Nu cred ca e necesar sa petreci o viata intreaga cu o persoana ca sa se creeze chimie intre voi.Magnetism.Practic sa simti ca in momentul in care vezi persoana respectiva esti cu cine trebuie.
Nu vorbesc despre dragoste,pentru ca si-n prietenie trebuie sa existe niste elemente care sa se imbine armonios.Si in prietenie trebuie sa existe o oarecare compatibilitate.
E doar o senzatie de déjà-vu.Cu o persoana pe care n-ai mai vazut-o in viata ta.Si totusi cand am cunoscut pe aceasta persoana practic m-a lovit ca o rafala puternica de vant,ca un ciclon,ca o tornada.Asa tare incat mi-am dat seama ca nu stiu de unde sa-l iau,dar parca-l cunosc dintotdeauna.Ma simteam in siguranta,ma simteam bine,nu ma simteam incordata,poate doar un pic emotionata,dar in general linistita.Cand ma uitam in ochii lui ma simteam acasa.Dar nu acasa in sensul cuvantului sentimental,ci acasa in sensul in care persoana aia imi inspira incredere.
Nu am putut intelege cum si de ce s-a intamplat lucrul asta,nici acum dupa ce-au trecut aproape trei ani de atunci.E un lucru care se intampla poate o data-n viata,dar senzatia te apropie de rai.Se realizeaza prin toate sinapsele dintr-un capat in altul al creierului si te cutremura,apoi te linisteste.El a fost printre singurele persoane care din prima secunda m-a determinat sa nu incerc sa ma ascund in cochilie,m-a determinat sa stau cu capul sus si sa ma uit fix in ochii lui fara frica,fara a vrea sa fug in urmatoarea secunda sa ma ascund sub prima masa.Cu el am fost EU,eu cea adevarata,si nu sunt multe persoanele cu care pot fi Eu in cea mai pura stare,EU ,fara ca in spatele meu sa mai existe o masca ce sa conduca spre profunzimea sufletului meu..Just wanna be his friend,si ce-i ciudat e ca doar asta-mi doresc,nu vreau mai mult.Ar fi absurd.
Pe vremea asta acum vreo doi ani s-a intamplat sa-l cunosc prima oara si in timp ce stateam in statia de autobuz amintirile acelor momente m-au napadit iar si am trait iar acele sentimente la intensitate maxima.Intr-un mod invariabil sunt o sentimentala