Tricoul alb de 120$

…$50 for a T-shirt, that’s just some ignorant bitch shit…

După ce am auzit melodia lui Macklemore nu mă gândeam că o să ajung prea curând să zic că $50 e puţin pentru un tricou. Dar în acelaşi timp nici nu îl cunosc mai bine pe Kanye West, geniul muzical care de curând şi-a numit fiica North West. Băiatul a scos la vânzare un tricou alb, fără niciun punct desenat pe el, la preţul de $120. E pur şi simplu un tricou alb, larg, de care-ţi iei cu 30 de lei din Cora dacă vrei să-ţi iei d-alea scumpe, sau 9 lei dacă le vrei şi mai ieftin. Iar partea şi mai ciudată e că tricoul e deja vândut de ceva vreme.

… I call that getting tricked by a business…

wtf

Cel mai bun aparat foto din lume

Cred într-o vorbă înţeleaptă pe care am auzit-o odată: cel mai bun aparat foto din lume e cel pe care îl ai cu tine. Degeaba ai acasă un DSLR de mii de euro dacă e… acasă. Tot din acest motiv sunt foarte bucuros că în ultimii ani aparatele foto de pe telefoane au devenit din ce în ce mai performante.

Ţin minte că primul telefon cu cameră pe care l-am avut a fost un Sony Ericsson T3100, iar camera era o chestie separată care se ataşa la telefon. O căram după mine într-o husă şi ocupa la fel de mult spaţiu cât jumătate din portofel, dar era o cameră portabilă! De calitate nici nu mai vorbesc, combinaţia dintre camera VGA şi ecranul cu 4,1 pixeli făcea din orice poză un tablou abstract.

Poza de mai jos am făcut-o cu telefonul. N-o să câştige niciodată un premiu la vreun concurs de fotografie, nu o să lase lumea cu gura căscată, dar e o amintire care ar fi fost pierdută dacă mă bazam pe altceva. Şi am făcut ceva progrese de la VGA şi 4,1 pixeli…

PhotoSphere pentru Android

Acum ceva vreme au fost lansate două telefoane (Galaxy S4 şi HTC One) în ediţie specială Google Play. Un review pentru S4 găsiţi aici. Telefonul nu e disponibil şi în România, pentru că magazinul nu e deschis şi la noi în ţară, dar una din cele mai mişto caracteristici ale telefoanelor din ediţia asta poate să vină şi pe telefonul tău cu Android: camera.

Interfaţa camerei care vine default e mult mai simplă decât cea stock de pe Android (după cum se vede şi în poza de mai sus) şi vine cu nişte funcţii tare mişto, dintre care o să mă opresc doar asupra lui Photo Sphere. Practic, cu opţiunea asta poţi să faci panorame de 360 de grade, compuse din o grămadă de poze, iar softul le “lipeşte” pe toate într-o singură poză foarte mişto. Ai apoi o grămadă de opţiuni de editare a pozelor, dintre care cel mai mult m-a atras Tiny Planet.
Pata neagră din mijlocul ecranului poate să fie micşorată mult dacă în panoramă faceţi poze şi la alte “nivele”.

Dacă ţi se pare o jucărie mişto, aşa cum mi se pare şi mie, poţi să o iei fie de pe Droid-Life (de unde am luat şi poza cu interfaţa de sus), fie de pe forumul XDA, unde ai vreo 30 de pagini de răsfoit cu păreri despre cum funcţionează camera pe diverse telefoane.

Atenţie însă, aplicaţia e crackuială, deci e posibil să nu meargă perfect pentru toate dispozitivele. Mie îmi merge foarte bine, în afară de un singur meniu unde am două iconiţe inversate. Pentru a o instala e suficient să ai bifat “enable third party apps” şi s-o copiezi şi s-o deschizi pe telefon.

Duck Duck Go, alternativă la Google?

Duck Duck Go se vrea o alternativă la Google, iar principalul lor avantaj – şi modul în care îşi fac oamenii publicitate – este că nu salvează nicăieri căutările, nu trimit site-urilor datele despre utilizatori şi reprezintă, în general, modul “anonim” de a căuta pe internet, iar în urma scandalului NSA au căpătat din ce în ce mai multă atenţie. Au făcut şi un site aici prin care explică de ce Google e rău şi de ce ei sunt mai buni.

Cei de la Duck Duck Go spun că Google salvează anumite date despre tine, cum ar fi browserul sau locaţia, şi le dau apoi mai departe site-urilor pe care tu le vizitezi de pe Google. Şi aşa şi este, serviciul se cheamă Google Analytics şi există de ani de zile. Doar că eu, ca proprietar de site, am acces la statistici la modul general – chiar dacă văd că am un vizitator din Dorohoi, nu pot să văd cine anume din Dorohoi. Sau că am x% vizitatori care folosesc Chrome. Mă ajută până la un punct, fără să-mi dea informaţii personale despre absolut nimeni. Bine, dacă văd că am un vizitator de pe Staţia Spaţială Internaţională poate pot să deduc cine e.

