Andrei şi telefoanele

De mic am fost pasionat de gadgeturi. Aşa cum erau ele pe vremea aia – puţine, primitive, “chinezării”. Am butonat tot ce mi-a picat în mână, am prins repede rostul tuturor gadgeturilor şi mă distram cu ele mai mult decât cu orice jucărie. Aşa că atunci când au apărut primele telefoane mobile, bineînţeles că mi-au captat imediat atenţia.

Ţin minte că eram fascinat când, prin 1999, ai mei şi-au luat primul mobil – un Nokia 5110. Am butonat fiecare colţişor al telefonului, i-am ascultat de o mie de ori fiecare sonerie şi am devenit un maestru absolut al jocurilor Snake şi Maze. Doi ani mai târziu, urma să devină primul meu telefon. (mai mult…)

Să ne mai vindem puţin

În Cişmigiu e un monument al eroilor americani căzuţi în al doilea război mondial. Nu e o ştire, nu e ceva nou, decât poate pentru mine, că ieri l-am văzut. Ceva mai încolo e monumentul eroilor francezi. Bună iniţiativa, n-am ce zice, e frumos să ne cerem scuze şi să ne împăcăm, peace on earth, blah blah.

Dar n-am văzut monumentul românilor prin zonă (o fi şi nu l-am văzut eu?!). Cu puţin timp pierdut pe o căutare găseşti că în al doilea război mondial au murit 100.000 români – civili, nu soldaţi. Şi mai ştim că americanii au dus campanii întregi de bombardare a României (una din cele mai mari fiind Tidal Wave, dar nu singura).

Da’ e bine că noi suntem prietenoşi. Peste câţiva ani să îi ridicăm statuie şi ăluia care l-a omorât pe Teo Peter, că e mai străinez.

Dependenţa de Internet

Scriu asta după ce am văzut un articol pe aceeaşi temă la Buddha. Până nu de mult aveam aceeaşi părere ca şi el – dacă stai şi pierzi vremea pe net, fără să faci nimic altceva, îţi ratezi viaţa. Ştiu câteva cazuri de oameni care exact asta fac – unul care stă toată ziua şi “agaţă” pe Hi5 şi YM, agaţă cele mai proaste specimene de fete pe care le-am văzut vreodată, altul care stă cu nasul în WoW, DotA, etc, de nu-l vezi cu zilele. Am avut şi eu perioade de “dependenţă”, când abia dădusem cu nasul de internet, de jocuri online, şi nu mă dezlipeam de ele. Şi-mi plăcea, aveam gaşca de prieteni care ne întâlneam, online sau nu, ore întregi în fiecare zi. Eu, spre deosebire de alţii, am depăşit faza respectivă. (mai mult…)

Lucrezi acasă – şi iei ţeapă?

Sunt un mare fan al lucrului de acasă – n-ai ţinută obligatorie, programu’ ţi-l faci tu, şi cu minim de investiţie lucrezi de pe wc. Asta-i viaţa, nene!

Ieri am găsit o reţea de site-uri care promit că-ţi dau de lucru acasă, orice de la sortat pliante, lipit etichete pe rujuri, traduceri sau tehnoredactări. Chiar mi s-a aprins beculeţu’ când a venit vorba de traduceri – un prieten lucrând aşa la o firmă de publicitate, aşa că mi-am lustruit CV-u’ şi le-am dat un mail scurt, în care ceream mai multe detalii. (mai mult…)

Wiki Break

Alternativa la Cancan, Libertatea şi celelalte rahaturi care mă lasă rece – câte un articol de pe Wikipedia. Chiar dacă poate părea plictisitor, o să-ncep să bag aici, câte două-trei, ce citesc şi ce mă mai captează. O să-ncerc să le ţin pe aceeaşi temă pe toate din ziua respectivă. Să-ncepem, deci; tema de azi – personalităţi interbelice. Atenţie, că la sfârşit dăm lucrare de control.

Nicolae Iorga
Corneliu Zelea Codreanu
I. G. Duca

Pentru Mihai de la Hi-Q

Salut,

Nu te cunosc, nu îţi ascult muzica (decât ultima melodie, care e mişto, da’ n-am putut sa cred ca e de la Hi-Q), n-am nicio treabă cu tine şi persoana ta, tu poate eşti foarte ok, de treaba şi toate cele. Deci n-o lua personal: eşti un papagal.

