M-a atras trailerul ăsta de prima oară când l-am văzut. Nu mă omor după filmele româneşti, mi se pare că sunt mult prea abstracte, total diferite faţă de realitatea de la noi. Când am văzut Eu când vreau să fluier, fluier nu mă gândeam să mai văd prea curând alt film autohton care să-mi placă. M-am înşelat.
Portretul luptătorului la tinereţe e un film lung, are aproape 2 ore şi jumătate, şi prezintă mişcarea anticomunistă din munţii Făgăraşi. Acţiunea urmăreşte un grup, condus de Ion Gavrilă Ogoranu, de-a lungul a mai bine de un deceniu, timp în care sunt vânaţi de armată şi securitate. La început e un grup de 15, iar la sfârşit rămâne doar Ogoranu, omul (real) pe care securitatea l-a prins după 27 de ani de luptă în munţi. La 2 ore şi jumătate, filmul e frustrant de lung şi nu urmăreşte altă acţiune concretă în afară de lupta pentru supravieţuire a personajelor principale dar fix asta te bagă în atmosferă.
E un film dur şi adânc. Nu-i pentru oricine dacă te aştepţi la The Expendables, varianta cu Sergiu Nicolaescu, mai bine spune pas.
Nu ştiu mulţi din actorii din film. Liderul grupului e jucat de un tip care seamănă cu Marica, apar la un moment dat Paul Maximus Ipate şi Bendeac, iar unul din membrii grupului e Dan Bordeianu. În rest nu i-am mai văzut, dar joacă bine, credibil.
La final, un citat al lui Ion Gavrilă Ogoranu, cu care se începe genericul de sfârşit. Zic eu că spune multe în doar câteva fraze:
În luptă, în munţi, am fost doar răniţi, dar omorâţi niciunul. Ucişi am fost doar când am fost vânduţi. O spun cu durere, vânzarea de frate e o boală naţională, care, dacă nu vom reuşi să ne vindecăm, ne va ucide pe toţi. Nu ne-am făcut iluzii că ni se vor alătura mulţi oameni. Unii n-au venit de frică. Şi ei trebuie înţeleşi. Pe alţii nu-i interesează decât propriul interes. Regimurile se schimbă, profitorii nu.