Goknox – Above Average

…asta e subiectul propus de X. Şi la ea ne zice şi de ceva tipologii.

Eu vin şi spun că ceea ce a scris ea îi diferenţiază. Dar în acelaşi timp zic, că indiferent de felul lor, ei au numitori comuni. Care nu se schimbă decât procentual. În rest, au o serie caracteristici comune, dar cel puţin două elemente le sunt pregnante.

Primul ar fi, după părerea mea, teama de a nu fi părăsiţi. D-alungul timpului am constatat că această teamă există şi se manifestă în fiecare bărbat, bineînţeles după cantitatea sau după gradul de pragmatism avute.

Probabil, naşterea, ieşirea în lume, a unui copil băiat produce traume, vis-a-vis de ieşirea din corpul mamei, acest fapt fiind perceput ca prima părăsire.

Acest element, după părerea mea este factorul determinant al schimbării lor comportamentale, în timp. Dacă nu se întâmplă, atunci parcă, prin modul lor de manifestare, dezvoltarea excesivă a simţului de proprietate, determină sau cel puţin împing partenera să se gândească la…

Despre al doilea element constatat de mine, am să vorbesc mai tîrziu în comentarii.

Bună dimineaţa! Poftiţi, vă rog!

…că aşa m-am gândit că ar trebui să fie, odată ce aşa mă ştiţi şi m-aţi ştiut.

Ce vreau? Veselie, asta vreau! Lumea mea pe care am creat-o cu ajutorul vostru îmi este dragă şi are uşa deschisă tuturor. Ce mai vreau? Să fim o unitate şi când avem probleme! Se poate? Gândul bun şi o vorba bună sunt balsamul de care fiecare dintre noi are nevoie. Nu cred că prisoseşte cuiva. Cum nu cred că nimeni nu trece prin viaţă fără să nu ia un bobârnac mai mic sau mai mare.

Pe 14 noiembrie acest blog face un an ! Un an în care destulă lume s-a perindat, unii au venit şi au rămas, alţii şi-au văzut de drum…dacă mi-e dor de ei? Ei bine, da! Mă întreb unde e Gogu, unde e Lia, unde e Sandra, unde sunt mulţi alţii…

Astăzi am hotărât să transform locul asta de aici. De ce ? Pentru că sensibiloasă aşa cum sunt m-am legat de toţi, pentru că timp de aproape un an de zile, aici nimeni nu a avut nimic de împărţit cu altcineva, nimeni nu s-a certat, cu atât mai mult, nimeni pe nimeni nu a jignit. O mică comunitate care îmi umple sufletul de bucurie zi de zi ori de câte ori deschid acest blog. Nu sunt duplicitară. Nu joc două roluri. Am doar două nume. Nu pot juca decât rolul meu. Atât. Şi nici nu pot fi altceva decât sunt. Cei cu care am interacţionat de mai multă vreme, mă ştiu deja. Nu m-am ascuns. Nu sunt o anonimă.

Aşa că, ce-o să fie?

O coffee&tea,  ce altceva putea să fie? Nu la asta m-am priceput pâna acum? Nu cu asta v-am aşteptat până mai de curând? Păcat că am abandonat în ultimul timp şi regret. Dar acum repar şi nu doar pe termen scurt.

Cum se numeşte?

Fără nume!

La fiecare 2 zile (sau aproape! ca deh, mai sunt şi neprevăzute!) voi da câte o ceaşcă şi o temă, un subiect. Sau voi daţi tema. Sau problema pe care o aveţi. Şi ne spunem părerea. Dăm un sfat, vorbim din experienţa noastră, aia adunată de peste ani!

În acestă loc suntem cu toţii doar prieteni la o vorbă virtuală. Comentariile vor fi în continuare moderate, pentru că nu vreau să existe nicio problemă faţă de nimeni. Le voi modera repede. Nu vor fi sincope. În rest vom face ce-am făcut şi până acum. Vom fi împreună, pe firul nevăzut al internetului.

…mda, şi o pasă una mai proastă. Nu-i bai. Se poate.

