Mănânc un măr şi îl mănânc nervos. Da, ştiu nu e bine să mănânci cu nervi, dar, asta e…Câteodată, că şi aşa mi-e drag serviciul la sfârşit de 12 luni consecutive de muncă…chiar că-mi vine să îmi iau volanul la plimbare şi asta foarte repede…
La mine lucrurile-s simple, ce-am în guşă e şi în căpuşă…adică bre, e ceva de spus, atunci fără de prea multe menajamente, copaci sau duioşii, spun. Şi cu asta, basta. E vorbă, pe care am auzit-o ieri de la ardelean…: “nu-mi place să mă cert, că n-am timp de împăcat…” Cam aşa şi cu mine…şi de obicei, ca să evit multe…bag filozofia din titlu, economisesc timp şi energie.
De dimineaţă nimerii între doo…care mai de care mai orgolioase şi mai cu gura mare…evident, ceartă despre vorbe, zicători şi strigături. Muiereli. Local, am treabă, am camera mea, am ce face, iar dacă n-am, atunci mi-s p-aici, pe ştrasele netului. Mă chemă una, alta venii la mine, ca să revin la subiectul din carte, io, poziţie de mijloc…hmm, să-mi feresc faţa ori dosul? Am ales…scurt şi caracteristic, nu tocmai elevat, că nici n-am avut pension pe stradă şi când era bunica mică a avut şi doo găini sterpe, am scăpat de ele pentru vreo lună! După care, din păcate le trece!
Nah!