Goknox – Above Average

Piraţii români fac ravagii în fiecare zi de luni, după ce apar serialele la tv peste ocean. Piraţii somalezi, în schimb, nu ţin cont de ziua săptămânii şi răpesc nave pe unde apucă, de obicei prin Somalia. Unul din cei mai celebri “lideri” ai piraţilor somalezi, Mohamed Abdi Hassan, a făcut sute de milioane de dolari din jobul ăsta, ajutat şi de guvernul somalez, cu care se pare că avea o relaţie fructuoasă. Ei bine, norocul a dat peste somalezul nostru când a aflat că urmează să se facă un film despre viaţa lui în Belgia.

Când eşti pirat şi afli că urmează să se facă un film după aventurile tale, ce faci? Dacă eşti Mohamed al nostru, atunci te sui într-un avion şi te duci în Belgia, unde te-au chemat producătorii. După care eşti arestat, pentru că toată treaba a fost o acţiune a poliţiei belgiene, care l-au făcut pe Barbăneagră să vină singur la ei.

Mă fascinează manipularea subtilă din advertising. Fraze ca “încearcă noul telefon…“, “descoperă noua tabletă…“, “vino la magazinul…” cred că stau la baza meseriei ăsteia. Pe scurt, hai să folosim orice frază sună bine şi nu e la fel de directă ca “dă-ne bani”. Mai nou, a apărut o altă metodă de “îmbiere” a clientului:

Reducere finală, promoţie finală!

Când am văzut prima oară un astfel de anunţ pe un magazin am crezut că magazinul respectiv se închide şi au un fel de lichidare de stoc. Adică exact ce se vrea prin chestia asta – să dai năvală în magazin şi să cumperi ce-ţi pică prin mână de frica “finalului” iminent.

Odată cu apariţia primului iPhone am văzut cum segmentul ăsta naşte şi se bate cot la cot cu gamingul pe PC sau pe consolă. Angry Birds e exemplul ideal de succes în zona asta, cu zeci de jocuri lansate în aceeaşi serie, maimuţoi de pluş, până şi-un film, toate bazate pe un concept simplu și nici măcar original.

Astăzi, gaming-ul pe mobil e în moarte clinică şi mă aștept ca cineva să-l scoată de la aparate în orice clipă. Motivele sunt două și sunt simple:

Nu mai există aproape nimic original. În loc să-ncerce să scoată un joc nou, developerii se mulțumesc să facă o clonă a unui alt joc, din moment ce oamenii și-așa îl cumpără. Așa că azi avem zeci de jocuri cu păsări nervoase, supărate, triste sau deprimate. SEO bate calitatea, din păcate.
E foame de bani. Chiar și în rândul celor care scot pe piață jocuri acceptabile e o mare problemă: accentul se pune pe bani și nu pe joc. Se face orice ca să se stoarcă bani și de multe ori asta strică orice haz.

Cel mai bun exemplu de un joc stricat de foamea de bani e Redline Rush, o porcărioară captivantă, un endless racing în care scopul tău e să fugi cât mai mult de poliție. Te-ai bușit, game over, aia e. Până acum o lună mă jucam încontinuu pe telefon jocul ăsta. Prin metrou, pe budă, așteptând la o coadă plictisitoare, fix în locurile menite să te joci pe telefon. Acum o lună, însă, developerii au scos un nou mod de joc: o monedă in-game care-ți permite să continui jocul după ce te bușești. Poți să găsești monedele alea pe jos, sau poți să le cumperi cu bani reali. Înainte de update, eram în primii 20 la scorul global, cu vreo 2 milioane de puncte; după update n-am prins nici măcar primii 200, mai ales pentru că nu dau cu zecile de dolari pe un scor record. Dar alții dau.

Ăsta e un exemplu care mi-e la îndemână și exemplul care m-a făcut să scriu articolul ăsta. Cel mai elocvent exemplu, însă, e Zynga, firma care a scos Farmville și care a trântit la pământ tot genul ăsta “light mobile gaming”. Întreaga lor filosofie se învârte în jurul unui concept simplu: joci moca, dar dacă vrei să joci bine trebuie să plăteşti. Şi încet-încet oamenii s-au plictisit de conceptul ăsta de fake freeware.

…$50 for a T-shirt, that’s just some ignorant bitch shit…

După ce am auzit melodia lui Macklemore nu mă gândeam că o să ajung prea curând să zic că $50 e puţin pentru un tricou. Dar în acelaşi timp nici nu îl cunosc mai bine pe Kanye West, geniul muzical care de curând şi-a numit fiica North West. Băiatul a scos la vânzare un tricou alb, fără niciun punct desenat pe el, la preţul de $120. E pur şi simplu un tricou alb, larg, de care-ţi iei cu 30 de lei din Cora dacă vrei să-ţi iei d-alea scumpe, sau 9 lei dacă le vrei şi mai ieftin. Iar partea şi mai ciudată e că tricoul e deja vândut de ceva vreme.

… I call that getting tricked by a business…

wtf

Cred într-o vorbă înţeleaptă pe care am auzit-o odată: cel mai bun aparat foto din lume e cel pe care îl ai cu tine. Degeaba ai acasă un DSLR de mii de euro dacă e… acasă. Tot din acest motiv sunt foarte bucuros că în ultimii ani aparatele foto de pe telefoane au devenit din ce în ce mai performante.

Ţin minte că primul telefon cu cameră pe care l-am avut a fost un Sony Ericsson T3100, iar camera era o chestie separată care se ataşa la telefon. O căram după mine într-o husă şi ocupa la fel de mult spaţiu cât jumătate din portofel, dar era o cameră portabilă! De calitate nici nu mai vorbesc, combinaţia dintre camera VGA şi ecranul cu 4,1 pixeli făcea din orice poză un tablou abstract.

Poza de mai jos am făcut-o cu telefonul. N-o să câştige niciodată un premiu la vreun concurs de fotografie, nu o să lase lumea cu gura căscată, dar e o amintire care ar fi fost pierdută dacă mă bazam pe altceva. Şi am făcut ceva progrese de la VGA şi 4,1 pixeli…

Acum ceva vreme au fost lansate două telefoane (Galaxy S4 şi HTC One) în ediţie specială Google Play. Un review pentru S4 găsiţi aici. Telefonul nu e disponibil şi în România, pentru că magazinul nu e deschis şi la noi în ţară, dar una din cele mai mişto caracteristici ale telefoanelor din ediţia asta poate să vină şi pe telefonul tău cu Android: camera.

Interfaţa camerei care vine default e mult mai simplă decât cea stock de pe Android (după cum se vede şi în poza de mai sus) şi vine cu nişte funcţii tare mişto, dintre care o să mă opresc doar asupra lui Photo Sphere. Practic, cu opţiunea asta poţi să faci panorame de 360 de grade, compuse din o grămadă de poze, iar softul le “lipeşte” pe toate într-o singură poză foarte mişto. Ai apoi o grămadă de opţiuni de editare a pozelor, dintre care cel mai mult m-a atras Tiny Planet.
Pata neagră din mijlocul ecranului poate să fie micşorată mult dacă în panoramă faceţi poze şi la alte “nivele”.

Dacă ţi se pare o jucărie mişto, aşa cum mi se pare şi mie, poţi să o iei fie de pe Droid-Life (de unde am luat şi poza cu interfaţa de sus), fie de pe forumul XDA, unde ai vreo 30 de pagini de răsfoit cu păreri despre cum funcţionează camera pe diverse telefoane.

Atenţie însă, aplicaţia e crackuială, deci e posibil să nu meargă perfect pentru toate dispozitivele. Mie îmi merge foarte bine, în afară de un singur meniu unde am două iconiţe inversate. Pentru a o instala e suficient să ai bifat “enable third party apps” şi s-o copiezi şi s-o deschizi pe telefon.

Duck Duck Go se vrea o alternativă la Google, iar principalul lor avantaj – şi modul în care îşi fac oamenii publicitate – este că nu salvează nicăieri căutările, nu trimit site-urilor datele despre utilizatori şi reprezintă, în general, modul “anonim” de a căuta pe internet, iar în urma scandalului NSA au căpătat din ce în ce mai multă atenţie. Au făcut şi un site aici prin care explică de ce Google e rău şi de ce ei sunt mai buni.

Cei de la Duck Duck Go spun că Google salvează anumite date despre tine, cum ar fi browserul sau locaţia, şi le dau apoi mai departe site-urilor pe care tu le vizitezi de pe Google. Şi aşa şi este, serviciul se cheamă Google Analytics şi există de ani de zile. Doar că eu, ca proprietar de site, am acces la statistici la modul general – chiar dacă văd că am un vizitator din Dorohoi, nu pot să văd cine anume din Dorohoi. Sau că am x% vizitatori care folosesc Chrome. Mă ajută până la un punct, fără să-mi dea informaţii personale despre absolut nimeni. Bine, dacă văd că am un vizitator de pe Staţia Spaţială Internaţională poate pot să deduc cine e.

Mai departe, DuckDuckGo spune că Google poate să îţi construiască un profil şi să îţi vadă interesele, afişându-ţi apoi reclame pentru chestii care te interesează pe tine. Mergând şi mai departe, ei zic că astfel de profile se pot vinde şi îţi pot creşte tarifele pentru asigurări sau hoteluri, doar pentru că o firmă a afişat o dată preţuri mai mari pentru utilizatorii Apple. Chestia asta se poate rezolva cu un simplu plugin ca AdBlock, fără de care eu nu mai pot să stau pe internet – îţi şterge, pur şi simplu, reclamele de pe site-uri. Poţi permite anumitor site-uri să afişeze reclame dacă vrei să îi laşi să facă bani din afişarea lor – şi în general eu fac asta pentru site-urile pe care le vizitez des – şi în rest, adio reclame.

În timp ce mulţi dintre noi se chinuie să-şi învețe părinţii să folosească internetul, ai mei sunt cu mult înainte şi de multe ori îmi arată chestii de care habar n-am, chiar dacă stau pe internet 27 de ore pe zi. Ultima chestie de care am aflat de la ei e Rome2Rio, un site foarte mişto care ia conceptul de “indicaţii de orientare” din Google Maps şi-l aduce la un cu totul alt nivel.

Practic, pe site-ul ăsta poţi să planifici o călătorie până la cel mai mic detaliu. Să zicem, de exemplu, că vrem să mergem în Viena. Tot ce trebuie să faci e să alegi de unde pleci şi unde vrei să ajungi, iar site-ul îţi arată o grămadă de opţiuni:

Nu are toate detaliile la fix (de exemplu, nu cred că un autobuz până la Otopeni e 1€, trenul în Viena e 4€ în loc de 6, etc.), dar sunt oricum în zona aia. Ce-i şi mai mişto e că îţi dă detalii legate de toate opţiunile pe care le ai din punctul A în punctul B – tren, maşină mică, Ionică, avion, autobuz, etc.