Săptămâna asta am fost mai absentă. Motivat. Mai o măsea, mai nou un pulseu de tensiune. Mare chestie, doar mă aşteptam să apară şi asta, nu? De la 40 în sus dacă nu te doare ceva, se spune că ai murit! Nu e cazul! O să treacă că doar n-o să rămână o veşnicie.

Pe la şcoală, numai linişte şi pace nu e. Ba e grevă, ba nu e grevă. Profesorii sunt încordaţi. Copiii la fel. Părinţii, preiau.

Alaltăieri copila mi-a venit plângând…Doamna de română a hotărât să nu meargă la Olimpiada de română. Că nu e suficient de pregătită. Şi că n-o interesează diplomele obţinute până acum. Mai mult, copila i le-a dus să le vadă, doamna i-a dat cu flit. Doamna mamă, ieri a purtat discuţia cu doamna cu pricina. Pe ton molcom. Da. S-au văzut şi caninii. Rezolvat. Copila merge.

Când ne-am cunoscut, eu şi soţul meu, am constatat că avem cel de-al doilea prenume legat de acelaşi sfînt. Apoi când copila noastră a venit pe lume, ne-am gândit să facem la fel şi cu ea. Ne-am legat de ziua asta, să fim toţi trei alături, să ne bucurăm, un soi de sărbătoare familială. Numai că, de data asta copiliţa n-o să fie altături de noi. Pleacă în excursie. Sâmbătă sărbătorim. Ne sărbătorim. Cu chef şi voie bună. Şi cu cine ne-o umple casa.

Între rest lucrurile mărunte. Care îţi fură din timp. Parcă rămâne din ce în ce mai puţin. Nici organizate miniţios nu mai prididesc la ele. Of, şi tot timpul apar altele şi altele.

…să presupunem, că azi e o zi cu soare, cu mult soare, că păsările ne şoptesc cuvinte demult uitate, cum ar fi dor, iubire, călătorie, flori, bunătate, bunăvoinţă, înţelegere, altruism…să presupunem, că nu ne doare nimic, să presupunem că ne e bine, că suntem liniştiţi, că viaţa merge în sensul care trebuie, că nu mai există nedreptate, copiii bolnavi (ca şi oricare altcineva!) sunt ajutaţi imediat…. să presupunem că legile sunt drepte şi aplicabile în aceiaşi măsură tuturor, să presupunem că fiecare ştie ce să facă, pentru că-i place, (nu din obligaţie), pentru că fiecare face ,doar ce ştie mai bine.

Să presupunem că nu mai există conflicte, că nu mai există ură, să presupunem că nu mai există durere. De nici un fel. Doar să presupunem.

Să presupunem, că suntem fericiţi. Că invidia şi răutatea sunt doar nişte relicve uitate, rar vizitate, într-un ochi de muzeu. Să presupunem că nu ne plictisim, gândindu-ne unii la alţii! Că vrem să ne completăm, că vrem să facem numai bine! Să presupunem!

Cineva spunea acum câteva zile că e greu să schimbi lumea , dar nu e imposibil. Aşa este, doar cu o simplă condiţie. Nu, nu e vorba de bani, nu e vorba de averi, nu e vorba de educaţie…ci doar de inimă, să fie BUNĂ! Să vrei, să faci compromisul, nu numai atunci când ai nevoie tu ca om, când ridici mâinile spre cer cerând îndurare, ci atunci când îi priveşti pe ceilalţi ca fiind oameni, ca şi tine! Când esti umil pentru că eşti un simplu OM, care nu ai dreptul să judeci, şi să nu te crezi un Dumnezeu, împărţind dreptate!

Să presupunem, că lumea asta e lipsită de nevoi, că zâmbetele sunt calde, că abia aşteptăm să ne împărtăşim realizările, constructiv, să presupunem…

Să presupunem că e cald, că e soare…că fluturii ne vorbesc despre visele realizate, că timpul e doar pentru trăirea în bucurie şi speranţă împlinită!

Să presupunem…că doar nu doare…şi poate o mai rămâne şi ceva!

…singuri sau ….noua lege a exproprierilor…

Acum e legal. Dap. Poţi prin orice hotarâre de consiliu să treci la fapte. Să expropiezi , în numele naţiunii, în numele interesului naţional! Orice. Pe oricine. Oricum.

