…vine al meu, cu JN, în ţiplă şi cu Cartea săptămânii -10 motive stupide care distrug un cuplu- o carte a tuturor sâptămânilor din viaţa unui cuplu, din lumea asta modernă…în care femeia munceşte, este şi ea un profesionist…
Cartea tratează pe rând, de la secrete ascunse, egoism, mărunţişuri, putere, priorităţi, fericire, justificări, alte legături, nepotrivire…până la …despărţiri. Toate având atârnat în coadă atributul de stupid. Am deschis prima oară la cele pe care le-am bolduit, mai sus, pentru că trecusem prin aşa ceva.
…nu mă bucur, în mod deosebit, de faptul că ele, femeile, au ajuns să muncească…nu pot spune că le-aş ridica, o statuie, feministelor care au luptat asiduu, să ne aducă în această ipostază. Părerea mea, e că au plecat de la o premiză total greşită. De la cea în care au considerat…că celelalte faţete (soţia, mama, gospodina) ale femeii sunt ori nesimnificative…ori nu există…ceea ce nimic, nu poate fi mai neadevărat! Mă, rog, asta e o altă discuţie…lungă şi presupun aprinsă, poate altădată…
Libertatea femeii, a adus şi dorinţa de putere. Dorinţa afirmării, a depăşirii de bariere, a demonstra că şi femeia poate tot la fel de mult sau chiar mai mult decât un bărbat. La bărbat…dorinţa de putere…posesiune…sunt a doua natură…sau poate chiar prima, de aceea am şi început cu noi…femeile.
Mi-am cunoscut soţul, atunci când, din punct de vedere social, job-ul meu, nu numai că era pe scara ierarhiilor, destul de sus, câştigam şi mai mult decât el…şi aveam şi de toate…adică Independenţă materială. Mă rog, şi prin felul job-ului, privirea era astfel fomată…încât diferenţa de la 1,64 la 1,91, era în defavoarea lui şi nu a mea. Era vorba de atitudine. Un punct de plecare destul de periculos, aş putea spune, mai mult decât instabil, ţinând cont de ierarhia ancestrală din societate, în speţa cea românească, plină de prejudecăţi şi judecăţi de valoare în funcţie de sexul din dotare.
Ne-am căsătorit, relativ repede, nefiind niciunul nici la prima încercare, dar mai ales ceasurile noastre biologice, tropaiau, nu mai aveau cadenţa discretă şi nederanjantă a sfiosului TIC-TAC! Amândoi ne doream un copil …dar mai ales o familie tradiţională. Dar, cum să fie tradiţională dacă, începutul era răsturnat?
A apărut competiţia…pe toate planurile şi în toate acţiunile a doi oameni căsătoriţi…Cine conduce? Cine deţine Puterea? Cine va fi Profesionistul?
A urmat o perioadă de zbucium, tumultoasă. De reaşezare, în care nici Taurul dar…mai ales Leul, nu vroiau să cedeze. Un Leu, independent economic…miroase a Highlander…nicidecum a Răţuşca speriată şi supusă …indiferent de context…adică cel în care, poartă şi o altă viaţă în el.
Certurile noastre…erau din ce în ce mai dese, ţipătul era normal, în comunicarea dintre noi. Nici tuciul şi nici scaunele de prin bucătărie, nu s-au simţit prea bine, în perioada aceea… cu atât mai mult, cât impulsionat de mine, făcând schimbarea schimbării…al meu sărea treptele sociale, două câte două. Mirosea Puterea, o adulmeca…îi invada sângele. Începea, răsturnarea situaţiei, dar obişnuiţi într-un anume fel de manifestare, ea se realiza dramatic.
Copilul s-a născut şi dintr-o dată am mai adăugat o meserie…cu normă întreagă, 24 din 24 de ore, de mamă, în detrimentul profesionistului…când tocmai şi eu puteam să mai fac un ţuşti! social…Cedând din timpul accensiuni, apar frustrări…mai ales atunci când…dincolo de afirmaţii de susţinere, se află gesturi sau fapte de a impune o stare de cotropire… Cinismul unui taur se lovea de flegmaticul leu…O luptă, zilnică şi epuizantă…care trebuia oprită…dacă ceea ce am declarat că dorim la început…adică O FAMILE, era real. Responsabilitatea şi implicarea sunt de ambele părţi şi nu doar jumătăţi de măsură! Iar COMPETIŢIA, nu are avea ce să caute între noi, doi soţi, doi parteneri!!! Era momentul rotunjirii pietrelor!
Prima care şi-a făcut socotelile, şi-a adunat, şi-a scăzut, ce-a vrut, ce vrea, cu ce s-a ales…am fost eu. Am tras linie. Cred că atunci a fost prima oară când am aplicat diagrama cauză-efect, atunci m-am împrietenit cu Ishikawa…care mi-a arătat punând punctul pe i-uri, aparent nesemnificative. Poţi să ai de toate..dacă nu ştii să le gestionezi, n-ai făcut nimic, cum poţi să fii al draq-ului de deştept dar să fii în contradicţie cu ce eşti şi ce vrei sau ai vrut! Am iniţiat acum 10 ani, o discuţie…discuţie purtată ca doi parteneri de afaceri, în care am socotit că Familia noastră e afacerea noastră…O declarăm la faliment sau…o facem profitabilă? Sec.
Suntem pe al 14-lea an de căsătorie…fiecare mai are, crizele lui de personalitate, purtând însă în ele…nemulţumirile externe, cele interne s-au aşezat cedând fiecare.
Mi-am limitat dorinţa de putere, devenind Şeful casei mele, al vieţii mele personale, din care acum nu mai fac parte numai eu. Mi-am repoziţionat priorităţile. Tratez cu multă reponsabilitate şi mai ales cu multă dorinţă statutele de soţie, mama, gospodină care sunt statute de drept ale unei femei, căci dacă fi vrut altfel, Dumnezeu m-ar fi făcut bărbat! Satisfacţiile mele profesionale de a ajunge în ierarhii, au rămas undeva, nu la coada listei…alternează, în funcţie de celelalte, şi nu celelalte funcţie de ele. Am ajuns la un echilibru, plecând de la rostul meu pe acest Pamânt. Pe care l-am consimţit spunând “Da”. Asta am vrut, acum restul e responsabilitate. Nu este vorba de o cedare, o împăcare cu o soartă ci este vorba de o recunoaştere a unor calităţi ce trebuie să mi le pun în valoare, de împlinire.
…Şi-a limitat, şi el, dorinţa de putere…devenind Şeful altora- deţinând Puterea externă şi lăsându-mi pe mână, viaţa lui personală…
Familia mea, o familie ca toate celelalte…unde pietrele s-au rotunjit la timp, unde nu există competiţie şi căruţa e trasă de doi, în acelaşi sens.