Dilema roţii de rezervă

Cuminte, aşteptând să se facă utilă, folositoare. Sigur, cândva a încercat o poziţie în echipă, la roţile din faţă, pe vremea când era pe “pole position”, dar, din cauze numai de ea cunoscute, s-a retras/a fost retrasă în portbagaj.

Putem brodi pe marginea motivaţiei, ba că rulmentul nu ar fi avut suficientă vaselină, ba că planetara ei era mai încercată, ba că bara de direcţie ar fi făcut-o să tragă ea mai mult, desigur şi janta nu era corespunzătoare, iar asfaltul, pe partea ei, avea mai multe gropi. Motive. Diverse. Universale.

În timpul cât a stat în starea ei de aşteptare, s-a gândit la toate cele. S-a analizat temeinic, a pătruns în toate sensurile mecanicii. A tras concluzii şi-a format criterii de acceptare pentru următorul rulaj, la prima mână. E sigură de ceea ce vrea, cum vrea, mai mult, sunt convinsă că şi din alte puncte vedere şi-a pus întrebări. E pregătită. Nerăbdătoare, chiar.

Clipa mult dorită a sosit. E nevoie de ea. Fremătând de emoţie, îşi lasă janta aşezată pe fuzetă. Ceva nu-i place. Mâinile dibace şi îndelung exersate o potrivesc, o înving, o aşează. Gândurile negre o împresoară. Îşi aduce aminte de vulcanizarea din urmă. Un pic, după care din dorinţa ei şi mai ales prinsă cu năgejde în mâini abile şi calculate, începe să uite… Prezoanele sunt strânse. O dulce speranţă de mai bine a învăluit-o, neştiind că şi de data asta tot a 5-a roată la căruţă este…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *