Ce nu-mi place, să le fac!

Când nu mai este încredere sau când am dubii…le fac, aşa în stilul meu, naiv şi banal. Ce mă uimeşte însă, e că funcţionează ca acum 20 de ani ! Al naibii de bine…Păcat!

Nu mă consider vreo deşteaptă, fiindcă în felul meu, unic şi de multe ori spasmotic (altfel cum puteam vopsii cu 1kil de vopsea doar…juma’ de pergolă!) nu de puţine ori mai ales în ultimii ani am găsit pagini albe, dar nu pentru că n-au fost scrise cândva ci pentru că, ca la hârtia de fax expusă la lumină puternică, s-au şters.

Cândva s-a întâmplat pentru mine. Ştiu când sau aşa cred că de atunci. Şi cu cât trece timpul cu atât mintea mea arată ca o hârtie de fax decolorată, ştearsă. La început m-am speriat, sigur că am fost şi la medic şi sigur am înghiţit o grămadă de pilule. O vreme această deterioarare s-a stopat, ca mai apoi să revină…deci am uitat şi uit în continuare. De la simple amintiri, dar nu şi trăirile…până la ce-am făcut acum juma’ de oră, dar nu şi durerea sau sentimentul.

De la cum se fac perişoarele, ciorba mea preferată( pe care cred c-am făcut-o de o mie de ori!), dar nu şi gustul, până la ce carte am citit ultima oară, adică aseară. Seara citesc, câteva pagini, dar de fapt citesc mai mult. Trebuie ca de fiecare dată, ca să-mi amintesc acţiunea, trebuie să recitesc ce-am citit mai înainte. Şi pe zi ce trece, parte citită e mai mare…uneori, fiindcă adorm nu mai apuc să citesc nimic din ce-i nou.

Cum mă descurc la cursuri, la servici? Ehe, aici mă salvează logica şi am început cu bileţele, cu săgeţele, cu foi scrise cu idei principale şi o mai am şi pe colega mea, pe care o rog să ţină ea minte şi să-mi spună a doua zi sau să intre în sala de curs şi să-mi şoptească cuvântul acela…

Să vă spun că mi-am căutat cheile de dimineaţă, vreo oră??? Neeee, asta e deja banal!

Deci, nu sunt deşteaptă! Acum. Ieri, poate oi fi fost! Nu-mi mai amintesc! În jurul meu însă sunt o grămadă de deştepţi, care şi dacă ar avea aceiaşi problemă ca şi mine…tot i-aş considera mai deştepţi! Aşa cred eu, sau aşa am crezut…

Ca să-mi aduc aminte, mintea mea face conexiuni. Bineînţeles, că nu ştiu niciodată ce anume poate declanşa acel şir de conexiuni. Şi atunci totul, ca într-o magie, apare scris pe mintea mea faxuită. Uneori cu lux de amănunte, alteori mai vag. E ca atunci când, ne întâlnim pe stradă cu cineva, pe care-l ştim, dar nu mai ştim de unde să-l luăm! Şi nici cum îl cheamă.

Şi atunci cauţi un amănunt, fie el cât de mic, ca să-l localizezi sau identifici. Aşa e însă la mine, zi de zi, tot timpul sunt în “priză”, mă bazez al naibii de mult pe comunicare, să aud ce spune celalălat. Să regăsesc contextul profesional, despre ce e vorba şi unde am rămas. Deocamdată, funcţionează, fără vreun algoritm oarecare. Sunt multe lucruri pe care le uit. Şi nu mă pot baza pe memoria mea. Cam aşa merg lucrurile.

Şotia mea e simplă şi aşa am făcut şi de data asta. O fac, aşa cum spuneam, când am niscai dubii pe care trebuia să mi le spulber, când mintea îmi spunea una, iar inima alta. Şi am zis că e momentul. Trei persoane diferite. 3 secrete personale “vândute”. Adică, mici bârfe de budoar, fie triste, fie vesele. Fiecăruia i-am spus altceva, ca să nu mă încurc. De fapt, eu uit ce le-am spus, dar ştiind că nu este aşa, pe scurt neadevărat, atunci când ies la iveală, atunci îmi aduc aminte…ca acum. Deocamdată, scorul e 1 din 3…

Păcat…mare păcat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *