Lucrurile erau relativ simple…eu de dimineaţă cumpăram maşina…acte, chestii, socoteli, apoi ar fi trebuit să fac bagajul…între timp Domnul meu, ar fi venit acasă…am fi băut şampania aia cu naşii fetiţei noastre…apoi, eu la gară, el la plătit restul ce-a mai rămas din biletele spre Marele Concediu…A fost aşa? Ei, aş!
Dimineaţa, în principiu, mi-am respectat programul, de acte, semnături, circa financiară…o nebunie, nici la telefon n-am putut să răspund…sau pur şi simplu, nu l-am mai auzit…M-am trezit în faţa unei situaţii, în care mi-aş fi dorit să fiu clonată…adică, îmi mai trebuia, încă un eu…ca să conducă noua maşină…fapt pentru care, Omul, vânzătorul, m-a dus cu maşina lui, până la Polo-aşul meu…Mi-a mai dat alea, alea…acte aveam, deci ce-mi mai trebuia? Să-mi iau jucăria, s-o duc acasă…
Ohoho! Am ajuns cu ea tare departe….cam 1 km am apucat să merg liniştită, cu ea…după care…s-a întâmplat…Cargus, microbuz, s-a numit. Da. Fix în stopul meu, de pe partea dreaptă. Am ieşit din maşină…şi-am început, pur si simplu să plâng de ciudă…o juma de oră…o zi…să fi fost întreagă şi a mea!!! Tabla se repară, stopul se înlocuieşte…nu era de maşină, că doar se mai întâmplă…dar n-apucasem să mă bucur şi eu de ea…
Ce-a urmat? Păi, ce putea? Alte acte…declaraţii şi multă răbdare la poliţie!!! Vedeam cum trece timpul…şi amărăciunea mea se transforma, treptat şi sigur, în nervi…apoi, un telefon, de la serviciu..m-a adus la condiţia de bombă, fără ceas! Taman ce m-a anunţat o colegă…cum că, cererea mea de concediu…n-ar fi fost aprobată…Asta, îmi mai lipsea! Eu, care plecam pentru o săptămână, deci ioc, posibilitatea de lămuriri!
Habar n-am cât de pornită am fost…habar n-am ce ton am avut…cert este că…am sunat eu, pentru prima dată, în viaţa mea, pe Şeful meu, cel Mare…ştiu, că am vorbit circa 30-40 de secunde, poate un minut, în continuu…Dacă s-a rezolvat? Ei, da! Cu asta, se încheiase!
Aventura declaraţiilor s-a terminat la ora 16,30… am ajuns acasă într-un sfert de oră…am trecut prin baie…mi-am făcut bagajul…şi m-am încălţat cu ce pantofi, au fost la uşă! N-am mai contat nimic!
Abia, a doua zi…am constatat că lucrurile din bagaj…nu s-ar fi pupat unele cu altele, neam! Şi tot atunci am văzut…cum e să mergi din traversă…în traversă…cu pantofi bej, de 3 milioane…Da, acum sunt pe alocuri şi verzi şi negrii…