Musca

Am citit povestirea lui şi odată cu ea au năvălit amintiri dragi mie. Am stat să mă gândesc pe care dintre ele s-o aştern aici, mi-a fost greu să aleg. Şi totuşi am ales una.

Cred că aveam vreo 5 ani…de când e povestea asta…pe care, mama, draga mea mamă, nu mă lasă să o uit, repovestindu-mi şi povestind-o tuturor…

Locuiam pe undeva pe langă măreţul stadion Steaua, într-o casă, cu doar două camere, bucătăria în curte, curte mare plină de flori şi pomi fructiferi, sub care stătea tolănit REX, un câine lup german. Curtea era împărţită şi cu mătuşă mea, sora tatii, a carei casă se afla la nici 5 metrii de a noastră.

Casele nu se ciondăneau ci numai, mama cu mătuşa…dat,fiind pentru ele, cei 5 metri insuficienţi.

Într-o zi de vară, mai pe seară, când mama nu ştiu ce avea de împărţit cu mătuşa, sau mătuşa cu ea, oricum nici una nu ar fi cedat, când, tocmai ce sor-mea venise acasă în vacanţă şi ea, se ciondănea cu picea de mine, pentru delimitarea clară a spaţiului, ce până atunci îl avusesem la dispoziţie numai eu…când pe mine mă cam mustra conştiinţa, după ce mama mă certase suficient, pentru că iar îmbătasem curcanul…că doar aşa îmi spusese unchiul, că trebuie să fac… deci când întreaga atmosferă pocnea de scântei, vorbele aveau taişurile unor săbii proaspăt ascuţite, iar orice gest sau mişcare era o dovadă clară şi palpabilă de afront, după o mult prea lungă zi de muncă, s-a întors acasă, bietul tata.

Cum vacarmul se auzea de la stradă , inevitabil, intrarea lui pe poartă a coincis intrarea pe linia I de luptă, unde tranşeele nu fusesără săpate vreodată…mai ales că mama îl şi întâmpinase cu o figură nu tocmai fericită…

Ştiu, că primul lucru pe care l-a făcut, a fost să ne despartă, pe familii, apoi mai ştiu că pe mine m-a pus să stau într-o cameră…iar pe sor-mea în cealaltă. Ne-a luat, pe rând…sora lui fiind prima, apoi mama, apoi sor-mea …ultima, io. Ce ne-a zis atunci??? Destule! Dur, tăios ne-a pus la punct. S-au auzit ceva vreme numai vorbele lui …şi doar răsuflările noastre. La final, ne-a adus la cunoştinţă că el mai are de lucru şi să nu care cumva să mai audă ceva, să nu-l mai deranjeze nimeni!

Mama, a luat drumul bucătăriei, apoi s-a intors şi s-a apucat de tricotat, supărarea îi dădea un ritm aparte, ca şi cum ar fi trebuit să termine tot puloverul, la normă, în seara aceea. Sor-mea despacheta de zor şi îşi aranja lucrurile în camera noastră, cu aceiaşi vervă ca a mamei…iar mie nu-mi mai ramăsese decât să mă aşez pe pat alături de mama, să urmăresc fie cum împletea firul, cu andrelele ei, fie cum mişca, pe masa de lucru, tata nervos, hârtiile. Se instaurase liniştea aparentă. Timpul trecea…liniştea era din ce în ce mai apăsătoare. Numai o muscă avea curajul să bâzâie, undeva deasupra unei glastre cu flori.

Urmăream acum şi musca cea obraznică, zgomotul făcut de ea, îmi părea a fi îngrozitor şi fiindcă musca nu gândea ca mine, adică ei nu i se părea suficient de îngrozitor, spre marea mea nelinişte şi-a schimbat brusc direcţia îndreptându-se ca un kamikaze spre masa unde tata lucra…Din când în când, tata flutura din mână, alungând-o…Apoi, mi-am dat seama, că musca aceea zgomotoasă nu participase la discuţiile de dinainte şi mai mult, tata se referise numai la noi, deci musca era în plus …aşa că …mi-am dres glasul…şi i-am zis tatei: Tati, te deranjează o muscă!

Tata a izbucnit în râs, mama l-a urmat, sor-mea şi ea. Liniştea s-a spart în cascade de râs.

Aşa îmi este felul. Să râd, oricât ar fi de serioasă o situaţie, începând cu mine însămi. Să am în jurul meu, persoanele dragi mie, tot cu zâmbetul pe buze şi cu atât mai bine, dacă eu sunt cea care îl aduce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *