Acum 3 ani, ne-am luat inima-n dinţi şi ne-am rupt vacanţele de litoralul românesc, mai precis de Venus cu al ei hotel Florica, la care eram deja clienţi tradiţionali. Înconjuraţi de prieteni, care una-două, hop în pasăre şi ţuşti în belehuzeala turcească şi în plus cu amintiri fie sepia, fie în natură, de netăgăduit şi declanşatoare de pizmă, ne-am orientat şi noi aripile spre. Dacă ne-a plăcut? Ei, cum draq? Vrei vrabie mălai? Fapt pentru care am ciugulit şi anul următor şi anul asta tot aşa ne-am gândit.
La noi, însă, nu e ca la toată lumea. Adică, de fiecare dată e cu peripeţii. Prima oară, hotârându-ne târziu, am stat cu sufletul la gură, până cu 9 ore înaintea plecării, neştiind la ce hotel om ajunge. Era parcă un făcut, cum alegeam unul, cum răspunsul turcimii cazatoare, era de preaplin. Mă rog, treaba s-a rezolvat într-un final. Anul trecut, hotărându-ne din vreme, tot am stat cu sufletul la gură, până s-au găsit locuri în pasărea charter…şi s-au găsit, tot aşa pe ultimele ore…
Nah, după aşa emoţii, ce-am zis noi? Haida bre, să facem un efort şi să rezolvăm totul din timp. Adică, ia banu, na rezervarea şi la zburătoare şi la hotel. Ceea ce s-a şi întâmplat. Deci, liniştiiiţi…
84 de ore, înaintea plecării…hotelul are probleme şi s-a închis…nostim, nu? Noroc că suntem învăţaţi…Luat aseară legatura cu agenţia, aia zic că se rezolvă, noi zicem că, aha. Azi, om afla ce şi cum, dacă şi unde.
Probabil, că unora nu le scrisă în cartea vacanţelor, partea asta cu liniştea. Eu, de azi fac bagaje. Şi le pun în hol. Să mă împiedic de ele, uite-aşa! Sâc!