Lecţie de marketing
Asta ne-a oferit eMAG ieri – o lecţie de marketing. La o zi după eveniment, cred că deja s-a propagat peste tot ştirea: ieri dimineaţă, pentru vreo câteva ore bune, eMAG a afişat preţuri aiurea, unele produse reducându-se cu zeci de milioane. Câţiva au fost pe fază şi au plasat, în total, vreo 400 de comenzi. eMAG pierde, astfel, 30.000 euro.
Răspunsul a venit la câteva ore de la repararea site-ului – au de gând să onoreze toate comenzile. Şi uite cum o pierdere de 30.000 euro se transformă, zic eu, în publicitate de alte câteva zeci de mii. Nu m-aş mira să le crească vânzările şi notorietatea; nu m-aş mira absolut deloc ca toată treaba să fie una plănuită în avans – de altfel, intervalul în care s-a întâmplat toată faza (02 – 09 dimineaţa) dă de bănuit. Da’ şi să fie plănuită, tot merită lăudaţi. Bravo, fraţilor, merge să ai demnitate şi la noi. Aţi atras un online întreg de partea voastră.
A, încă o chestie. Să comparăm puţin faza de acum cu povestea unui tip, care circula pe forumul Softpedia (sau ComputerGames. Zău de mai ştiu, altfel trânteam şi link). Omul a găsit o astfel de eroare în site-ul Orange – ultimul model de iPhone la 1 euro, cu abonament. Treaba se petrecea când abia se lansase 3G sau 3GS, aşa că omul a profitat şi şi-a comandat un iPhone. Eroarea a continuat, şi-a primit telefonu’, iar pe prima factură a regăsit preţul întreg al telefonului – câteva sute de euro. A urmat scandal, cu tribunal, bălăcăreală, ţigănie. Omul a câştigat, până la urmă, şi şi-a luat catrafusele din ograda Orange. Asta cum mai e? Şi era atât de simplu să aplici metoda eMAG…
WiFi moca?
McDonald’s-u’ a fost printre primele locaţii cu net moca de pe la noi, chiar prima unde am văzut termenul de Free WiFi stând mândru în geam. Mi s-a părut de-atunci o idee genială, da’ e departe de asta. În Gara de Nord, de exemplu, probabil cel mai mare şi mai vizitat magazin din reţea, d-abia dacă prinzi semnal. Şi, mai mult, trebuie să stai să-ţi faci cont.
După cum văd eu lucrurile, trăim în era simplităţii. Cel puţin pentru mine asta e valabil. Nu-mi fac cont unde nu sunt obligat, nu-mi dau datele unde chiar peste tot şi nu folosesc servicii complicate. Iar ăştia se complică – lumea nu vine cu cortu’ să stea după colţ şi le fure lor net. Nu, oamenii poate au nevoie de o informaţie rapidă de pe net în timp ce bagă un hamburger, pe fugă.
Iar McD sunt un exemplu rapid. În orice locaţie publică ce se respectă am văzut zeci de reţele wireless, publice, toate cu parolă. Păi, stai puţin frate, ori mă ajuţi ori ce facem? Cea mai tare fază a fost într-o cafenea (Costa Coffee, se chinuie ei să imite Starbucks), unde le-am cerut parola şi nu mergea. Zeci de versiuni încercate mai târziu vine şi răspunsul, sec: s-o fi schimbat. Păi, mă-ta, dă semnu’ jos, poate doar ăsta era motivu’ pentru care am venit aici să dau 150 de mii pe-o cafea şi-o apă.
Ce contează, conţinut sau calitate?
Câteodată, când mă apucă mai rău cheful de scris, pun suflet într-un articol şi mă bucur să văd că intră o sută, două sute de oameni şi-l citesc, îl comentează. În alte dăţi, când pun suflet într-un articol nu intră nici naiba. Şi, desigur, mai sunt alte dăţi când îmi vin 155 de oameni doar pentru că am comentat pe un blog.
Deci aproape jumate din vizitatorii mei de ieri au venit doar pentru că am schimbat 2 replici cu zoso la un articol de-al lui.
Şi-atunci, vă întreb: cum spanac să nu fie spammerii încurajaţi? Când văd că se poate, cum or să mai stea oamenii să scrie conţinut de calitate? Vă zic eu: n-or s-o mai facă. Or să ia toate blogurile mari şi-or să le comenteze ore-ntregi la fiecare articol, iar pe blog or să pună cele mai mari mizerii.
