Anotimpuri indecise ca şi timpurile pe care le trăim. Anotimpuri efemere şi ritmic plimbate în vieţile noastre. De ceva timp, sub influenţa anotimurilor amestecate, a conjuncturii a acelor întâmplări mărune ce leagă gândurile şi deznoadă mistere, stau în umbră. Am stat şi pentru prima oară, m-am dezis de mott-ul meu, în iluzia unei trăiri proprii şi unice. Dar nu este aşa. Motto-ul este mai valabil ca oricând. Pentru că văd că şi altora li se întâmplă la fel. Sau sunt împinşi dincolo de limite. Tendinţe diametral opuse.
Un soi de chimie stranie, o explozie dintre două anotimpuri -iarna-primăvară- ce s-au suprapus prea devreme, fiecare fiindu-i caracteristică o extremă, s-au adunat, s-au propagat şi văd, aud, simt mirosul morţii fie ea şi numai virtuală ,ori, mirosul rutului cu viaţa sau în viaţă.
Ciudat amestec, nu? Ciudate reacţii…Sau poate că nu.
Hmm, săturaţie de tristeţe şi singurătatea unor sărbători, saturaţie de neajunsuri şi promisiuni deşarte într-o viaţă de mai bine, săturaţie de minciună şi de trădarea-apanajul strict al celor de lângă, săturaţie de mizerii şi meschinăriile mărunte a celor ce aruncă cu piatra şi ridică tsunami, săturaţie de valori inutile, perfide şi doar gablonţate într-un strat subţire şi neunifom, săturaţie de veşti şi manipulări mediatice despre nişte timpuri nebune creatoare de isterii, săturaţia…a declanşat fie uitarea pământului, fie uitarea prin amestecul în mulţime, dispărând. Neputinţă. Incapacitate. Imposibilitate.
Hmm, limita dintre saturaţie şi conservare s-a contopit într-o firavă aţa albă. Dorinţa de eliberare de norme, percepte, reguli.
Iubirea de viaţă sau iubirea şi-a făcut loc, a ameţit minţile, iar în euforia caracteristică a îmbătat ca un vin roşu şi dulceag , cu şi în pasiune, sufletele .
Copleşitoarea povară a tristeţilor împreunată cu dragostea fluturilor în stomac sau dragostea pentru fluturi. Miros de nea proaspăt căzută ori zloată murdară şi slinoasă? Miros de flori de cireş ori miros de trupuri încinse?
Să fie oare începutul unei alte ere? Începutul ruperii de ansamblu şi începutul egoismului în dimesiuni unilaterale?
Se rup zăgazurile…