Se mai fac şi filme româneşti bune

M-a atras trailerul ăsta de prima oară când l-am văzut. Nu mă omor după filmele româneşti, mi se pare că sunt mult prea abstracte, total diferite faţă de realitatea de la noi. Când am văzut Eu când vreau să fluier, fluier nu mă gândeam să mai văd prea curând alt film autohton care să-mi placă. M-am înşelat.

Portretul luptătorului la tinereţe e un film lung, are aproape 2 ore şi jumătate, şi prezintă mişcarea anticomunistă din munţii Făgăraşi. Acţiunea urmăreşte un grup, condus de Ion Gavrilă Ogoranu, de-a lungul a mai bine de un deceniu, timp în care sunt vânaţi de armată şi securitate. La început e un grup de 15, iar la sfârşit rămâne doar Ogoranu, omul (real) pe care securitatea l-a prins după 27 de ani de luptă în munţi. La 2 ore şi jumătate, filmul e frustrant de lung şi nu urmăreşte altă acţiune concretă în afară de lupta pentru supravieţuire a personajelor principale dar fix asta te bagă în atmosferă.

E un film dur şi adânc. Nu-i pentru oricine dacă te aştepţi la The Expendables, varianta cu Sergiu Nicolaescu, mai bine spune pas.

Nu ştiu mulţi din actorii din film. Liderul grupului e jucat de un tip care seamănă cu Marica, apar la un moment dat Paul Maximus Ipate şi Bendeac, iar unul din membrii grupului e Dan Bordeianu. În rest nu i-am mai văzut, dar joacă bine, credibil.

La final, un citat al lui Ion Gavrilă Ogoranu, cu care se începe genericul de sfârşit. Zic eu că spune multe în doar câteva fraze:

În luptă, în munţi, am fost doar răniţi, dar omorâţi niciunul. Ucişi am fost doar când am fost vânduţi. O spun cu durere, vânzarea de frate e o boală naţională, care, dacă nu vom reuşi să ne vindecăm, ne va ucide pe toţi. Nu ne-am făcut iluzii că ni se vor alătura mulţi oameni. Unii n-au venit de frică. Şi ei trebuie înţeleşi. Pe alţii nu-i interesează decât propriul interes. Regimurile se schimbă, profitorii nu.

În timp?!

Din ciclul numai fraierii gândeşte, noul film cu Justin (nu Bieber, cel de acum o generaţie), numit In Time, a ajuns la noi În Timp. În timp ce ce?! Bănuiala mea e că cineva de la Institutul Naţional al Titlurilor de Filme îşi bate joc de noi şi vrea să vadă cine se prinde.

Două din lunile lui Pluto au primit nume oficiale

Deşi ştirea momentului e legată de bacalaureat fie viitoarele rezultate dezastruoase, fie gafa ministrului de ieri mie mi-a plăcut o ştirecare pe la noi a trecut aproape neobservată: două din lunile lui Pluto au primit nume oficiale, Kerberos şi Styx.

International Astronomical Union (cum e asta în română, sindicatul internaţional astronomic?) a anunţat ieri numele oficiale pentru ultimile două luni descoperite ale lui Pluto. Cei doi mici sateliţi naturali au fost descoperiţi în 2011 şi 2012 şi au purtat până acum numele de P4 şi P5. Bineînţeles că există şi o controversă pe tema asta în urma unui vot unul din numele câştigătoare a fost Vulcan (ceva cu Star Trek), dar până la urmă s-a decis să nu se ţină cont de vot.

Până la urmă, e mai logic aşa, pentru că Pluto (zeul antic al împărăţiei subterane unde se duceau sufletele după moarte) merge bine cu Styx (râul subteran care trebuia trecut pentru a ajunge la Pluto) şi Cerber (câinele cu trei capete care păzea intrarea în viaţa de apoi). Celelalte trei luni sunt tot legate de mitologia greacă: Charon fiind barcagiul care trecea oamenii peste Styx, Nix fiind mama lui Charon iar Hydra un monstru cu multe capete care păzea intrarea în lumea de apoi, la fel ca Cerber.

Fun fact: un an pe Pluto e echivalentul a 248 de ani pe Pământ, deci de când a fost descoperită planeta şi până acum au trecut cam patru luni plutoniene.