Un singur lucru uită..cei ce azi au semnat, au aprobat…că roata…că nu casa mea, casa ta, casa lui, e importantă…ci marile averi imobiliare…sutele de hectare în proprietatea unui singur individ…e mult mai interesant şi mult mai relevant!

Nu ştiu câtă legimitate are o astfel de hotărâre, ştiu însă, din experienţa familiei din care fac parte, cum a fost pe alte vremuri, atunci se numea… cooperatizare…colectivizare!

Garantarea proprietăţii??? Ei, aş! O baliverna constituţională, atîta timp cât găseşti excepţii de la regulă!

E mult mai simplu să pui în practică proiecte fără studii de fezabilitate, fără integrare într-un mediu urban propriu, dar din dorinţa de a scrie cu litere mici şi în orice chip, istoria, e mai simplu să ucizi legal realizările unora, lundu-i rând pe rând…

Şi când te gândeşti că era investiţiilor străine, abia începe! Mai o multinaţională…mai un combinat! Pasajele si pasarelele…un mizilic!

Hmm, ce bine o să (ne)fie!

Mai precis, a lui Gauss! De clasa V-a…De ieri seara…

Pentru un adult e simplu. Adică noţiunea de formulă ne este familiară. Chiar am vrea să avem formule pentru tot. Unde nu dă Domnul să avem o formulă pentru fiecare problemă ce se iveşte în calea noastră, aia de zi cu zi? Adică ne-ar plăcea: Pac, apare problema, pac cu formula, pac cu munca la rezolvat, pac cu rezultatul! Uraaaaaa, şi la gară! Next, please!

Ieri, mi-am adus aminte de clasa II-a…când am stat o săptămână, da, chiar întreguţă!, să-i explic fiică-mii că o literă – a mic, de exemplu, nu ajută numai la scris, mama, tata !, ci că poate avea valoarea unei cifre!!! adică : a + 3= 5 … Parcă mă aud…Cu cât aduni, mamă, pe 3 …ca să facă 5 ? răspuns…aaaaaaaa…după două zile…victorie! zice 2…dar dacă am a + 5= 8, cât e a? …..ăăă…2…alte 2 zile…

Greu, dar am prididit!

Aseară am adus-o de la şcoală…pe drum…mi-a zis clar şi răspicat, că le-a zis de Gauss! De o formulă a lu’ unu Gauss!!! L-am dat la o parte în mintea mea… pe Gauss! Am simţit că mi se cam taie picioare!…la cuvântul, conceptul de formulă…Ajung acasă, deschid caietul…Gauss şi sume de şiruri de numere naturale! Hait! O să fie o noapteeee luuunngăăăăă!…..Şi a fost!

Similară cu una cu lună plină în care încerci să-i explici unui negrişor dintr-un trib din mijlocul pădurii Amazoniene…ce e telefonul…şi dacă aude voci în urechi, nu-l ceartă Domnul Zeu! Şi nici nu trebuie să i se închine! Dap, fără ofrande!

Convorbire telefonică cu Mana…să lămurim ce-au făcut ei în clasă…cu ce mai ştim noi. Să vorbim pe limba lor, de 11 ani. Şi a fost şi Net. Net. Net. Caiet de clasă. Net. Manual…Şi a fost şi quatro-conferinţă telefonică…eu, ea şi a mea şi Vlad. Până aici, doar vorbe. La fapte, tovarăşi!

Am luat-o cu începutul…ce e aceea o formulă- DEX…că formulele , acolo unde există, sunt limitate de condiţiile de aplicare…adică nu oriunde şi nu oricum…dau şi exemple…alea simple…de noţiune…până la formula pentru poţiunile lui Harry Potter…

Trec la Gauss…formula lui…muncă de lămurire prin exerciţii…Mamă!!! Mă doare capul!, nu, nu zice ea, zic Io!…

Şiruri…şiruri. Nup. Nu se aplică aici formula lui Gauss. Par. Impar. Numărul de mijloc. Sumă. 11 noaptea…

Sunt obosită, încep să mă încurc şi eu…Preia Stăpânul. Abandonează Stăpânul. Reiau.