De 4 ori până acum te-am văzut în maşina de la Tineretului mi s-a părut că eşti papagal – şi nu eram singuru’ de părerea asta. În general tipii de pe maşinile de la Tineretului, Ring, etc, sunt enervanţi când trec pe lângă tine, da’ faci ce faci şi îi întreci pe toţi. Măcar ăia zic ceva util, mai zic de un concert, mai o animatoare, tu doar te scălâmbăi în ultimu’ hal. Ai trecut de 3 ori pe lângă mine, şi de fiecare dată mi-a fost mie ruşine pentru tine, de voiam să intru în pământ. (mai mult…)

întreceri din tastatură

Ştiaţi de TypeRacer? E o porcărioară de site, da’ merge, pt curioşi. Eu ştiam că scriu repede, sunt în clubul select al celor care pot să scrie fără să se uite la tastatură, şi destul de repede. Am reuşit să scot 108 cuvinte pe minut, în condiţiile în care trebuie să scrii un paragraf cu tot cu punctuaţii, litere mari, mici, medii şi simboluri cu Batman. Pot şi mai mult, mai ales dacă mă antrenez. Aşa că aştept provocări.

Slow torture

Sunt curios, cine a avut ideea să inverseze Z şi Y pe tastatura cu layout în română. Şi ce motive a avut. Oare a râs câteva ore când s-a gândit că o generaţie întreagă învăţată cu tastatura în engleză, o să se chinuie cu inversarea asta aleatorie? Sau cu faptul că nu găseşte un apostrof (chiar şi mai înainte am vrut să scriu “faptu’“). Invenţie tâmpită, pe mine unul mă încetineşte de la >100 cuvinte pe minut la sub 50.

P.S.: Câţi dintre voi folosiţi caracterul ¤ ?  E în loc de dolar pe tastatura în română.

Vai de voi

Mare tam-tam ce s-a făcut pe seama bannerului de la meciu’ Stelei, unde o parte a galeriei a afişat un banner cu un banc (că banc e, eu cel puţin îl ştiu de mult timp), provocându-i pe unguri. Eu unul nici n-am observat asta până n-a apărut articolu’ plin de indignare în Adevărul. Nu-s de acord cu ce au făcut ai noştri, că puteau s-o facă mai finuţ. Nu-s de acord nici cu ungurii, care înjurau, scuipau şi luau lumea la ţintă în fiecare gară de la graniţă până-n Bucureşti.

Nu-s mare microbist, în general eu ţin cu Steaua, dar nu m-am mai uitat la un meci de luni bune. Pentru că, cel puţin la noi în ţară, nu vezi fotbal, vezi un bambilici cu public. Pentru că la noi se pune accent pe ce-a zis Gigi, cum l-a înjurat cutare pe un arbitru şi alte rahaturi. Pentru că emisiunile de după meci comentează cum s-a scărpinat rezerva a 3a la ouă în loc să prezinte meciul. Şi exemple sunt în continuare.

Iar iniţiativa Adevărul poate să aibă rezultate, şi pe de-o parte dă bine, că deh, un ziar de tiraj mare ţine cu “dreptatea”. Dar mie îmi pute a tentativă de reclamă gratuită, mai ales că din articol zici că noi şi ungurii suntem prieteni la cataramă de când lumea, şi până la banneru’ cu pricina nu s-a auzit de bancuri cu unguri. Când pe orice site cu bancuri găseşti o groază. Şi ungurilor sunt sigur că le suntem la fel de simpatici. Poate de-aia în Budapesta eram tratat ca un om, până vorbeam română, moment în care mi se întorcea curu’. Şi nu numai la ei, mi s-a întâmplat şi în Tuşnad.

Să nu uit şi de titlu. “Fanii, Steaua şi Jandarmeria: ruşine mondială pentru România“. Către retadul care a scris asta: fan sunt şi eu, fani sunt alte câteva milioane care nu aprobă gestul celor cu banneru’. Şi poate şi tu, sau tac-tu’ o fi fan Steaua.

Oricum, tot tărăboiu’ mă face să cred că bine fac că de 3-4 ani nu mă mai uit la TV, sau meciuri de “fotbal”. Sunteţi vai de voi, băi frate.

De ce nu?

Bine m-aţi găsit. Dacă citeşti asta, înseamnă că am terminat joaca şi am dat drumu’ la blog. Şandrama nouă, temă nouă, diacritice, mai mare dragu’. Şi nu neapărat pentru vizitatori, cât pentru mine. Aşa am unde să-mi vărs toată energia negativă, în loc s-o irosesc pe vreun serial (deşi o irosesc şi pe seriale), sau pe vreun joc. Deja am învăţat, cu puţin ajutor, să setez blogu’, să personalizez tema, etc.
Să ne auzim cu bine şi cu plăcere.