PS: Ca să nu rămân dator, ăsta e articolul de la zoso. Acum şi el are 50% din traficul zilei de la mine.
Importanţa unui call center bun
S-a dat legea aia prin care poţi să renunţi la abonament foarte uşor. Bună pentru unii, rea pentru alţii, important e că acum există. Şi poţi să-ţi bagi picioarele incredibil de uşor, ceea ce face call centeru’, sau orice altă formă de relaţii cu clienţii, foarte important. Şi, zic eu, ar trebui revizuite din temelie serviciile din punct de vedere al mulţumirii clientului. Pentru că nimeni, niciunde, nu e mulţumit de servicii. Nici la Cosmote, nici la Orange sau Vodafone. Noi stăm într-o anumită reţea fie pentru oferte, fie pentru că avem oameni mulţi în reţeaua respectivă.
Şi ar trebui să se rărească poveştile cu angajaţi proşti. Ca asta care urmează:
Săptămâna trecută sun la Cosmote ca să-mi activez căsuţa vocală, mi se pusese pata pe aşa ceva.
Punem puţin pauză: La Cosmote (nu ştiu în rest, dar aici sigur) trebuie întâi să activezi serviciul Căsuţa Vocală, care se face numai de către ei, tu personal neavând cum. Apoi poţi să faci tu, singur, o redirecţionare către Căsuţa Vocală, ca să meargă. Dacă nu îţi activează ei serviciul şi tu bagi redirecţionare, ciuciu, nu merge. În orice call center or să încerce să scape de tine mai repede – băieţii de la Cosmote te trimit să tastezi nişte coduri, ca să bagi redirecţionare. Dac-o faci din prima, repet, ciuciu.
Revenind: sun şi îl rog pe tip să îmi activeze serviciul, iar el începe cu poezia. Că să tastez, să fac, să dreg. Îi repet: te rog frumos, ştiu că poţi. La care el îmi bate obrazul, pe un ton foarte superior, că trebuie să zic vă rog, şi puteţi. M-am apucat să-i explic că, deşi e împământenit altfel, dumneata e şi el pronume de politeţe, şi oricum n-am sunat pentru lecţii de limba română.
Îl rog din nou să activeze ce-are de activat şi începe să ţipe la mine, cum că să nu-l învăţ cum să-şi facă treaba. Acu’, nah, şi eu sunt berbec, impulsiv, de toate. Mă pun şi eu pe răstit (şi, credeţi-mă, sunt bun la asta), la care omu’ mă pune pe hold, vreo 5 minute, timp în care săraca mama o fi sughiţat încontinuu. Revine, spunând că a activat ce era de activat. Acu’, după ce şi-a bătut joc de timpul meu, ţinându-mă atâta pe hold, am încercat să-i întorc favoarea, rugându-mi să-mi explice, la cel mai mic detaliu, fiecare abonament Cosmote, în ordine. Iar el mi-a închis.
A urmat o plângere, soluţionată, cu scuze din partea Cosmoteului. Iar tipul, din câte am înţeles, are o reclamaţie la activ, ceea ce o să-l încurce dacă vrea chestii în plus (bonusuri, promovări). Da’ atât.
Şi-acum concluzia: dacă eram mai puţin ataşat de ei, nu plecam acu’? Nu-mi luam cu mine şi vreo 5 prieteni apropiaţi? Şi uite cum, dintr-un foc, pierdea compania câteva milioane pe lună din cauza unui arogant.
PS: În momentul de faţă, eu nu am căsuţa vocală activată.
Băiatu’, vrei un telefon?
Adevăraţii cocalari nu-s ăia care-şi fac poze în baie cu ochelari de soare. Nu-s puştanii care-şi tunează Loganu’. Nu, nu. Cocalarii old school sunt nenii ăia cu ceafa groasă, care se ocupă cu schimb de valută, vânzări de telefoane, furtişaguri, chestii.
În Ploieşti, la 100 de metri de primărie se adună un grup de cocalari – şi nu de azi, de ieri, ci de vreo 10 ani. Fix în centru, fix în faţa sediului Orange şi fix lângă sediul Vodafone. Dacă ţi se fură telefonul, ai şanse mari să îl cumperi a doua zi, de la ei. Şi nici nu trebuie să-i cauţi, trebuie doar să treci pe-acolo. În rest se ocupă ei:
Băiatuuu’, nu vrei un telefon? Iaute!
