Vechea maşină era un Opel, mic şi roşu. Dacă-l priveai din faţă aveai impresia că-i un pui de hipopotam, ce să mai, era simpatic! Şi când am vândut maşina aia am bocit cu jale vreo 2 zile. Am multe amintiri cu el, Opălaşul meu, căci ne-am mâncat zilele vreo 70.000 de kilometrii…Peripeţii cu el?
Păi, nah! Şi nu mă gândesc aici la cioca-boca, oul de paşti, aia a fost inclusă la cumpărare… De la fiecare maşinuţă, însă am învăţat câte ceva…De la Audi, cum e cu bucşele cu doo gulere, cum să faci o presă de rulmenţi…şi nu în ultimul rând cum să le montezi… De la Opel?
Ei, el mi-a predat timp de o săptămână, zi de zi 8/8 ore, cum merge pâş-pâş pe conductă, apa din borcan până-n radiator şi retur! Sigur…am salutat termostatul…cu unul , două, pe al treilea ca să fiu sigură că e funcţional l-am fiert într-un ibric…da, da deschidea, deci nu el era de vină!
Apoi…termocupla(că era uşor de demontat şi înlocuit)…am schimbat şi din astea vreo 5, aveau nişte feţe vânzătorii când veneam cu ele înapoi…ehe, normal că le explicam! Am dat şi pompa jos, am urcat-o pe alt Opel…deci, nu paletele existau încă şi se învârteau ca din fabricaţie… Radiatorul, ultimul pe listă, perfect normal p-afară, dublu capsulat, colmatat pe dinăuntru.
Poveşti cu zâne, o jojă de ulei(care a rămas mai scurtă) şi-o lamelă de ştergător de autobuz, ce n-a mai putut fi recuperată. Un ştrap şi-o singură viteză la ventilator. Apă cu oţet vreun an, că am uitat s-o înlocuiesc cu antigel. Nici de-al draq nu mai trecea de 96 de grade..exact ca în carte!
Povestea era veche şi aproape şi uitată. Până azi…
Semnalizare barcă la bord, motor oprit în coloană. Dau la cheie, porneşte şi sunt convinsă că e vorba de ulei…Nup, valurile semnului n-au reuşit să mă scoată din refuzul reeditării! Nici măcar faptul că citeam plină de entuziasm temperatura apei! Nup! Mintea mea procesa uleiul.
Din momentul de uimire m-am scos repede, urmînd cel al întrebărilor… Mă uit la coloană…am de urcat dealul Academiei…Mă gândesc, cu ce draq o să-l urc, şi parcă ca un făcut iară mi se opreşte motorul…Hmmm, un pitic din mine mi-a zis că nu-i de şagă. Era cazul să trag pe dreapta! Da’, cum? Mă uit fugitiv la faţa şoferului de taxi. Omul bun n-a lăsat urme. Deci, da, pe dreapta n-am cum.
Cum toate maşinile urcau şi niciuna nu mai era de coborât, pe stânga era loc destul şi pentru mine. Cu scrâşnet de roţi şi multă hotărâre am întors maşina. Intrarea pe aleea de la Medsana…mă aştepta cu un loc gol de parcare. Între timp se mai aprinde un bec la bord, îmi zice să check ceva. Oricum nu mai avea importanţă, vocea din telefon tocmai mă adusese la realitate…semnalul meu barcă cu valuri….era de apă, uleiul îl aveam în cap!
Era El, sistemul de răcire! Vechea mea dragoste! Azi o iau de la capăt…