Indicele de confort termic
Tot aud la ştiri că “indicele de confort termic a depăşit 80 de unităţi”. OMFG! 80 de unităţi! Asta e… Stai puţin, ce dracu’ e ăla indice de confort termic?
În goana după senzaţional, ştiriştii au uitat să explice (cel puţin eu n-am auzit) cu ce se mănâncă indicele ăsta. Înţelegem că nu-i de bine, da’ nimic mai mult. ANM-ul zice aşa:
Indicele de confort termic = este un index care coroboreaza temperatura aerului cu umiditatea relativa (marime fizica egala cu cantitatea de vapori de apa care exista intr-un amestec gazos de aer si apa) pentru a determina o temperatura aparenta – cea resimtita de corpul uman.
In mod normal, corpul se raceste prin transpiratie, proces in timpul caruia apa se evapora, iar ca urmare caldura retinuta se diminueaza. Atunci cand umiditatea relativa este mare, rata de evaporare a apei se reduce. Aceasta inseamna o racire mai lenta a corpului, care retine mai multa caldura decat ar face-o in aer uscat.
Pragul critic este de 80. Acolo unde valoarea este egala sau mai mare, populatia trebuie sa se protejeze adecvat.
Pe româneşte:
- Indice mai mic de 80 = totu’ e bine, vreme de grătar, bere şi manele.
- Indice mai mare de 80 = rahat! vreme de stat în casă, bere şi manele.
Realitatea face ştiri, da?
Cred că la Realitatea majoritatea personalului caută nod în papură statului şi orice ţine de el. Restul, format din femeile de servici, se ocupă cu scris articole din categoria “restul”. Aşa se întâmplă asta:
Bă, da’ al dracu’ accident. TAB-u’ ăla a târât Matizu’ din capitală (cu C mare, pentru că NU TE INTERESEAZĂ HUO BĂSESCU) tocmai în Constanţa. Probabil că după ce a mers sute de kilometri, şoferul TAB-ului s-a întrebat ce se aude la roata din dreapta. Răspunsul, firesc: un Matiz.
Link, poate îşi revin şi corectează au corectat.
PS: de când am început să scriu articolul au modificat şi au şters câteva comentarii în care li se atrăgea atenţia asupra greşelii. Bravo băieţi, jurnalism de calitate!
Filmul lunii
Inception nu trebuie ratat şi punct. E, de departe, cel mai bun film de acţiune pe care l-am văzut de foarte mult timp încoace şi printre singurele filme de acţiune deştepte.
În caz că n-aţi auzit cu ce se mănâncă filmul, povestea e următoarea: un grup de tipi duc spionajul industrial la un nou nivel: fură idei direct din mintea victimelor, intrând peste ei în somn. Toate bune şi frumoase, până primesc sarcina să facă exact opusul: să planteze o idee în capul unui tip. Povestea e foarte complicată, dar Christopher Nolan face o treabă foarte bună: reuşeşte în doar 2 ore jumate să te iniţieze în toată treaba cu furtul de idei şi să construiască şi o poveste extraordinară.
În rest – actori buni, acţiune total imprevizibilă, scenariu bine gândit şi construit. Cred că a devenit unul din filmele mele preferate, l-aş revedea cu bucurie oricând.
În mod normal vă fac recomandările de film în weekend. Acum v-am zis dinainte, să ştiţi ce faceţi în weekend. Vreau să văd comentarii cum că l-aţi văzut şi v-a plăcut!
Şi-a revenit Polo!
Aţi văzut noul Polo? Arată ca o versiune puţin stilizată a lui Polo din ’95, robustă şi şmecheră.
Nou
Vechi
E că e mişto? Mă bucur că au trecut peste perioada aia gay în care Polo erau nişte maşini urâte cu ochi bulbucaţi.
La mall
Omul a parcat într-un mare fel. Păcat, cred că ar fi vrut să ocupe toate cele 3 locuri, da’ nu i-a ieşit. Mai era şi fix în faţa lifturilor.
Tu te-ai numi român?
Pentru postul anterior m-am gândit că ar fi de efect să subliniez ce am de zis cu Daniel Negreanu. Pentru cei care nu ştiu, tipul e unul din cei mai buni jucători de poker din lume, cu 6 titluri mondiale la activ. Pentru cei care-l ştiu şi nu ştiu de unde, e tipul care apare în reclama la Poker Stars, ăla care îţi cere să eliberezi “pokerstaru dîn tine“. Familia lui a emigrat din ţară în ’67, cu 7 ani înainte ca el să se nască. A venit pe lume în ’74, în Canada. Cu toate astea, uite că omul a ales să înveţe limba română şi să se numească român. Chit că, dacă ar fi vrut, n-ar fi ştiut absolut nimeni originile sale.
Maximilian Nicu e alt exemplu de român străin. Crescut o viaţă-ntreagă în Germania, tipul a ales să dea cu piciorul unei posibile convocări la naţionala Germaniei şi a jucat pentru România. Şi asta după rugăminţi şi scandaluri, iar maestrul barbugiu nea Piţi i-a asigurat un debut de 3 minute, pe finalul unui meci. Eu unul nici nu intram, în locul lui, dar în fine.
Am mai auzit de un alt puşti, crescut tot prin vestul Europei, care concurează într-un campionat auto cu steagul României pe maşină.
Iar ca ăştia sunt o groază de exemple. Oameni care, în afară de naţia părinţilor, nu au nicio treabă cu România, dar totuşi ei se mândresc că sunt români, deşi poate nici nu au cetăţenie română. Eu, să fiu sincer, am oarecare dubii că aş face ca ei. Nu sunt foarte mândru de asta, dar asta simt, ipotetic vorbind.
Puşi în situaţia asta, voi ce-aţi face?