Mai departe, DuckDuckGo spune că Google poate să îţi construiască un profil şi să îţi vadă interesele, afişându-ţi apoi reclame pentru chestii care te interesează pe tine. Mergând şi mai departe, ei zic că astfel de profile se pot vinde şi îţi pot creşte tarifele pentru asigurări sau hoteluri, doar pentru că o firmă a afişat o dată preţuri mai mari pentru utilizatorii Apple. Chestia asta se poate rezolva cu un simplu plugin ca AdBlock, fără de care eu nu mai pot să stau pe internet – îţi şterge, pur şi simplu, reclamele de pe site-uri. Poţi permite anumitor site-uri să afişeze reclame dacă vrei să îi laşi să facă bani din afişarea lor – şi în general eu fac asta pentru site-urile pe care le vizitez des – şi în rest, adio reclame.

Rome2Rio, unealtă faină pentru călătorii

În timp ce mulţi dintre noi se chinuie să-şi învețe părinţii să folosească internetul, ai mei sunt cu mult înainte şi de multe ori îmi arată chestii de care habar n-am, chiar dacă stau pe internet 27 de ore pe zi. Ultima chestie de care am aflat de la ei e Rome2Rio, un site foarte mişto care ia conceptul de “indicaţii de orientare” din Google Maps şi-l aduce la un cu totul alt nivel.

Practic, pe site-ul ăsta poţi să planifici o călătorie până la cel mai mic detaliu. Să zicem, de exemplu, că vrem să mergem în Viena. Tot ce trebuie să faci e să alegi de unde pleci şi unde vrei să ajungi, iar site-ul îţi arată o grămadă de opţiuni:

Nu are toate detaliile la fix (de exemplu, nu cred că un autobuz până la Otopeni e 1€, trenul în Viena e 4€ în loc de 6, etc.), dar sunt oricum în zona aia. Ce-i şi mai mişto e că îţi dă detalii legate de toate opţiunile pe care le ai din punctul A în punctul B – tren, maşină mică, Ionică, avion, autobuz, etc.

Soluţia poliţiei suedeze la cursele ilegale

Aşa acţionează poliţia din Suedia când vine vorba de cursele ilegale. În poza de mai sus (de aici) îi vedem cum oamenii chiar participă la cursele ilegale. Mai mult decât atât, cică au şi câştigat cursa asta. O abordare absolut genială şi eficientă, mai ales că au şi bătut. Transmite un mesaj subtil: “nu vă puneţi cu noi că vă facem“.

Sunt curios cum ar face faţă Loganurile noastre la aşa ceva.

Să faci ce zice Papa

Recunosc că nu mă pricep la organizarea internă a bisericii – nu ştiu care sunt gradele preoţilor şi cine ar trebui să asculte de cine. Adică tu, ca preot, eşti Fericit şi şeful tău e Prea Fericit? Şi ascultaţi toţi de Înalt Prea Fericitul Daniel? Există oare o limită a fericirii, înălţimii, sau a înălţimii fericirii din biserică?

Dar cea mai mare întrebare pe care o am este dacă preoţii ascultă de alţii de rang mai mare… dacă sunt din altă biserică! Adică un preot catolic mai începător ascultă de un Prea Fericit ortodox? Un clopotar de la o biserică ortodoxă ia ordine de la un dascăl catolic? Îmi închipui că există un sistem ca la forţele armate, cu una din biserici fiind – să zicem – armata, iar cealaltă marina, sau Vânătorii de Munte, ceva.

Ei bine, în cazul în care chestia asta nu e implementată sunt gata să îmi donez ideea pentru binele clericilor autohtoni. Şi dacă zice cineva ceva, puteţi să spuneţi că v-am dat eu voie. Nu de alta, dar se pare că Înalt Prea Fericitul de la catolici are nişte idei compatibile cu lumea în care trăim:

As part of his drive to make the Catholic Church more austere and focus on the poor, Francis told young and trainee priests and nuns from around the world that having the latest smartphone or fashion accessory was not the route to happiness.

It hurts me when I see a priest or a nun with the latest model car, you can’t do this,” he said.

A car is necessary to do a lot of work, but please, choose a more humble one. If you like the fancy one, just think about how many children are dying of hunger in the world,” he said.

Extras dintr-un articol în care Papa cere preoţilor să nu mai umble cu ultima fiţă în materie de maşini sau gadgeturi. Când a venit la Vatican şi a zis că vrea să facă din biserica catolică o “biserică săracă pentru săraci” m-aşteptam, sincer, să fie doar vorbe, dar văd că omul e hotărât.

Bravo lui, şi bravo ălora care se iau după el. Oare preoţii de la noi ar trebui să îi urmeze exemplul?

Adică multe din maşinile lor în niciun caz nu mai sunt ultimul model, nu ştiu dacă se încadrează la rugămintea Papei.

Şi oricum, e evident că la noi sunt încă prea puţine maşini pentru câţi preoţi în veştminte aurii avem.

De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, e foarte ok că sunt împărţiţi pe căprării. Ia uite preoţii noştri ce fercheşi sunt, că nici Papa de la Roma n-are 4 lanţuri de aur şi sceptru de aur cu două capete de dragoni!

Jocuri vechi de care pun pariu că îţi e dor

Da, ţie. Tu, care ai peste 20 de ani şi ştii cum e să aştepţi şi 5 minute să ţi se încarce un joc. Tu ştii la ce se foloseau dischetele galbene şi cum era să nu ştii ce e ăla trei de. Dă un click mai jos, aşteaptă să se încarce toate pozele (că e multe) şi zi-mi dacă-ţi era dor.

Mario. Înainte să fie fi-su’ lu’ Mutu, Mario era vocea unei generaţii. L-ai terminat de o mie de ori, îi ştii toate ascunzişurile, da’ l-ai fi jucat încontinuu, doar pentru că.

Contra. Mai e nevoie de vreo introducere? Mai ştii codu’ pentru 90 de vieţi (sus, sus, jos, jos, stânga, dreapta, stânga, dreapta, B, A)?

Battle City. E jocu’ cu tancuri, omniprezent pe dischetele galbene cu care veneau jocurile pe calculator. Eu la ăsta făceam hărţi proprii şi trişam la greu.

Duck Hunt. Înainte de Wii, singurul joc care te făcea să te zbânţui şi să dai din mâini de nebun în faţa televizorului era Duck Hunt. Era o minune a tehnologiei, cum poţi să împuşti raţele prin sticla televizorului.

Tetris. Punct.

Jocurile gratis din Windows. Mai ştii ce făceai când n-aveai internet? Stăteai şi rupeai în două Minesweeper, Solitaire şi Freecell, mai tare ca orice secretară.

Midtown Madness. Ăsta e primul joc pe care l-am jucat vreodată pe un calculator. Tu erai personajul principal (evident) şi conduceai o maşină prin Chicago. La vremea respectivă aş fi putut foarte uşor să mă angajez ca taximetrist, atât de bine ştiam oraşul. Dacă l-ai jucat, sigur mai ţii minte cum săreai peste podul care se ridica, sau frustrarea când toţi pietonii se dădeau la o parte şi nju puteai să-i calci.

GTA 2. Înainte să fie 3D şi violent, Grand Theft Auto era 2D şi violent. În joc vedeai lumea de sus, în timp ce te plimbai prin oraş, furai maşini şi (în sfârşit!) călcai pietoni. Bonus: mai ştii ce făcea butonu’ Tab?

Starcraft. Serios, nu cred că mai trebuie să zic ceva.

Counter-Strike. Jocul pe care l-am jucat, mai mult sau mai puţin constant, timp de 9 ani. Cred că e imposibil ca cineva din generaţia noastră să nu se fi jucat măcar o dată, cu prietenii, în reţea.

Red Alert 2. Alt joc pe care îl jucam în reţea, chiar înainte să trecem pe Starcraft.

Astea-s toate jocurile care mi-au captat tinereţea şi de care îmi aduc aminte acum cu plăcere. Ţie?

Karma

Eu sunt omul care crede in karma instantanee. Daca faci lucruri cu intentie buna, or sa ti se intample lucruri bune. N-o duc la nivel de religie, dar in general tin cont de asta. Din cand in cand mi se intampla cate ceva care imi intareste convingerile.

Azi dimineata m-am suit in tramvai, ca in orice alta zi. Pregatesc cartela pentru “compostat”, urmarit ca de obicei de privirile ciudate ale celorlalti pasageri, incat uneori ma simt de parca sunt singurul care da bani pe bilet. Doar ca de data asta biiip, cont zero. Bun, ori merg pe blat, ori cobor la prima si incarc cartela. Am sovait putin – de 5 ani de cand sunt in Bucuresti n-am vazut niciodata cum arata un controlor – dar am zis sa fiu corect. Am coborat, am umblat dupa toneta, mi-am incarcat cartela si am asteptat alt tramvai. Cu o statie inainte de destinatie, surpriza! Cinci controlori se urca in vagon si vin glont la mine.

Si-atunci… Sa nu ma simt bine ca am intentii bune?

Start it up!

Intru şi eu în grupul select al celor 5-6 mii de oameni care se laudă cu poze la turometru. Da’ îmi place cum mi-a ieşit, că altfel n-o puneam aici. Apropo, aţi văzut cât de multe poze îmi ies înclinate? Am o problemă cu percepţia.