N-am mai scris nimic,dar simteam nevoia.
Iar acum simt nevoia sa ma exteriorizez in acest spatiu pentru ca o gradina inflorita ar fi cel mai indicat loc unde ar trebui sa fiu acum. Tolanita in iarba,sub un arbore de magnolii privind cerul foarte albastru cu nori ca niste mosi ce pufaie de cum vantul ii misca greoi de colo colo.
Un loc unde sa visez,un loc de refugiu.Un loc de liniste unde nimeni nu-mi cere socoteala si unde totul decurge fara a trece in prealabil prin rigorile societatii.
Am o stare tampita.Poate fi numita o stupidzenie dar chiar trebuie sa-mi strang de gat pe cineva.Pur si simplu,asa,fara nici o intrebare,cand dau cu ochii de ea,mi se nasc instinctele astea incontrolabile care vor sa o stranga de gat sau sa o dea din cale ca sa evite prima varianta. Parca ma uit si nu mai am nimic in comun cu ea in secunda asta.E ca si cum ne desparte o prapastie adanca pana-n miezul Pamantului si noi suntem de-o parte si de alta,facandu-ne timid cu mana.
Ma dispera.Si ce-i mai ironic este ca o sa-mi treaca curand.Primele zile de pofte de-astea in schimb sunt crancene.