N-aş fi crezut…

…că o să ajung să-mi promit…să mă uit pe o revistă…

Acum 3 zile, am cumpărat de la magazinul local…una bucată revistă Burda. O cumpăr de 20 de ani…dacă nu mai mult, ţinând cont că îmi erau aduse şi înainte de marea Bulibăşeală… De regulă, în maşină sau cel târziu cum ajungeam acasă o răsfoiam. Acum, au trecut 3 zile de stat pe colţul mesei…unde mă aşteaptă, încă, să-i răsfoiesc paginile.

Ore la care ajung acasă, din ce în ce mai târzii, oboseală din ce în ce mai mare, o viaţă şi mai pe fugă. Stau preţ de câte 2-3 minute seara…şi mă gândesc dacă merită. Aici nu e vorba de vreo răsplată financiară ci mai degrabă de dorinţa sau cel puţin de a pune un umăr de a îndrepta anumite lucruri. Nu este altruistă, este una foarte mercantilă.

Lucrez de 20 de ani în aceiaşi organizaţie. Şi vreau ca şi mâine să lucrez aici. Pentru că îmi place. Şi de fiecare dată când ajung la această concluzie, îmi cresc forţele şi pornesc spre o nouă zi, cu acelaşi entuziasm al celor 22 de ani, vârstă la care m-am angajat.

Şi fără nicio legătură cu cele scrise mai sus…am o săptămână de când merg cu Pitica. Albăstrica. Polo-uţa. E prima mea maşină…în care eu mă simt mare, adică în sfârşit nu-mi mai întind gâtul ca să ajung să beneficiez de parasolar, văd şi botul maşinii…Cum e cu ea? Hmm, aici nu prea îmi place. Mă face agresivă.

Pentru că e calină, chiar al naibii de calină, mă induce în eroare…fiindcă ştie că dincolo de calinitatea ei…e o maşinuţă puternică şi nervoasă! Ştie că e mică, că se poate strecura pe unde te miri şi că-şi găseşte uşor locul de parcare. Aproape oriunde. Nu mai simt protecţia unei maşini mari şi cred că nici nu mai există. Motorul ei e prea aproape de picioarele mele…şi evident toţi ceilalţi din trafic sunt mai aproape…

Mda, am adăugat un factor de risc pe lângă drumul lung pe care-l fac zilnic.

Acum, cum mi-o fi norocul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *