Goknox – Above Average

…uneori poveştile…Yep, şi după o zi de muncă…

Ieri, ca şi azi, a trebuit să merg la servici, asta după o relaxare de o săptămână, acasă. Adică, am plecat cu ceva entuziasm…m-am întors cu ceva gust amar…

Şi pentru că, ca de obicei, nu cred în unicitate…pe drumul spre casă, mintea mea a plăsmuit o poveste…

Deci, poveste(varianta scurtă!) :

A fost odată un cal. Şi calul asta mânca jaratec, era tare fain şi tare nărăvaş. Un armăsar adevărat. Ca să-l poată domoli, pe şaua lui s-au urcat, mai la începuturi, numa’ oameni pricepuţi şi chiar măieştrii…aleşi, pe sprânceană. Cu timpul aceşti oameni au zburătăcit spre alte zări, spre alte împărăţii mai mult sau mai puţin private. Au venit alţii, care văzând calul frumos şi plin de oportunităţi, s-au gândit că nu mai e suficient să-l scoată doar din grajduri şi mulţimea să-l admire, aşa că l-au pus la jug, să mai câştige un ban în plus. Şi bietul de el neavând încotro, în fiece zi slabea mai tare…degeaba pompau în el, care cu jaratec legislativ, care cu jaratec sentimental, mângâindu-l uşor pe coama ce odată fusese sură. Mda. (mai mult…)

…mă apucă! Sentimentul e ce-i drept la limita inferioară…deocamdată! Că deh, mai are o săptămână la dispoziţie, să-şi arate întregul potenţial!

ÎNCEPE ŞCOALA!!!!

Eu abia, ce m-am obişniut cu serviciul meu, cu eforturi am intrat şi în ritmul lăsat undeva, pe marginea unei piscine, de pe lângă Kemer!!! Fotografiile de prin folderele mele, la care le adaug, pe cele ale cunoscuţilor mei, pun paie pe focul ăsta mistuitor! Ca să nu mai vorbesc, despre alte întâmplări, care au dat înapoi, tot ce-am plătit în concediu! Cam ăsta e punctul de plecare…spre o nouă etapă, la care se adaugă alte responsabilităţi, alte priorităţi, ale nevoi… (mai mult…)

…dă nevastă!

Abia acum simt cu adevărat că sunt în concediu. Am gustul lui, febrilitatea făcutului de bagaje, ultimele cumpărături pe fugă şi bineînţeles lăsatul casei în oareşce ordine, ca să nu dau pe pere cât am dat pe mere, la întoarcere.

Săptămâna trecută am măsurat fiecare colţişor al divanului-sofa, cum s-o fi numind, când cu spatele, când cu partea bombată şi dorsală, fie prin poziţia broscuţă, cu o carte la mişto în mâna stângă, că mi-s stângace. Însă, relaxarea nu era totală. Pe-o parte fiindcă, probabil pilulele pe care le iau de ceva vreme repară una şi strică câte alta, pe de alta, fiindcă ştiam de zilele de rechemare la job, din confortabila poziţie. Ceea ce s-a şi petrecut. Şi-ntr-un caz, şi-n hălalalt. E drept, de nebunia călăreţilor, am scăpat. (mai mult…)

…aceiaşi partitură…

Acum 3 ani, ne-am luat inima-n dinţi şi ne-am rupt vacanţele de litoralul românesc, mai precis de Venus cu al ei hotel Florica, la care eram deja clienţi tradiţionali. Înconjuraţi de prieteni, care una-două, hop în pasăre şi ţuşti în belehuzeala turcească şi în plus cu amintiri fie sepia, fie în natură, de netăgăduit şi declanşatoare de pizmă, ne-am orientat şi noi aripile spre. Dacă ne-a plăcut? Ei, cum draq? Vrei vrabie mălai? Fapt pentru care am ciugulit şi anul următor şi anul asta tot aşa ne-am gândit.

La noi, însă, nu e ca la toată lumea. Adică, de fiecare dată e cu peripeţii. Prima oară, hotârându-ne târziu, am stat cu sufletul la gură, până cu 9 ore înaintea plecării, neştiind la ce hotel om ajunge. Era parcă un făcut, cum alegeam unul, cum răspunsul turcimii cazatoare, era de preaplin. Mă rog, treaba s-a rezolvat într-un final. Anul trecut, hotărându-ne din vreme, tot am stat cu sufletul la gură, până s-au găsit locuri în pasărea charter…şi s-au găsit, tot aşa pe ultimele ore…

Nah, după aşa emoţii, ce-am zis noi? Haida bre, să facem un efort şi să rezolvăm totul din timp. Adică, ia banu, na rezervarea şi la zburătoare şi la hotel. Ceea ce s-a şi întâmplat. Deci, liniştiiiţi…

84 de ore, înaintea plecării…hotelul are probleme şi s-a închis…nostim, nu? Noroc că suntem învăţaţi…Luat aseară legatura cu agenţia, aia zic că se rezolvă, noi zicem că, aha. Azi, om afla ce şi cum, dacă şi unde.

Probabil, că unora nu le scrisă în cartea vacanţelor, partea asta cu liniştea. Eu, de azi fac bagaje. Şi le pun în hol. Să mă împiedic de ele, uite-aşa! Sâc!

…căci este o Ea. Dora.

Mi-am dorit, ne-am dorit, un căţel atunci când avem casă cu curte. Vedeţi? Am zis căţel. Adică un El. Pentru că am mai avut o Ea, la o altă curte, care s-a îmbolnăvit de aceaşi boală mârşavă, în acelaşi loc. Care a murit, acum un an. Era o altă Ea. Bella.

Aşa că, venind vremea, la o altă casă, la o altă curte, am vrut să luăm un El. Am şi pus bani de-o parte. Dar cu cât lucrările în casă înaintau, ne-am dat seama că şi rezerva pentru câine se duce…pe ţevi şi termopan.

Ne mutaserăm de două luni şi nu aveam încă căţel şi nici în plină iarnă nu era vremea. Am tot dat sfoară în ţară, pe la cunoştinţe şi prieteni…dacă ştiu, dacă cunosc…Dar din diferite motive, nu era să fie. (mai mult…)

…toată săptămâna mi-a fost somn…dar ştiţi ce somn? De ăla rău, care m-a făcut să închid uşa…şi cum puneam capul pe birou, puteai să-mi fluturi şi un MIG pe deasupra!

Somn de 10 -15 minute, atât şi îmi reveneam miraculos. Azi când plouă în schimb, somn ioc, ba dimpotrivă, am o stare de agitaţie, încă de dimineaţă, groznică.

La job, altă agitaţie…nu ştiu cum şi când m-am trezit cu o problemă ce nu e a mea, e a unei incapabile…cu Arhivele Naţionale. Şi eu acum răspund la adrese ceva de genul: Ba a mătii! Ba p-a mătii! Că de, altă treabă n-am!

Pentru că nu mai am maşină – e dusă la reparat încă de luni – vin cu Costel. Care Costel? Prieten şi coleg, el Costel. Şi mă pescuieşte şi pe mine dimineaţa, după ce-mi duc fata la şcoală. (mai mult…)

Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face!…ohoho, ce-am mai auzit expresia asta şi ohoo ce-am mai folosit-o ca să le arătăm altora copacii din ochi, fără însă să vedem propriile bârne din proprii ochi! Expresia asta sau aia cu pietrele…

De multe ori, aflându-ne în faţa unei situaţii sau în faţă unei (unor) persoane, ne grăbim să judecăm şi nu de puţine ori să tragem şi concluzii pe care să le şi exprimăm, din păcate. Dincolo de latura spirituală, adică cine sunt eu să judec?, ar mai fi una de bun simţ, în care să căutăm în amintirile noastre apropiate sau depărtate, dacă şi noi n-am făcut la fel, cândva.

Spuneam că de cele mai multe ori le şi exprimăm, din păcate. Ar fi mai simplu şi mai corect să ne oprim doar, la stadiul de gândire, apoi să ne luăm fiecare la cercetat. (mai mult…)

Eu ce mai fac? Bine, mulţumesc.

Încă n-am maşina…dacă dă Duhul cel Sfânt, mâine ar fi gata…Da’ de luat nu pot ca să o iau că trebuie confirmarea de plată…care o să vie…dacă merge Net-ul…dacă agentul constator vede mail-ul, dacă sunt cuminte, dacă mănânc tot…

Şi ce mai fac? Bine, mulţumesc!

De dormit nu prea pot să dorm, fiindcă tuşesc. Nu rău. Doar des. Şi tare. Mă duc în sufragerie să nu-i scol pe toţi, mai trec pe la bucătărie mai iau o pilulă, mai o linguriţă de miere. Când trece, sună ceasul.

Da’ cum mai eşti? Bine, mulţumesc.

Au lăsat nişte unii nişte cabluri pe trotuar. Nu, că le-am văzut. Da’ asta nu mi-a ajutat la nimic, că oricum m-am împiedicat, că erau puse peste nişte pietre. Dacă am căzut? Fireşte, doar sunt om serios nu fac lucrurile pe jumătate! Nu, la dreptul n-am nimic, la stângul e puţin julit, că fură pantalonii buni, se rupseră ei mai întâi. Da’ las’ că nu-i nimic, îi fac scurţi!

Acum dacă aş fi superstiţioasă, cică mă mărit.

În rest, toate cele bune!

…De ce Yupiii? Pentru că, ieri, chiar mi-am luat maşinuţu de la reparat! Şi circul…şi e bine…Doamne, ce economie s-a făcut în casă timp de o săptămână şi jumătate!!! Păi se poate să rămâie bani pe card înainte de salariu? Inadmisibil! Eu, sunt nevastă serioasă, ce draq?!! Lucrez din greu la remedierea situaţiei! 😀

****************************

…ziceam şi de nişte prostii, da’ şi astea sunt de ieri.

Venim ieri de dimineaţă (eu,Tanţa şi Costel), ca în orice zi din săptămâna normală şi lucrătoare, la servici. La poartă, însă ne opreşte un domn oarecare cu salopetă neagră şi emblemă de guard pe piept şi ne cere niscai legitimaţiuni. Ce-s ale , bre? Că nu mai văzui de vreo 3 ani documente d-astea, başca că nu mai sunt valabile, zic eu în mintea mea. Mă uit în ochii lui şi îl întreb dintr-o mână: care-i baiu? Aruncă omul ruşinat ochii spre un domn la fel de oarecare ( dar mult, mult mai gras), din spatele lui, care se făcea că controlează un registru. Surâd, dau Bună dimineaţa şi trec mai departe, ca un tanc sovietic. (mai mult…)

…că a înebunit lupul în Bucureşti a aflat tot bucureşteanul…

Ce de timp pierdut, mă gândesc deseori, stând în traficul infernal de la ora 7 juma şi de la 16 juma. Câteodată visez cu ochi deschişi la zile mai senine, câteodată îmi fac lista de cumpărături pe volan, câteodată mă machiez din mers, câteodată doar privesc la cei din jurul meu, câteodată mai şi plâng/râd la volan, câteodată îmi fac manechiura, câteodată vorbesc la telefon, câteodată privesc cerul, copacii, oamenii din staţiile de maşini, câteodată mai şi înaintez…

Ne-am obişnuit cu normalitatea anormalităţii. Stau şi mă întreb câţi nervi sunt consumaţi degeaba, câte clipe din viaţa fiecăruia dintre noi se duc pe apa Sâmbetei, câte litri de benzină se duc aiurea în tramvai…

Azi, ca de obicei, în trafic. Am privit mizeria din oraş, aruncată de vântul nebun. Superficialitatea şi-a arătat chipul. Nici curat nu ştim să facem. (mai mult…)