Iarăşi şofer

…că a înebunit lupul în Bucureşti a aflat tot bucureşteanul…

Ce de timp pierdut, mă gândesc deseori, stând în traficul infernal de la ora 7 juma şi de la 16 juma. Câteodată visez cu ochi deschişi la zile mai senine, câteodată îmi fac lista de cumpărături pe volan, câteodată mă machiez din mers, câteodată doar privesc la cei din jurul meu, câteodată mai şi plâng/râd la volan, câteodată îmi fac manechiura, câteodată vorbesc la telefon, câteodată privesc cerul, copacii, oamenii din staţiile de maşini, câteodată mai şi înaintez…

Ne-am obişnuit cu normalitatea anormalităţii. Stau şi mă întreb câţi nervi sunt consumaţi degeaba, câte clipe din viaţa fiecăruia dintre noi se duc pe apa Sâmbetei, câte litri de benzină se duc aiurea în tramvai…

Azi, ca de obicei, în trafic. Am privit mizeria din oraş, aruncată de vântul nebun. Superficialitatea şi-a arătat chipul. Nici curat nu ştim să facem. (mai mult…)

Cu ochii pe …

… oală! Adică pe kuktă. Adică…

Greu e să faci, o fasole, o ciorbă de fasole! Cum dă mirosul, cum începe agitaţia…

Copilul se învârte, Stăpânului nu-i mai prieşte somnul, câinele latră, pisica ţi se freacă de picioare, vecinii devin agitaţi, vrăbile devin gălăgioase…mă rog, nu ştiu care este starea gravidelor din cartier!

Greu e să faci o ciorbă de fasole, dacă ai capul mare, plin de alte gânduri…mai uiţi de una, mai uiţi de alta…bine că-ţi aduci aminte, măcar la sfârşit, când e aproape gata…ieri, am uitat de ceapă…aşa că, s-a fiert mai bine!

Ce-a mai râmas în oală, după ? Jumătate! Dap, şi copil, şi Stăpân, şi pisoi, şi căţel…şi eu! Fiecare a beneficiat, ori de ciorba în sine, ori de părţile ei componente!

Ti-am spus…

… o formulă pe care tot o întrebuinţăm…cu toţii, inclusiv eu…

Asistând la o scenă, în care s-a utilizat această expresie, fiind detaşată de situaţie, de pe margine, am privit reacţiile părţilor beligerante- părinte-adolescent, care m-au pus pe gânduri.

“Ţi-am spus”, prima cărămidă spre ” conflictul dintre generaţii”.

“Ţi-am spus”, de cele mai multe ori, e însoţit de datul din cap, părintesc, sau de un zâmbet atotştiutor, sau spus … cu reproş…însoţit de gândul unei victorii, chiar dacă, uneori amare…

“Ţi-am spus”, afectează imaginea de sine.

“Ţi-am spus”, nu este constructiv…

Aparent, în relaţiile cu copii, pare constructiv, dar eu am ajuns la concluzia, că nu e, dimpotrivă! Generaţia tânără are nevoie de libertate, generaţia informaţiei, nu doreşte a fi arătată cu degetul, generaţia adolescentă, nu vrea şi nu-i place, să ai tu dreptate…toate generaţiile au fost la fel! (mai mult…)

Picioruş sau…aripioară?

…cam aşa am simţit, azi, pe propria mea piele…

Ca la orice loc de muncă, mă rog, poate nu chiar peste tot, mai vine unul mai vine altul, mai cu un telefon, mai cu o cârpă minune, mai cu rimel de Avon, mai cu kilu de argint şi gramul de aur…aşa şi pe la noi.

Azi, fu rândul doamnei, cu gramul…Modele multe, şi d-alea şi d-alea, ţuţuieli din buze, onomatopee, vocalize, ale cârdului de femei extaziate în faţă noilor modele, cu prelucrare turcească.

Dacă am rezistat tentaţiei? Ei, hait! Nici vorbă! Punct ochit, punct lovit! Dragoste la prima vedere! Adică, s-a potrivit! La ţanc! A fost ca în povestea Cenuşăresei, după ce restul de doamne şi domnişoare îşi încercaseră norocul! Iubirea fiind împărtăşită! Nimic, nicio raţiunea, n-a mai stat în calea fericirii noastre! Nici măcar Stăpânul, n-a putut opri entuziasmul!

Iniţial am fost foarte încântată…apoi, mi-a venit mintea la cap, ca oricărei neveste adevărate…păi, chiar aşa, să fie ??? Inelu-i, inel, brăţara, brăţară! Dacă le numeri sunt două piese…parcă, acum e altceva…un soi de Magazinul Victoria, 50 de magazine intr-unul singur!!! Asta-i model, clar elaborat, de un bărbat însurat!!!

Aştept, fără niciun interes, nici măcar ascuns…piesa, care să se facă şi inel şi brăţară, şi cercei, şi colier, eventual să se schimbe în funcţie de starea sufletească!

Deci, picioruş sau…aripioară ?

Visul unei femei măritate, pentru o zi de duminică…

…pentru că, ce poate să-şi dorească mai mult, cum poate să se simtă şi mai împlinită? Cum poate să aibă ea o satisfacţie garantată???

În două feluri:

1. să frece un aragaz, după ce a făcut 3 feluri de mâncare, desigur, prăjeala, e şi pe lista de bucate, sau/şi

2. să frece o chiuvetă plină cu vase, cu o manechiură proaspăt făcută, desigur, la manechiuristă!

Ei da, judecând după primul punct, care mă descrie, perfect, mă simt d-a dreptul împlinită!!!! E şi visul mamei mele acolo, vis în care a investit destul!!!!

De punctul doi, probabil, dacă nu chiar sigur, se bucură altcineva, o altă nevastă cu carte de muncă şi indicatori de performanţă îndepliniţi, ca şi mine! Împărăteasa ştie!

…sunt lucruri pe care nu le înţeleg…

…ca de exemplu, despre E-uri.

Adică, înţeleg că ele sunt rele, înţeleg că ele sunt cunoscute, înţeleg că sunt cercetate iar urmările sunt devastatoare în timp, deci înţeleg.

Ce nu înţeleg, este altceva. Nu înţeleg pasarea pisicii moarte, în curtea mea, a ta, a lui, a ei, a noastră. Adică a responsabilităţii…

Păi, ca să mă explic. Există produse cu E-uri, cum există şi produse, fără. Ele se găsesc pe piaţă. Ambele, da? Da.

Eu sunt cetăţeanul. Da? Da. Cetăţeanul cumpără. Când cumpără? Când are timp, de cele mai multe ori după orele de program. Ce cumpără? Cumpără şi el ce îi iese în cale, cu ce bani are la buzunar! Dar cetăţeanul, trebuie să citească, să cerceteze dacă are sau nu E-uri, produs respectiv. Asta dacă mai scrie, dacă nu cumva sunt trecute direct denumirile chimice, pe care el, cetăţeanul- inclusiv, Tanti Florica, de la Dîlga, cât şi Ionel, puştiul de 4 ani- trebuie să le ştie. Ce mare lucru? Cum domne’ să nu ştie atâta lucru??? (mai mult…)

Chiar de râsul curcii!

…la blog mă refer, la relaţia mea cu el, a lui cu Stăpânul, şi a mea cu Stăpânul!

Când am început bloguiala, Stăpânul, n-a fost încântat. Deloc. Ba, mai mult, l-a perceput ca pe un duşman, un amant virtual. Au fost discuţii nenumărate. Au fost cuvinte dure, aruncate în eterul real. Nici acum, nu este împăcat cu prezenţa lui. Pentru că îmi fură din timp. Pentru că, odată, a văzut, că blogul, bloguiala,în loc să mă bucure, mi-a adus tristeţe. Şi el, Stăpânul, nu mă vrea tristă. Nu. Ştia că-mi ajunge tristeţea din viaţa reală, că nu aveam nevoie de o sursă în plus. Dar, m-a văzut că eu am continuat, m-a văzut că am regăsit în această activitate, bucuria, şi pentru el, asta e lucrul cel mai important.

Timpul şi timpurile ne ţin departe unul de altul, în cea mai mare parte a celor 24 de ore regulamentare ale unei zile, iar când suntem lângă, ori suntem obosiţi, ori alte activităţi cum ar fi cele casnice, sau cele care necesită prezenţa noastră, în alte locuri, nu se cheamă că suntem împreună, că avem timpul rezervat, numai pentru noi şi pentru copilul nostru. (mai mult…)

Albastru…

…de două ori, albastru. Al Mării Mediterene şi al piscinelor hotelului. Albastrul pe care îl iubesc, alături de cel al cerului senin. Albastrul, care îmi încarcă bateriile. Albastrul în care mă regăsesc. Punând aici, aceste fotografii, mă încearcă nostalgia momentelor petrecute.

