Căutăm vinovaţi?
Realitatea are de câteva zile o serie de reportaje despre maternitatea din Giuleşti, reportaje care însumează, cred, atitudinea tuturor privind orice mare dezastru autohton: Căutăm vinovaţi!
V-aţi uitat vreodată pe Discovery? E o emisiune “Destroyed in seconds“, tradusă la noi “Secundele dinaintea dezastrului“. Ei bine, şi acolo sunt fel de fel de incidente din toate colţurile pământului. Că nu doar la noi se întâmplă. Şi de fiecare dată ordinea firească după un incident major e următoarea:
- De ce s-a întâmplat?
- Ce soluţii găsim ca să nu se mai repete?
- Cine a fost vinovat?
Deci întâi găsim cauze, soluţii şi abia apoi vinovaţi. Pentru că degeaba o bagi pe asistenta Rodica la puşcărie dacă după aia te-ai spălat pe mâini, că ţi-ai găsit ţapu’ ispăşitor.
Diferenţe
Sediul Cosmote din Pipera e într-un complex mare de firme, care mai de care mai cochetă şi mai modernă. Tot pe-acolo îşi fac veacul şi Orange, Prima TV şi o droaie de alte multinaţionale. Imediat în spatele clădirilor Cosmote şi Orange (care, ca fun fact, sunt la câţiva metri una de alta, angajaţii din call centere se văd unii pe alţii) avem blocul ăsta:
Arată aşa de ani de zile. Gunoiul ajunge chiar până în dreptul etajului 1, iar din când în când echipele de la salubritate vin cu buldozere şi fac curat. Poza asta e făcută în 2008, la vreo săptămână după ce se făcuse curat.
Surse îmi spun că din 2008 până acum s-a schimbat totuşi ceva: s-a tăiat pomul.
Blogging în stil “Hi5″
Pe când unii au talent, alţii se străduiesc să scoată chestii cât mai interesante, iată cum se face blogging de succes la noi:
Două chestii despre poker
Ştiu că nu toţi cititorii mei sunt pasionaţi de poker, dar am postul ăsta programat de ceva vreme, e timpul să-l dau pe post:
- Pokerul nu e joc de noroc. Dacă ai de gând să crezi asta, fă bine şi nu te apuca de poker. Dacă ai impresia că e joc de noroc şi nu vrei să auzi o vorbă de el – foarte bine! E părerea ta, lumea ţi-o respectă şi n-ai nimic de pierdut. Dar dacă ai impresia că tu te-ai născut cu toată bafta de pe lume şi crezi că pokerul e acolo, lângă barbut, ţine minte asta: nu juca. Nici măcar să nu te apropii de o masă de poker. Pentru că, credeţi-mă, jocul e departe de a fi decis de noroc, iar dacă tu ai mentalitatea asta n-o să ajungi bine. Zic asta pentru că, de curând, m-am jucat cu mai mulţi care trăiau cu impresia că se joacă război. Ba mai mult, că ăia care stau şi studiază şi au strategii îşi pierd timpul. Fraţilor, nu faceţi greşeala asta.
- Că tot vorbim de strategii şi studiat, una din cele mai bune metode de a învăţa e să te bagi într-o comunitate pasionată de poker. Amicul Timur mi-a arătat, de curând, o astfel de comunitate (pe care o şi moderează). SetUnderSet nu s-a deschis de mult, dar are în spate oameni foarte buni. Dacă vrei să-ţi faci o idee despre joc, ăsta ţi-e locul.
Cultul bormaşinii
De când mă ştiu stau la bloc. Nu d-ăla tip Bucureşti, cu zece etaje şi cinşpe scări, d-ăla normal. Patru etaje, într-un cartier de blocuri asemenea. De când mă ştiu, au fost două constante în blocul nostru: în fiecare zi cineva era în parcare şi-şi repara Dacia (sau chiar maşina) şi în fiecare zi cineva dădea cu bormaşina.
Maşinile s-au modernizat, lumea a renunţat încet-încet la Dacii, iar vecinii pasionaţi de şurubărit pe sub caroserie s-au mutat sau şi-au schimbat pasiunea. Acum, deşi parcarea e mai plină ca oricând, nu vezi nici urmă de “mecanic”.
În ce priveşte bormaşinile, în schimb… Oricât de tare m-aş strădui, nu pot să-mi aduc aminte de o perioadă mai lungă de o săptămână (hai două, cu indulgenţă) în care un vecin să nu spargă un perete, să nu dea o gaură, să nu bată nişte cuie sau să facă orice altceva care să-mi zguduie cafeaua-n ceaşcă.
Aşa cum sunt proiectate apartamentele de-aici, în balcon ai acces din bucătărie (doar printr-un geam) şi din sufragerie (printr-o uşă). Apartamentul meu cred că e singurul din bloc unde mai vezi geam la bucătărie, restul vecinilor spărgând peretele ca să facă încă o uşă. Au spart, deci, câte un metru pătrat (minim) din peretele de rezistenţă ca să economisească câte 20 de secunde.
Mă-ntreb, la modul cel mai serios, cât anume mai pot sparge? Ce a mai rămas de găurit? Cât de mult o să mai reziste blocul ăsta dacă-l găurim ca un şvaiţer?
Şi-acum, terminând cu lamentarea, mă gândesc că nu numai vecinii mei sunt aşa. În fiecare bloc sunt două-trei familii de oameni normali, restul fiind nişte meşteri de seamă. Şi pân’ la urmă, când găseşti o bormaşină la 50$, cum ai putea să nu-ţi închipui că eşti mare meşter şi le poţi pe toate?
