Aberaţii la o cafea…

(…pe care le-am pierdut…printr-o manevră superinteligentă…pe care nu pot să le mai rescriu, aşa cum erau…am pierdut acel moment…acum e altul)

…de multe ori spunem că înţelegem, de multe ori spunem ce ar trebui făcut dar puşi în faţa faptului împlinit, ne comportăm guvernaţi de alte astre şi de alte gânduri…şi aşa apare diferenţa dintre vorbe, gânduri şi fapte.

Filozofam de dimineaţă, pe marginea unei cafele prea devreme. Am făcut o noapte albă, împreună cu nişte prieteni vechi, suficient de vechi, încât să depănăm multe amintiri … anii facultăţii, cum învăţam la… prostiile tinereţilor sau alte încercări…căsătoriile noastre…tata…multe amintiri uitate. Viaţa ne-a despărţit cândva şi tot ea a făcut ca destinul nostru să se împletească, iar.

Mă minunam de mine, de plăcerea cu care am stat până în zori, de bucuria trăită , aşa cum nu s-a mai întâmplat în ultimii cred, 10 ani, neresimţind nici oboseala, nici plictiseala, dimpotrivă…cu ochii mari, ca ai unui viezure, am simţit fascinată prima pală de vânt a serii, am privit prima stea răsărită, am văzut cum cerul se luminează a ziua, tolănită într-un scaun. Am stat după plecarea lor şi am privit, în liniştea dimineţii, vrăbiuţele şi guguştucii ce au venit sa bea apa din vasul micii noastre fântânici… am ascultat, mai apoi, gălăgia micuţelor păsărele… Am remarcat cât de puţin ii trebuie unui om să simtă bucuria şi totuşi cât de greu îi este, iar atunci când minunea se întâmplă, i se pare că i se cuvine, că este o normalitate şi apoi, păcatuieşte, uitând.

Dincolo de nostalgia momentelor amintite, am resimţit amarul unei experienţe de viaţă trăite. Am simţit frustrări adânc ascunse, am revăzut cauzele lor. Frustrări, nu în ceea ce priveşte relaţiile dintre noi, ci mai degrabă, ale fiecaruia dintre noi. Frustrări care nu-şi mai au rostul acum, ale căror cauze, de cele mai multe ori, nu suntem noi vinovaţi, cum nici alţii nu sunt vinovaţi de ceea ce ne-a fost dat să trăim. Astfel se modifică comportamente, eu, el, tu, şi odată cu noi, vieţile noastre şi ale celor din jurul nostru.

Poate lipsa de înţelegere şi superficialitatea pot fi socotite probleme . Ştiu că am pus de multe ori mai presus, vieţile altora, în detrimentul vieţii mele, uneori chiar în defavoarea propriilor interese, astfel distrugând echilibre fragile. Aşa că, ele nu sunt problemele mele, cum nici nu pot să rezolv problemele altora.

Vorbeam de o altă maşină. Vorbeam de sacrificiul dorinţei mamei mele, pentru mine, fiica ei. Dorinţă pe care pot s-o înţeleg, poate nu să îi văd dimensiunile reale, cum numai părinţii sau cei născuţi mai devreme pot s-o perceapă, să o înţeleagă…Felul în care m-a ”văzut” ea, în ultimul timp, gradul meu de oboseală, mereu fiind pe drumuri, la dispoziţia alor mei, mereu rezolvând problemele curente şi banale ale familiei, a făcut-o să vadă, înaintea mea, că o a doua maşină este o necesitate. Şi de aici, propunerea ei, sacrificiul ei, făcută, de dinainte ca eu să plec în Franţa.

Maşini am tot avut, în 14 ani am schimbat câteva maşini. Atunci ce are special această viitoare maşină? Ce e deosebit?

Toate cele de dinainte au fost maşini de familie, au fost alese de mine ”să ţină cu casa”, eu familista, iar acum, a apărut marea oportunitate, pentru că, pentru Ana cea ascunsă, mi-am dorit mereu o maşinuţă sport, cu 2 uşi, cochetă şi totuşi puternică, am visat mereu la ea. Să fie a mea şi doar a mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *