Nu e vorba de o metaforă ci despre aceea bucată de făină, apă, drojdie, sare, ulei şi zahăr, crescută şi mai apoi coaptă. Franzelă, baghetă, ţărănească, dietetică, feliată sau nu, deci, pâine.
Obiceiul local spune, că eu sunt cea care mă ocup de cumpărături, printre sortimentele diverse pe bază de listă sau ad-hoc, se află şi acest produs. Teoretic, odată ce le cumpăr pe celelalte, e de aşteptat ca şi ea să se afle în pungile, plăsuţele sau alte recipiente utilizate, puse de regulă, în timpul transportului spre casă, fie pe scaunul din dreapta, fie în lada din portbagaj.
Teoria e teorie, practica însă, e cu totul altceva. Nu de puţine ori constat odată ajunsă acasă, că tocmai pâine n-am cumpărat. Nu-i bai, dacă nu-i în noapte, constatarea! Mândreţea noastră de fată se mobilizează foarte repede şi ţuişcăie la buticul cu două străzi mai acana, cu traista fluturândă într-o mână şi cu banii strânşi în pumnul celeilate. Evident, cu rolele în picioare.
Acelaşi obicei local, însă spune, că această constatare a lipsei produsului de brutărie are o frecvenţă mai mult decât semnificativă, duminica seara! Adică, când e musai şi necesar căutatul şi nu perpedes sau prin reprezentanţi. Şi atunci…
Ne suim cu toţii în maşină, să luăm şi-o gură de plimbare…şi de fiecare dată, ne întrebăm: De unde cumpărăm …pâine? Răspunsul la această întrebare e esenţial… Că, aşa-i la noi! Am putea s-o cumpărăm din colţ sau…Ultima oară, am vrut s-o cumpărăm de la Piteşti…da’ n-aveam rovinietă…aşa că am luat-o de la Realul din jumătatea cealaltă a Bucureştiului! Dincolo de amuzamentul ideiilor ce ne vin, nici direcţia aleasă nu e sigură, iar drumul e plin de întoarceri bruşte la 90 de grade! Deci, plecăm lelea…şi câteva ore mai târziu ne întoarcem acasă, şi da surprinzător, câteodată aveam şi pâine!
Hmm, să cumpăr repejor săptămâna asta rovinietă?