Dilemă feminină universal valabilă

Sunt femeie, deci subiectul în sine îmi este supercunoscut.

Curăţenia făcută acum câteva zile, inclusiv prin dulapurile de la parter cât şi în cele de la etaj, mi-a expus diferitele mele treceri, de la o greutate la alta, înainte şi înapoi. De la 20, până la 42 neîmpliniţi. În plus, subiectul în sine a început să-mi preocupe vizibil, pe 12-le casei. E cea mai înaltă din clasă şi are conformaţia cu forme, bine conturate. Hmmm, o altă etapă.

Am încercat sau cel puţin m-am străduit să-mi amintesc cum şi mai ales ce am gândit la vârsta ei. M-am străduit degeaba. Preocuparea pentru greutatea mea corporală a venit, în ceea ce mă priveşte, mult mai târziu şi nu pentru că eu aş fi avut vreun sentiment de frustrare ci pentru că m-am izbit de o societate care promovează imaginea, care te judecă prin prisma ei, te induce în eroare că slabă fiind, eşti mai sexi, mai deşteaptă sau ai mai mult succes şi te consideră demnă de admirat şi cu un caracter puternic dacă reuşeşti să te abţii de la a mânca.

Această admiraţie comunicată este apanajul acelora care câştigă bătălia cu sinele şi cu cântarul, nu celor ce mănâncă sănătos şi pun ceva, acolo, pe ele…Hmm…cum să-i explic ceva…ce am învăţat pe propria piele şi anume că, în umbra aparentului autocontrol stă de fapt neâncrederea în sine tocmai din dorinţa arzătoare de a ieşi în evidenţă şi că unicul scop, devine cel de a atrage atenţia asupra aspectului fizic? Şi cum să-i spun, că o alimentaţie de subnutriţie, îi va aprofunda cearcănele, îi va scădea puterea de concentrare, că va fi veşnic obosită, că va căpăta un sentiment de frustrare, că sentimentul de competiţie o va măcina încetul cu încetul? Şi mai cum să-i explic că, mirajul ăsta de imagine falsă şi tipare de podium, se pot destrăma brusc atunci când, paradoxal îţi doreşti atât de mult să fii grasă, încât devii soră cu bulimia, orice scădere în greutate devenind semnul unei boli înfiorătoare? Hmm…

Eu mi-am învăţat lecţia. Pe viu. De aceea nu judec pe altcineva după felul în care arată, că-i slab sau gras. Poate doar empatizez mai repede cu cei mai plinuţi, datorită felului lor boem, dacă-l au. Nu-mi pasă nici de ceea ce spun ceilalţi despre aspectul meu fizic. Am încheiat acest capitol, l-am depăşit şi l-am lăsat acolo unde ii este locul. Am învăţat că greutatea unei fete/femei nu-i o constantă ci depinde de conformaţie, inclusiv de moştenirea dată, echilibrul interior, de vârstă şi de experienţele prin care trece sau a trecut. Ca mamă, mă străduiesc s-o învăţ şi pe ea din experienţa mea şi nu pe pielea ei.

Faza incipientă în care se găseşte îmi permite modelarea ei, prin ideile inoculate azi, pentru convingerile de mâine. Frumuseţea e o chestiune de interior, de echilibru al propriului Eu şi nu de mobilitatea lui. O fată/femeie frumoasă este sensibilă, modestă, nedispreţuitoare, veselă, temperată, paşnică, empatică, capabilă de a menţine relaţii autentice şi durabile bazate pe principii, atitudine, încredere şi respect, adică posedă frumuseţea în interior, se simte bine şi unică în pielea ei. După propriile ei standarde, în propria ei viaţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *