Aseară am prins un post oarecare…la un film la fel de oarecare, numai finalul a fost sigur, la numai 5 minute…cu ea…Am sărit din pat şi mi-am ciulit urechile, vroiam să-i prind cuvintele să-mi dau seama cum s-o caut.
O melodie pe care o uitasem sau poate o pierdusem printre faldurile timpului, ale inimii sau poate era ascunsă odată cu aminitirile înecate cândva în lacrimi amare, versurile, un soi de întrebare mirată cu ochii ridicaţi spre cer în nedumerirea existenţiei încă a întregului lui, căutând cu disperare o gaură, ce-ar fi fost de la sine să fie…
Unele lucruri sunt chiar veşnice…şi mereu aceleaşi.