Citisem ceva la o amica şi m-o apucat oareşce avânt aşa că am purces spre casă. Hotărâtă. Am intrat…în vrie. Mai pune ceva la loc, mai dă cu aspiratorul. Pentru antren, muzică. Tare. Să mă ţină trează, să-mi dea ritm la aspirator. Am considerat că nu-i suficient oleacă de curăţenie şi fiindcă în frigider n-am găsit decât pet-uri şi borcane şi oale, ioc! , am decis să mâncăresc ceva. Deschid congelatorul, aleg. Hmm, ALEG!
…Şi dintr-o dată, mi-au năvălit niscai amintirile…
Cândva, ne permiteam, odată pe săptămână să cumpărăm doar o pulpă de pui americana. Atât. O alegeam, să fie potrivită, să nu fie prea mare. Multă vreme am gătit aşa, câţiva ani buni. Trei feluri de mâncare…cu gust de carne, dar fără.
Atât mai ştiu că fierbeam pulpa aia, într-o oală mare, o kuktă. Şi că, pe zeama aceea o foloseam jumătate la primul fel de mâncare-ciorbă, supă, jumătate la cel de-al doilea fel- pilaf, mazăre, fasole, ce-aveam. Iar carnea o tocam mărunt, mărunt şi aproape pasată, o puneam în mâncarea copilului. Şi la ciorbă era cu număr fix de morcovi, 2, un ardei, dacă era sezon, jumătate de dovlecel, un cartof, o ceapă şi multe…multe paste. Şi de multe ori mai scăpam ş-un pumn de orez. Să aibă din ceva consistenţă. Preferam să fac supe, era mai economic, nu-i puneam decât 2 morcovi tăiaţi rondele şi lăsam să fiarbă şi o ceapă, şi da, cu multă fideluţă…
Şi mi-a trecut prin cap că există posibilitatea să mă întorc la acel mod de trai. Totul numărat. Brr…mi-a fost pe şina spinării. Nu mi-ar plăcea, dar dacă e să fie, atunci măcar ştiu c-am mai reuşit cândva. Şi mă mai gândesc că dacă noi am reuşit la un moment dat să evadăm din cercul ăla de oameni nevoiaşi, alţii poate n-au reuşit şi că, de cel puţin de atunci, tot aşa se descurcă, sau poate şi mai rău. Şi-au supravieţuit. Ei, au reuşit cu adevărat. Pentru ei , întreaga lor viaţa, a fost o perpetuă criză.