În sfârşit!!! Victorie! Îi spun şi Manei, pe mess! Acum să rezolve singură, copila, tema, nu toată, doar 3 exerciţii! Vine cu ele…zice: M-am blocat!

Simt …că nu mai simt nimic! Mana zice că, e târziu, zice s-o las să se culce…Io zic, că mâine(adică azi) sunt la servici…cu cine să facă? Mai găsesc o fărâmă de putere, să mai încerc o singură dată. Dacă e, e, dacă nu, asta e! Şi mâine e o zi!

Dacă am reuşit? Habar n-am! Doar ştiu că …a reuşit, într-un final, să-şi facă exerciţiile singură…

Noţiunile sunt băgate, în capul copiilor fără însă, a insista exact la ce e mai important, adică la noţiunea în sine!…Să explici unui copil de 11 ani juma’ pe înţelesul lui, cum stă treaba, nu-i tocmai uşor! Iar rezultatul, adică conştientizarea, gândirea logică…vine al naibii de greu!

Când sunt probleme de suflet, când sunt probleme la modul general vorbind, mie îmi trebui timp să pot vorbi despre ele…Timp în care ori reflectez asupra ceea ce s-a întâmplat ori îmi este necesar, pentru a găsii puterea de merge mai departe…

Marţi mi-a murit un vecin. Vecinul meu din stânga. Din jumătatea cealaltă a casei în care locuiesc.

Despre vecinul meu, Dumnezeu să-l ierte! nu pot spune decât vorbe bune, din punctul meu de vedere, ca vecina a vecinului. Om la locul lui, politicos şi cu caracter.

Moartea lui m-a surprins şi m-a întristat. Cu doar două zile înainte schimbasem 2 vorbe, întâlnindu-ne în faţa porţii. Ce n-am ştiu atunci, a fost că era ultima oară când am să-l mai văd. La propriu. Omul a murit la spital, apoi de acolo l-au dus în localitatea în care s-a născut. Departe, la 600 de km. Lângă părinţii lui.

Asta însă am aflat abia seara. Oricum remuşcările, faţă de vecinul meu şi în general faţă de o viaţă tembelă şi plină de responabilităţi, mă năpădiseră. Cred că niciodată, cineva nu s-a rugat, aşa cum s-a rugat el de noi, o vară întreagă să bem o bere împreună…N-am reuşit să fim împreună decât de ziua lui, când a împlinit 58 de ani. Tot timpul zici că există ziua de mâine. Dar nu ai de unde ştii. Nici dacă există pentru tine, nici dacă există pentru altul. Pentru el, n-a mai fost. Eu rămân cu ale mele -câte or fi- şi cu tot cu regrete.

Seara, ne-am strâns noi alţii, cu flori, cu lumânări în mână. Am trecut pragul casei. Ne-am prezentat coondoleanţele şi ne-am declarat, fiecare cu ce-a avut, disponibilitatea de ajutor. Omeneşte. Că vorbele în astfel de momente sunt mici, mici, mici…Apoi, îţi dai seama că numai tăcerea mai poate exprima ceva.

În stânga mea, un domn, pe care nu l-am văzut niciodată, pe care nu-l cunoşteam mi s-a adresat…după ce eu îmi exprimasem regretele inclusiv că nu ne-am găsit timp toată vara…A început frumos, că măcar de acum încolo, gând la gând mi-am zis…mai ales că vecina e de-o vârstă cu mine…în fine, complicate sentimente şi mai ales gânduri îţi faci în astfel de momente…dar domnul cu pricina, a continuat…că mă aşteaptă să ne vedem mai des…în biserica domniei sale…şi pentru care a ţinut să-mi facă şi o descriere…

Un ţiiuit de marketing de popă mi-a sunat în urechi…

Ştiam că vecinul a fost şi el cândva pastor, nu ştiu ce cult, ce ramură, ce… dar ascultam şi ieşeam cu drag la poartă, în fiecare an, în Ajunul Crăciunului, când un cor de tineri cu har în ale cântatului -din parohia lui, sau cum s-o fi numind-, ne ungeau sufletele…

Vecinul meu, niciodată nu ne-a spus şi nici nu a încercat să ne arate Calea, a considerat întotdeauna că a venii înaintea unei credinţe o faci de bunăvoie, o faci din chemare. Aşa că, brusc mi s-au împăienjenit ochii, la gândul că un om deosebit s-a dus, iar momentul a fost speculat de un altul, cu orice preţ. Inclusiv al bunului simţ.

… sau încă un week-end…

Până să intru la facultate, priveam pe geam de la etajul 8 al blocului unde locuiau părinţii mei…indiferent ce zi a săptămânii ar fi fost. Aveam un target. Poate de aceea odată cu intrarea la facultate, pentru mine sâmbăta a reprezentat şi încă reprezintă, ziua/seara, ieşirilor în lume. Seara de sâmbătă, e seara fugii de tot ce-a fost peste săptămână. Seara distracţiei.

Îmi aduc aminte, cum vinerea, triam invitaţiile. După dispoziţie. Fie la un ceai/baieram, o zi onomastica/aniversară, o ieşire în oraş, o ieşire din oraş, o mare, un munte, poate la un concert sau pur si simplu ne adunam la un joc de cărţi. 1 Mai-ul şi revelionul îl petreceam de regulă la mare, dacă nu, atunci la munte, cu certitudine. Ieşeam.

Funcţie de tipul ieşirii, vineri seară, aveam invariabil, seara de croitorie. Îmi făceam ţinuta pentru a doua zi, fie dintr-un material, dacă-l aveam, dacă nu, atunci transformam lucrurile mamei ori ale sor-mii. Uneori, croitoria se prelungea în noapte, până sâmbăta dimineaţa. Depinde ce îmi puneam în cap, de cât de complicate erau ţinutele gândite de mine. Pe vremea aceea ar fi fost de neconceput să nu am ceva nou, dar mai ales nu ies sâmbătă seara. Zeci de reviste Burda, înţesate cu tipare pe foiţă de calc, stau uitate pe rafturi, mărturie ale altor vremuri…

Anii au trecut. Responsabilităţile familiale, viaţa în doi a schimbat, nu , nu modul meu de a privi ziua/seara de sâmbătă, cât ritmul ieşirilor. Nu mai depinde doar de mine.

Ieşitul din casă, un eveniment foarte rar. Evadarea din spaţiul curţii se rezumă la concediul de peste an. Atât. Poate o zi onomastică ori un eveniment de “maximă importanţă” să ne scoată din perimetrul consacrat.

Sâmbăta s-a transformat în ziua marilor fapte eroice în războiul cu întreţinerea casei. Se spală, se face curat, se face mâncare. Drumurile se rezumă la piaţă. Aprovizionare.

Vorbesc cu prietenii. Sezonul de nunţi, botezuri, cumetrii, cum zice Mana, s-a deschis pentru unii. Pentru alţii se continuă evadarea din marele oraş, utilizându-se orice prilej. Legat de studii, de afaceri, sau un pic de romantism. Orice.

În week-endul asta a fost la fel. Ploaia şi monotonia, m-a întristat şi m-a pus pe gânduri…

Om fii legaţi de glia curţii şi om avea virusul patriotismului de bătătură?

…adică Eugen, instalatorul…

De un metru şi un pic, cu capul mare, cu buza inferioară resfrântă, pe principiul mie-mi plouă în gură…mă trezesc, ieri, cu el în birou…

-Doamna, am venit să schimb robineţii…de la calorifer…şi-şi aruncă o geantă plină de scule şi zornăindă sub biroul din faţa biroului meu.

Mă uit la el, îl cunosc prea bine…

Trage aer în piept…

– Ma duc să aduc piesele…şi pune accent pe piese, de parcă mi-ar monta o centrală termică…şi pleacă.

Dracul, îl mai vede pe-asta până la sfârşitul programului…poate doar la cârciuma de peste drum…

Aşa a fost, la sfârşitul programului Eugen revine. De fapt un alt Eugen. Unul şi mai tupeist, mai cocoş, mai mitocan, duhnind a ţuică proastă. E nemulţumit că n-a găsit piese…Mai zice câte ceva…Sare calul ambalându-se ca prostul. Îl dau afară din birou. El pleacă supărat. Mi-mi pare rău că mi-am lăsat piciorul pe podea.

Azi revine. E prea de dimineaţă. E umil. Slugarnic. Greţos. Dă, Buna dimineaţa! Îi răspund scurt.

-Doamna, nişte ziare vechi n-aveţi p-acilea?

Iar mă uit la el. Citeşte în ochii mei blânzi că n-am. Iară pleacă. Vine înapoi…aduce două şuruburi…se bate cu caloriferul. Şi cu ciocanul. Vorbeşte singur, sau se ceartă cu el.

Strânge robinetul. Dă să-i pună şi un manetă, un fluture…e treabă grea. Nu merge. Mai bine zice ca n-are! Îi înfige un mâner de plastic…da’ n-are şurub, că nu ştie de ce nu se potriveşte, apoi se uită lung la şurubul din mână şi la locul unde ar trebui să-l înfileteze…Dă cât o fi ? …

-Doamna, io, n-am şurub…da merge şi aşa, o să vin io, când oi avea şurub…şi pleacă.

Îl las să plece, mă ridic de la birou şi mă duc să mă uit…sper că atunci când or da drumul la căldură să nu fiu în dreptul caloriferului…

…de clasa V-a…

Am început ŞCOALA, adică timpul testelor predictive…s-a sfârşit…şi era notelor de catalog, contribuabilele la medii, a început…

Rând pe rând, fiecare profesoară le-a dat testul…notele nu era rele, mai un 8 mai mulţi de 9. De bine. Ziceam eu. Cu 9 în testul predictiv la mate, nu erau probleme. Ziceam tot eu. Dar marţea trecută…am aflat rezultatul testului adevărat…tot un fel de nouă…numai că pentru asta trebuia să stau în cap, ca să-l citesc tot 9…Şi-am stat o săptămână după ce l-am aflat…pentru că am mers cu mărirea înainte…

Ce-a însemnat mărirea asta?

Pentru un punct – să se scrie de 10 ori testul

Pentru cel de-al doilea punct – 50 de probleme, dintr-o culegere

Pentru cel de-al treilea punct – alte 50 de probleme din altă culegere…

Muncă multă, 100 de probleme…care zic eu, de stricat nu are cum să strice. Plus o activare de ambiţie, care nici asta nu are cum să strice, mai mult se cam simţea nevoia…Şi Mica a muncit pe brânci, nu tu pauză seara, nu tu pauză dimineaţa, nu tu calculator şi asta în paralel cu celelalte lecţii…

Mă rog, fuse şi se duse, a venit copilul aseară acasă cu carnetul de note, cu nota întoarsă, ca mă durea capul de cât am stat cu el în jos…

Acum vorbesc şi despre altă latură, o latură care-mi aminteşte de cojile de nucă şi de epoca în care mă prezentam cu tata tuns la şcoală…da’ cu matricola pe umăr!

Testul de scris de 10 ori…la mate???? Hai, că la română – ca să facă scrisul frumos şi glezna subţire, hai la o materie, unde anii, sau poziţia geografică ori misterul celulelor din firul de ceapă, trebuie reţinute, la astea poate există o logică! Dar la mate? Ce rost are să înveţe un exerciţiu când el reprezintă doar un exemplu??? Mie-mi dă cu zecimale…Şi în somn cred că ştie cerinţa punctului 3 din testul din data de…sau şi mai rău, a învăţat un exerciţiu ca pe o formulă…

Bucuria copilului a fost imensă. Presiunea pe care a resimţit-o copila mea, abia acum am realizat-o! Vorbeam cu ea pe drumul dinspre şcoală, folosind situaţia şi încercând să subliniez importanţa atenţiei, a concentrării la teste, că e greu să corectezi după. Reacţia ei a fost:

– Da, da, nu-mi mai trebuie!!! Să nu mai aud o săptămână, please, please, please???!!! Acum pot, pot, pot să mă joc la calculator…bineînţeles după ce-mi fac temele!!! …şi-mi face semnul de îngeraş…

Morala…hmm, să mai spun că am căzut iar în cap…???