Ti-am spus…

… o formulă pe care tot o întrebuinţăm…cu toţii, inclusiv eu…

Asistând la o scenă, în care s-a utilizat această expresie, fiind detaşată de situaţie, de pe margine, am privit reacţiile părţilor beligerante- părinte-adolescent, care m-au pus pe gânduri.

“Ţi-am spus”, prima cărămidă spre ” conflictul dintre generaţii”.

“Ţi-am spus”, de cele mai multe ori, e însoţit de datul din cap, părintesc, sau de un zâmbet atotştiutor, sau spus … cu reproş…însoţit de gândul unei victorii, chiar dacă, uneori amare…

“Ţi-am spus”, afectează imaginea de sine.

“Ţi-am spus”, nu este constructiv…

Aparent, în relaţiile cu copii, pare constructiv, dar eu am ajuns la concluzia, că nu e, dimpotrivă! Generaţia tânără are nevoie de libertate, generaţia informaţiei, nu doreşte a fi arătată cu degetul, generaţia adolescentă, nu vrea şi nu-i place, să ai tu dreptate…toate generaţiile au fost la fel!

Am văzut cum se manifestă copilul meu. Ciudat, la început, când foloseam această expresie, o foloseam părinteşte…acum, cu cât fata îmi creşte, cu atât îmi displace mai mult…Nu mă mai încântă deloc, să o pun în ipostaza inferiorităţii, dimpotrivă, sentimentul pe care îl încerc este de nemulţumire, faţă de mine ca părinte, faţă de ea ca parteneră de discuţie…

Faţă de mine. Nu am nicio satisfacţie, ca mama, că am dreptate, durerea unei nereuşite sau greşeli ale copilului meu, este infinit mai mare decât orice fel de schimă.

Partenera mea de discuţie, din adolescentă …se transformă într-un copil, de 5 ani. Adusă în starea asta, o s-o fac să înţeleagă mai bine, că a greşit? Că eu am avut dreptate? Că am avertizat-o şi ar fi trebuit să mă asculte? Că data viitoare trebuie să procedeze altfel?

Nu cred. Nu cred că asta e metoda, cum nu cred că aşa, îi captez atenţia şi interesul!

Faţă de ea. Sentimentul inferiorităţii, afectarea imaginii de sine, sunt sentimente care dor, care se acumulează, care în timp, vor răbufni. Un suflet rănit, fuge de orice altă sursă care i-ar produce alte răni. Singura sursă de care nu poate fugi este ea însuşi, şi atunci acţionează asupra ceea ce poate…şi va începe cu cine este mai aproape. Cu mine. Cu Stăpânul. Cu familia.

“Ţi-am spus”, trebuie scos din vocabularul unui părinte…tăcerea e mult mai eficientă, tăcerea neînsoţită de privirile semnificative, tăcerea ascunsă…aşteptând momentul. Şi atunci, ca două prietene, să vedem, ce mai e de făcut şi cum poate fi îndreptat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *