…că am trecut şi prin faza asta!
Atunci am aflat cum merg treburile cu programa şcolară. Atunci am aflat unde este greşala.
Grădiniţa unde a fost fiică-mea era aproape de casă, în drumul meu spre/de la servici. Şi nu particulară. De stat. Mică. Într-o casă veche, cochetă. Cu doar 100 de copii. Covenabil.
Pe directoare o cunoscusem cu mulţi ani înainte. Dintr-un parc, unde eu venisem cu picea la joacă şi ea cu grupa ei la plimbare. Când a venit vremea, am intrat pe uşa grădiniţei ce o conducea şi am rezolvat problema. Sigur, nu doar cu un zâmbet! Dar s-a rezolvat. Trei zile. După trei zile, ne-a chemat, prin mama care avea grijă de copilă în aceea perioadă. Noi eram în şantier.
Cum apă nu aveam încă, am tras cu multă grijă pe deasupra, Io, un costum, El un costum. Încliftaţi şi la 4 ace. Părul ne trăda, asta numai însă, pentru cunoscători. Părul bărbatului meu era mult mai alb decât de obicei, iar părul meu stătea ca şi când ar fi avut fixativ. Dar n-avea. Nici un strop. Era doar praf de praf şi praf de ciment.
Aşa domni cum eram, directoarea ne-a adus la cunoştinţa că nu ne mai primeşte copilul. Intelectualii din noi, au primit o grea lovitură, sub centură!!! Cum, unicul şi globul nostru de aur, etc, produsul garantat genetic, să fie dat afară de la grădiniţă???? Că la asta se cam reducea… Păi, de ce? am întrebat mult mai mici la înălţime…Că nu se adaptează! Că noi avem reguli şi domnişoara le ignoră! aici mă cam recunoşteam io, dar n-am zis nimic…Că, ea e prea independentă faţa de orice se produce în program …Face numai ce vrea ea! a completat net superior directoarea….
Pe scurt, ca să n-o mai lungesc, am prins ideea, şi ne-am cam dat seama de unde e greşala. Fiecare părinte, când vine vorba de dat copilul la grădiniţă, are teamă. Se rupe de casă. De familie. Intră în contact cu persoane străine. Şi atunci încearcă să-l convingă. În fel şi chip,(unii plângeau de mama focului dimineaţa, că nu vroiau sub nicio formă să rămână!) Pentru noi, ideea de a cunoaşte alţi copii, de a se juca cu ei a fost salvatoare. Nimic deosebit, dar la ea asta a prins. A funcţionat. Copilul se lăsa dus, stătea la grădiniţă pentru a se juca. Ce nu e logic în asta? Din punctul ei de vedere, era normal. Din punctul nostru de vedere…însă. omisesem cu bună ştiinţa faptul că acolo era un program, că erau reguli. Odată conştientizată problema, s-a rezolvat. Puteam să zâmbim din nou superior. Aveam copil de grădiniţa, adaptat!
După ceva vreme, am aflat că există şedinţă cu părinţii…la grădiniţă…Cum scăunelele sunt din definiţie…de grădiniţă, atunci 1,91 s-a eschivat cu succes şi 1,63 a mers la şedinţă. Alea, alea. Un soi de vai ce copii deştepţi aveţi! Logic, că dintr-o dată înălţimea scăunelelor pitice, a crescut până la nivelul celor de bar!
Directoarea scoate un barem…cam ce trebuie să ştie şi poată face un copil de 5 ani…M-am uitat pe el. Mai să pic de pe scaun…Io, le-oi putea îndeplini pe toate???
Cine face baremul, cum se stabileşte, am întrebat eu, zâmbind de pe scăunelul meu…Inspectoratul, în fiecare an ne dă alt barem, a venit răspunsul…Păi cum ştiu ei, să…? Aaaa, păi noi le transmitem rezultatele, şi ştiţi e o competiţie între noi grădiniţele (ei, aş, între grădiniţe, între voi directoare comuniste!) să avem rezultate cât mai bune! M-am ţinut de podea…
Datele apoi sunt prelucrate, se fac apoi programele şcolare, clasa I…etc, a continuat ea.
Atunci, am realizat cum stă treaba, cum din dorinţa de a ieşi în evidenţă, de a epata cu orice risc…au scăpat cu boii în porumb!
Şi uite aşa ajunge Gauss, la clasa V-a, cum şi ecuaţia de gradul I, mascată ce-i drept, la clasa a II! Ce ne mai mirăm?
Cum era odată? Se făceau 3 tone de grâu la hectar şi raportau 15 ???