România, 2010.
Cel mai inutil studiu din online-ul românesc
De mult timp am ideea asta, da’ abia acum am reuşit să mă conving că lumea merită să ştie, într-adevăr, senzaţionalul adevăr. Înarmat doar cu Excel, Google şi o răbdare supraomenească o să vă prezint epopeea lui asd.
Ideea e următoarea: câţi de asd legaţi găseşti pe Google? M-am pus pe gugălit şi-am aflat. Ştiu că ardeţi de nerăbdare, aşa că:
Deci 43. După 43 de asd-uri (adică asdasdasdasdasdasdasdasdasdasdasdasd asdasdasdasdasdasdasd asdasdasdasdasdasdasdasd asdasdasdasdasdasdasdasdasdasdasdasd asdasdasdasdasdasdasdasdasdasd – a trebuit să-l despart aici, că nu-ncape pe-un rând şi intra la vecinu’ ) Google m-a oprit, că prea i se părea c-o luasem pe arătură:
asdasd[...]asd este un cuvânt prea lung. Încercaţi să folosiţi un cuvânt mai scurt.
Ceea ce e păcat, cred că omenirea putea mai mult. Deci, ce concluzii tragem de aici?
- Sunt o groază de cuvinte de genul asdasd pe net. Chiar dacă nu înseamnă nimic.
- La 18 şi 42 de asd-uri, ceva se întâmplă (vedeţi graficu’ ).
- Niciodată, dar niciodată nu trebuie să fiu lăsat lângă o conexiune de internet şi un Excel deschis atunci când sunt plictisit.
Un blog de an
Sau un an de blog. Pe 20 iulie scriam primul post, dar, ca un bărbat porc ce sunt, uit datele de aniversare, aşa că nu i-am urat la momentul potrivit. Nu-i urez nici acum, ci vă urez vouă, tuturor, să ne citim cu bine şi-n continuare. În caz că sunteţi curioşi, nişte statistici, ca să vedeţi cum arată un adevărat medium blogger. Nu ca alţii care doar se laudă, da’ au sărit de mult de stadiu’ ăsta:
- 432 posturi. Mi-am luat avânt la scris de-abia de prin ianuarie încolo.
- 1521 comentarii. Voi v-aţi luat avânt la comentarii ceva mai târziu şi se putea încă mult mai bine. Sunt supărat pe voi. Da’ bine că nu faceţi mult spam. Mi-a trecut.
- 322 taguri, 710 mesaje în spam şi 2 provideri prin care a trecut blogul.
- 2 teme de blog. Asta pe care o vedeţi e cea de-a doua, e activă de prin ianuarie. Sunt tare mândru de ea şi n-am de gând s-o umplu cu zorzoane prea curând. Nu, Microsoft, nu vreau reclame, refuz şi cei 5000 euro lunar. Atât de onorabil sunt.
- 15-20 de drafturi, în medie. Sunt om cu idei scrise pe jumate, prea leneş să le termine. De multe ori e bine, se dovedeşte că jumate din ele sunt, oricum, porcării. Cel mai vechi draft e de prin septembrie.
- Multe bloguri pe care am început să le citesc, la rându-mi. Alese pe sprânceană, numai alea care merită.
- Cel mai vizualizat articol e cel cu Mircea Goană pe Facebook, de când a luat-o blogosfera razna cu reclamele Vodafone. Am fost printre primii care a preluat gluma, mi-am luat o groază de linkuri şi-am strâns aproape 2000 vizualizări pe articolul ăsta.
- Al doilea cel mai vizualizat articol este cel cu wallpaperul şmecher, cu aproape 1900 vizualizări. Este şi cel mai comentat articol, de departe, cu 52 comentarii.
- În ZeList am ajuns acum câteva săptămâni pe 237, cea mai înaltă poziţie ever a mea. În rest, mă învârt, ca bogătaşii, în top 300.
Şi acum, statistica care sună bine. Google Analytics n-a fost prezent de la bun început pe blog, a fost când oprit când pornit până-n ianuarie. O estimare de la începutul anului ar arăta:
- 15000 vizitatori;
- 32000 vizite;
- 80000 pagini vizualizate.
Ceea ce nu-i rău pentru un blog întreţinut din hobby. Da’, pe de altă parte, e cât 3-4 zile de-ale unuia mare.
Hai, băgaţi cadouri şi urări!
