Aseară l-am vizitat pe Naşu’. Am avut noi un motiv să-l nimerim pe om la mijlocul săptămânii, dar cum uşa casei lui a fost modelul pentru uşa casei noastre, adică mai mereu deschisă, omul ne-a primit cu entuziasm. In ultima vreme, de unde ne vedeam săptămânal, am ajuns să ne vedem din an în paşti. Noi cu viaţa tot pe fugă, el cu viaţa lui pe fugă.
Ce să mai încolo şi încoace, bine că am ajuns să mai stăm şi de vorbă nu numai să ne salutăm dimineaţa de la volanul propriilor noastre maşini. Bun. Aşezaţi la masă, cu câte un pahar de ceva în faţă, am dat drumul vorbelor. Ne-am povestit fiecare ce-am mai făcut în ultimul timp. La noi a fost relativ simplu: casa – servici- casă, doar la mine mai intervine şi segmentul şcoală-casă. La el lucrurile nu erau la fel. Mai un Russe, mai un simpozion, mai un târg, mai ceva acolo, un evadat din cotidian. Eu încă mai simt nevoia de ieşire din cotidian, prin felul meu de a fi. Spun încă pentru că m-a răzbit şi oboseala şi obişnuinţa monotoniei. Barbatul meu fiind mai conservator din fire şi mult mai comod, preferă să se odihnească în weekend.
Şi uite aşa am ajuns la weekend. Naşul ne-a făcut program. Mai întâi un târg românesc şi autentic, în plină criză financiară, apoi o duminică cu Russe. Mai rămâne să văd pe unde îmi strecor treburile alea implicite de sfârşit de săptămână…spălat, făcut curat şi gătit. Dar pe astea le-oi rezolva eu cumva.