M-am născut în plin soare, la miez de zi.

Soarele şi marea. Când sunt în preajma lor, simt că trăiesc, simt că prind viaţă, simt că-mi transmit energia de care am atâta nevoie. Simt că sunt vie.

Bine v-am gasit!

…si m-am intors! Sambata! Direct la Bucuresti! Fara alte escale si surprize! Atat de mult m-am temut,ca ele vor mai fi, incat abia cand pilotul a anuntat ca mergem la Bucuresti si nu in alta parte, abia atunci am anuntat, acasa, ca sa vina cineva dupa noi…

Acasa…PUSI, DORA, floricele, toate ne asteptatu! Numai net-ul, NU! Adica, cineva …Stapanul…n-a platit…abonamentul…fapt pentru care…direct de la aeroport, abia ajunsi acasa, a fost trimis la plata…dar, prea tarziu…asa ca, abia acum la sfarsitul zilei de munca, a noului curs inceput, pot sa scriu.

Am adus cu mine cate o floare pentru fiecare, pe alese, pe care am sa le pun diseara de acasa…am sa povestesc…

Pana atunci…o cafea turceasca si un gand bun, de la mine, pentru fiecare dintre voi!

…bun venit, acasă, măi Marina!

…că doar m-am plimbat destul…şi pozele sunt elocvente! Da, mi s-a pus masa, da, n-am mai spălat nici farfurii, daaaaaaaa…nu m-a întrebat nimeni, nici de cămaşă şi nici unde sunt ciorapii “aia”…da, şi nici nu a trebuit să fac ordine pe nicăieri…nici măcar grădina n-am udat-o, la copii cu blană, nici apă nu le-am pus…deci sunt odihnită…aşa că treci la treabă, mai Manole, că e destulă…şi cum să pleci aşa, oricum în concediu? Cum?

V-am mai spus că număr zilele? V-am mai spus! Şi, ce dacă?!! Azi e cu una mai puţin…Hmmm, nu sună grozav, dar mă limitez să mă gândesc, numa’ la conced! Că oricum, alălalte trec…

Şi cum spuneam, adică mai bine zis, încă nu am spus…că-mi las în casă, cât sunt în concediu, adică 2 săptămâni, nişte buni prieteni care-şi renovează casa lor…Deci, oamenii vin să stea la noi. Păi, mai pot pleca eu, aşa oricum? Neeeeeeeeee!

Câte zile, ziceam că mai sunt? Aha! Fix, 7! Cu asta de azi! Treabă???? O, Doamne! De dimineaţă, nu ştiam de unde să încep…Mi-am făcut un plan, pe zile…şi cred că mai am puţin şi-l fac, pe ore… Vedeţi, casă mare, curte mare…grădină cât să muncesc în ea…o zi ca să se şi vadă…

Rufe de spălat…ca după o săptămână (să-i dea Dumnezeu, numai pajişti minunate, celui ce-a inventat maşina de spălat!)…dar ca să le întind…trebuie curtea din spate curăţată…măturată şi spălată…ceea ce am şi făcut…de mă dor şalele, de cât le-am dat pe toate la o parte şi le-am pus la loc! Am curăţat şi juma’ din curtea mare…până la cuşca Dorei, inclusiv…Mai am la poartă…Da, am întins şi a 3-a maşină…urmează cea de-a 4-a…

Aşa scrie la plan…că azi şi mâine să fac curtea, grădina…şi dacă o mai fi loc- a se citi, mă mai pot mişca- şi bucătăria! Da…cu geamuri cu tot, şi pe dulapuri, cum să nu? Păi cum fac eu curăţenie? Cum fac toate femeile, dornice să fie mândre şi să respire a aer schimbat! Adică cu abnegaţie, pasiune şi multă forţă la frecat…în toate colţurile şi ungherele! Că doar pentru mine, fac! Eu stau aici! Cât? Poate o viaţă, poate doar o clipă (că mi-a trecut prin cap…să mă apuc să zidesc temelie nouă!)…dar, unde stau, mă respect! Aşa m-a învăţat mama, aşa fac!