Că vine sau nu vine Moshul…asta depinde de la an la an…Mulţumesc Celui de Sus, vremurile de altădată…când sub brad…găseam portocale…s-au dus…ultimii ani au făcut ca el să fie darnic…
Anul ăsta însă m-a cuprins tristeţea…alergând prin magazine, adunând ca să umplu sacul…Ştiam, aşa cum am ştiut şi anul trecut…şi acum 2 ani, şi acum 3 ani…cum ştiu de fiecare dată, când vine şi cu ce vine. Elementul surpriză e noţiunea pe care n-a mai cunosc, surprizele nu mai sunt ale mele…sunt doar ale lor. M-am revoltat, îmi doream porţia mea de inocenţă.
Anul ăsta…a fost altfel. Surprinzător, Moshul a venit şi mi-a adus, cu două zile mai înainte de noaptea magică, ce tocmai îmi exprimasem că-mi doresc. Un dar de suflet, cu emoţii şi trăiri. Dar ce m-a pus pe gânduri…multe gânduri, prea multe gânduri. Am luat atât cât am considerat că mi se potriveşte şi mi-am văzut de drum. Restul, a rămas acolo în sacul Moshului…
Ajunul mi l-am petrecut, ca de obicei, căutând pentru ceilalţi… Poate m-a văzut, poate m-a simţit, poate m-a înţeles, poate i-a plăcut că n-am dat năvală la tot sacul, poate zic, pentru că a luminat altă minte, mintea celui cu care îmi împart viaţa…
Mă pregăteam să plătesc darurile pentru ei, după o coadă luungă…a unei case oarecare…dintr-un magazin oarecare, când telefonul a prins glas:
– “M-am gândit…şi am ajuns la concluzia că ai dreptate…tu, în fiecare an, eşti Moshul nostru, ne faci surprize…uite, din partea mea, pe post de surpriză pentru tine, te rog, să închizi ochii şi să întinzi mâna. Ce vei apuca …ăla să fie darul meu pentru tine…”
Ce-am luat? Nimic deosebit şi interesant…material vorbind, în schimb am luat cu toată inima, darul înţelegerii…
Astăzi, florile arborelui de cafea…