cine crede , cine nu, semne rele, semne bune…
Eu am avut acum multă vreme, o păţanie care m-a pus pe gânduri şi unde nu le aveam cu superstiţiile şi nici nu credeam în, am învăţat că e bine să fi atât de încrezător în forţele binelui, încât să ignori forţele răului.
Păţania? Nu are importanţă. Cert este că m-am cam prins cum e cu “nu-l scoate pe dracu din casă, că el oricum dacă vrea îşi vâră coada! ” De atunci sunt mai reticentă la…
Cât despre semne, le văd, dar le ignor, merg mai departe fiindcă pot fi şi coincidenţe.Dacă ar fi să mă iau după ele, n-aş mai pleca din casă, nu? Poate nu le ignor atât de mult pentru că sunt convinsă că rămân pe hard-ul memoriei…dar cum asta mă lasă din ce în ce mai mult…sunt senină ca o floare.
Nu am o credinţa a superstiţiilor. Imi organizez viaţa pe baze raţionale. Destinul ţi-l faci şi cu mâna ta.
Aşa că eu cred în mine (ce ştiu, ce fac, cum fac) şi în şansă. Adică ce-i al meu, e pus deoparte. Inclusiv când mi s-a rupt tocul pantofului!
Bună dimineaţa! Voi, cum staţi la capitolul superstiţii?