci cea de aspiraţie…cea care, de regulă, e cam ascunsă. Mă priveşte cu interes apoi îmi pune 2 întrebări, dintre care una surprinzătoare. M-a întrebat de cât sunt dispusă să dau pe el, ceea ce nu m-a mirat, dar m-a întrebat de timpul disponibil pentru activitatea de curăţenie. Am mult sau puţin? Puţin am spus. Aha, zice el, deci putere de aspiraţie mare, preţ rezonabil…şi fără orice fel de sac! îi zic că într-adevăr mă coafează ideea fără sac de hârtie , dar fără sac deloc…Şi tânărul îmi răspunde:

– Doamnă am înţeles că nu aveţi prea mult timp, deci vă trebuie ceva care să nu vă pună pe drumuri. Dacă e cu sac de hârtie atunci, trebuie să cumpăraţi şi nu se găsesc la colţ de stradă, dacă e cu sac textil atunci nu poate fi scuturat în casă!

Rămân năucă!!!! Corect! Jos pălăria!

Îmi prezintă repede trei modele. Aleg la fel de repede. Dau să pun în coş cutia. Tănărul îmi zice:

-Doamna, vă trimit aspiratorul la garanţie. Plătiţi aici în magazin la casa specială pentru electrocasnice, apoi vă ridicaţi aspiratorul de la standul de probe. Poate mai faceţi 2-3 cumpărături, între timp, o să aveţi şi garanţiile completate, doar o să asistaţi la probă.

Îi mulţumesc. Din toată inima. Nu numai pentru cum s-a comportat…ci mai ales pentru cum a gândit.

Când sunt la cursurile mele, atunci când vreau să explic diferenţa dintre îndeplinirea cerinţelor şi satisfacţia clientului, mai concret, îndeplinirea cerinţelor clientului nu înseamnă neapărat şi satisfacerea lui…dau următorul exemplu:

– Doamnelor, domnilor, vă aflaţi într-un magazin de haine. Doriţi, dvs. doamnelor, să vă cumpăraţi o rochie de ocazie, dvs. domnilor, un costum. Vă uitaţi în magazin cu mare atenţie, studiaţi modelele şi materialele, culorile, evident şi dacă există mărimea potrivită. După mai lungi sau mai puţin lungi căutări aţi găsit ce vă doreaţi.

Da, are modelul potrivit, da, are un material bun aşa cum îl aveţi definit fiecare,are o culoare care vă place, are şi mărimea dvs, are şi un preţ ce vi-l puteţi permite. A sta se numeşte : îndeplinirea cerinţelor.

Intraţi în cabina pentru a proba. Rochia, respectiv costumul. Priviţi nedumeriţi în oglindă. Dvs. doamnelor, constataţi că imaginea din oglindă NU coincide ce cea(din mintea dvs!) pe care v-aţi format-o automat când aţi văzut rochia, iar dvs. domnilor la fel cu costumul… Dacă cele două imagini s-ar fi suprapus, atunci s-ar fi numit că sunteţi şi un client satisfăcut!

De aceea tânărul de astăzi, a fost deosebit.

iPhone 11: cea mai atractivă alegere din cea mai bună gamă

Apple a inclus sistemul A13 pe un cip, care include numeroase componente: o unitate centrală de procesare, o unitate de procesare grafică, un procesor de semnal de imagine, motorul neuronal pentru învățarea automată și multe altele. Apple susține că aproape toate aspectele A13 sunt cu 20% mai rapide decât ceea ce am văzut în A12.

Compania spune, de asemenea, că acest cip este mult mai eficient din punct de vedere energetic, ducând la o durată mai bună de viață a bateriei. Și în ceea ce privește bateriile, înregistrările de reglementare au indicat faptul că iPhone 11 are o baterie de 3.110 mAh, în creștere de la 2.942 mAh în iPhone XR.

Apple spune că spatele din sticlă al iPhone 11 este mai durabil decât la modelele anterioare. Dar este încă sticlă, chiar dacă sticla este deosebit de puternică, iar deteriorarea cauzată de o picătură pe o suprafață dură precum betonul rămâne un risc. Functia Unlock iPhone 11 Free inca este necesara pentru obtinerea unui sim cod.

Performanța procesorului a crescut cu aproximativ 15% în majoritatea testelor, în timp ce GPU a înregistrat cifre mai mari. Acesta este un telefon excelent pentru a juca jocuri sau pentru a încerca experiențe AR, nu există nicio îndoială despre asta.

IPhone 11 este capabil să se încarce rapid de la adaptoarele de alimentare potrivite, dar, din păcate, nu vine cu unul in pachet. Încă vine cu adaptorul de 5W, care a fost standard pe iPhone de veacuri. Este păcat – încărcătorul nu este suficient pentru o baterie cu această capacitate. Va dura foarte mult timp pentru a încărca acest telefon.

Noile modele de iPhone 11 Pro vin cu încărcătoare mai eficiente și este dezamăgitor faptul că aceste încărcătoare nu au venit și la acest telefon. A avea un încărcător adecvat mi se pare că ar trebui să fie un standard de bază, nu un beneficiu premium.

…de la grădiniţă citire…

…că am trecut şi prin faza asta!

Atunci am aflat cum merg treburile cu programa şcolară. Atunci am aflat unde este greşala.

Grădiniţa unde a fost fiică-mea era aproape de casă, în drumul meu spre/de la servici. Şi nu particulară. De stat. Mică. Într-o casă veche, cochetă. Cu doar 100 de copii. Covenabil.

Pe directoare o cunoscusem cu mulţi ani înainte. Dintr-un parc, unde eu venisem cu picea la joacă şi ea cu grupa ei la plimbare. Când a venit vremea, am intrat pe uşa grădiniţei ce o conducea şi am rezolvat problema. Sigur, nu doar cu un zâmbet! Dar s-a rezolvat. Trei zile. După trei zile, ne-a chemat, prin mama care avea grijă de copilă în aceea perioadă. Noi eram în şantier. (mai mult…)