First posts

În general, când intru pe un blog şi îmi place, mă apuc şi răsfoiesc arhiva. Cel mai mult îmi place să citesc primul post de pe blog, apoi urmatoarele 2-3, ca să fac o paralelă, să văd cum a evoluat persoana respectivă, de la ce a plecat.

Din câte am văzut, în privinţa asta bloggerii se încadrează, în mare, în aceleaşi tipare. Salută scurt, îşi anunţă intenţiile pentru blog, vorbesc cu blogu’, cu ei înşişi, mulţi rămân în tema “Hello World!”. Mai sunt şi cei, mai puţini, care încep în forţă, direct cu un articol, sau o poză, depinzând de natura blogului. (mai mult…)

Dependenţa de Internet

Scriu asta după ce am văzut un articol pe aceeaşi temă la Buddha. Până nu de mult aveam aceeaşi părere ca şi el – dacă stai şi pierzi vremea pe net, fără să faci nimic altceva, îţi ratezi viaţa. Ştiu câteva cazuri de oameni care exact asta fac – unul care stă toată ziua şi “agaţă” pe Hi5 şi YM, agaţă cele mai proaste specimene de fete pe care le-am văzut vreodată, altul care stă cu nasul în WoW, DotA, etc, de nu-l vezi cu zilele. Am avut şi eu perioade de “dependenţă”, când abia dădusem cu nasul de internet, de jocuri online, şi nu mă dezlipeam de ele. Şi-mi plăcea, aveam gaşca de prieteni care ne întâlneam, online sau nu, ore întregi în fiecare zi. Eu, spre deosebire de alţii, am depăşit faza respectivă. (mai mult…)

Wiki Break

Alternativa la Cancan, Libertatea şi celelalte rahaturi care mă lasă rece – câte un articol de pe Wikipedia. Chiar dacă poate părea plictisitor, o să-ncep să bag aici, câte două-trei, ce citesc şi ce mă mai captează. O să-ncerc să le ţin pe aceeaşi temă pe toate din ziua respectivă. Să-ncepem, deci; tema de azi – personalităţi interbelice. Atenţie, că la sfârşit dăm lucrare de control.

Nicolae Iorga
Corneliu Zelea Codreanu
I. G. Duca

Pentru Mihai de la Hi-Q

Salut,

Nu te cunosc, nu îţi ascult muzica (decât ultima melodie, care e mişto, da’ n-am putut sa cred ca e de la Hi-Q), n-am nicio treabă cu tine şi persoana ta, tu poate eşti foarte ok, de treaba şi toate cele. Deci n-o lua personal: eşti un papagal.

De 4 ori până acum te-am văzut în maşina de la Tineretului mi s-a părut că eşti papagal – şi nu eram singuru’ de părerea asta. În general tipii de pe maşinile de la Tineretului, Ring, etc, sunt enervanţi când trec pe lângă tine, da’ faci ce faci şi îi întreci pe toţi. Măcar ăia zic ceva util, mai zic de un concert, mai o animatoare, tu doar te scălâmbăi în ultimu’ hal. Ai trecut de 3 ori pe lângă mine, şi de fiecare dată mi-a fost mie ruşine pentru tine, de voiam să intru în pământ. (mai mult…)

întreceri din tastatură

Ştiaţi de TypeRacer? E o porcărioară de site, da’ merge, pt curioşi. Eu ştiam că scriu repede, sunt în clubul select al celor care pot să scrie fără să se uite la tastatură, şi destul de repede. Am reuşit să scot 108 cuvinte pe minut, în condiţiile în care trebuie să scrii un paragraf cu tot cu punctuaţii, litere mari, mici, medii şi simboluri cu Batman. Pot şi mai mult, mai ales dacă mă antrenez. Aşa că aştept provocări.

Slow torture

Sunt curios, cine a avut ideea să inverseze Z şi Y pe tastatura cu layout în română. Şi ce motive a avut. Oare a râs câteva ore când s-a gândit că o generaţie întreagă învăţată cu tastatura în engleză, o să se chinuie cu inversarea asta aleatorie? Sau cu faptul că nu găseşte un apostrof (chiar şi mai înainte am vrut să scriu “faptu’“). Invenţie tâmpită, pe mine unul mă încetineşte de la >100 cuvinte pe minut la sub 50.

P.S.: Câţi dintre voi folosiţi caracterul ¤ ?  E în loc de dolar pe tastatura în română.